Cu focile la plimbare

Simteam cum claparii incep sa ma jeneze si nu-mi suradea deloc ideea de a-mi plimba tzambrele mergand in clapari pe ditamai frumusetzea de iarba. Cata nu are ce face, intrucat nu are bocancii la el ci doar claparii, o ia catre sa si pana-mi strang eu toate catrafusele, deja a ajuns departe. O iau si eu incet devale. Cu claparii in rucsac si cu schiurile pe spate nu e asa de placut. Dupa sa, incep sa urc pe culmea Petru-Orjogoaia.



Incet, incet soarele apune, cufundandu-se in spatele crestei Bucegiului. Dispre sud vedem cum se apropie o "ghena". Aveau dreptate astia de la meteo, incepe vremea sa se strice. E asa crepuscular afara si vantul incepe sa bata mai intai timid si apoi din ce in ce mai tare. Isi pune si Cata schiurile pe rucsac si ne pregatim frontalele.

Urmam acum matematic creasta catre vf. Cazacu. O iau incet inainte gasindu-mi un ritm propriu si din cand in cand ma uit dupa luminitza frontalei coechipierului. Ma gandesc ca deja sufera cumplit in clapari si ma felicit ca am fost inspirat sa-mi iau si bocancii cu mine-avantaj eu. Incet incet ne cuprinde si ceatza. Netrebnicu de vant e gata sa ma tranteasca. Ajung pe vf. si de acolo semnalizez. Ajunge si Cata si isi pune schiurile. Acum la vale si pe zapada e avantajat.

Mergem dupa niste urme de schiuri si de tropaitori (cum sunt si eu acuma). Dupa vreo 40 de minute ajungem la punctul terminus al telescaunului de pe partia Sorica. Nu mai au becul ala rosu aprins; pacat, ca era bun pentru orientare. Coboram pe partie; eu pe jos, Cata pe schiuri. In portiunea superioara zapada e intr-o stare jalnica, multe pietre, pamant in unele locori si chiar un fel de gheatza. Mai jos se poate schia mai bine si deja il vad pe Cata cum a ajuns la baza partiei.

Niste turisti se dau cu saniutzele si cu pungile. Am mers prea mult in aceea zi, suntem epuizati. Luam un taxi si prindem la mustatza ultimul tren spre Bucuresti.

Concluzii: -O tura interesanta de parcurs iarna la 2 zile, desi initial credeam ca se poate face intr-o singura zi. Cum noi am mers doar 6 ore in prima zi, am fost nevoiti sa recuperam a doua zi, 13 ore. Vorba coechipierului meu: "Luci asta nu e schi de tura, asta e maraton pe schiuri de tura."
Mare atentie in caz de ceata si vreme urata. Nu va bazati pe marcaje pentru ca nu o sa gasiti. Nu am intalnit nici tipenie de om in cele doua zile, nici de animal (mai bine), chiar daca noapte l-am visat pe Danutz. Ai o senzatie de libertate si cu sigurantza daca ai parte de zapada buna ajungi sa te bucuri pe deplin de aceasta tura frumoasa.
Mare atentie daca mergeti cand sunt ciobanii cu oile, eu personal am fost singur vara, si am avut mult de furca cu cainii ciobanesti.

text: Lucian Marculescu foto: Catalin Pobega