Calatorie pe doua roti - Artmania, Apuseni, Hateg

De la Sibiu plecam patru, fiecare in saua lui. Ni se alatura, lui Laurentiu si mie, Vali si Dan, din Moinesti, cu cate un Vulcan si un Marauder. Deci, plec la drum cu trei choppere.

Urmam traseul Sibiu - Axente Sever - Blaj - Aiud unde ploaia ne face pofta de mancare. E mai intai linistita, apoi destul de insistenta incat sa oprim pe marginea drumului, exact in fata unui restaurant.

Norocul nostru ca a venit ciorba greu (una foarte buna, de tarhon) ca altfel norul de piatra ne lovea din plin din mers. Desi nu a apucat sa ma ude, am tras invatatura sa imi cumpar cat mai repede echipamentul de ploaie

Propun sa ne indreptam spre Remetea si sa lasam Rosia Montana ca destinatia de maine. Mergem cascand ochii la Muntii Trascaului (sau Troscaului cum se amuzau baietii) si nu avem noroc de cazare in satucul meu de suflet. Este Sfanta Marie maine si lumea e in vacanta. Iar ploua, dar spre Baru gasim niste camere libere. Parcam, ne cazam si apoi plec cu Dan sa luam de mancare (si doua-trei beri).

Dimineata, cafeaua vine ca bonus cu niste craite alaturi. Ni se cere voie sa se deschida radioul cu manele. Acceptam sa nu stricam cheful omului si zenul nostru si luam calea Rosiei Montane.

Dimineata promite o zi cu soare.

Micul dejun il luam la Turda, inainte de a ne minuna de imensa salina. Eu o mai vizitasem inainte de reamanajare, prin facultate, poate prin 2002.

Si acum m-au trecut fiori cu gandul la caznele ce au dus la formarea acestei minuni, cu gandul la caii care orbeau de la atata munca in intuneric, invartind la freza.

Ne indreptam si spre Cheile Turzii. Desi nu sunt foarte spectaculoase (amicii compara cu Cheile Bicazului de acasa), drumul este serpuitor si pentru mine placuta tare partea de macadam. Mai putin pentru chopperele lor. :)

Traseul nostru spre Rosia mai poposeste pe Valea Ariesului, aiurea, la umbra.

La Albac, particica asta faina din Apuseni, propun sa luam pranzul la Perla Ariesului, acolo unde in toamna am avut parte de un festin gastronomic. Nu au ciorba de tarhon, dar au niste pastravi despre care pot jura ca dimineata inca inotau in Aries. Placita cu branza pe lespezi mi-a aburit topcase-ul pana la destinatie, dar gustul e de neuitat.

La Rosia Montana innoptam tot unde am ramas si in toamna, la domnul cu o minunata cornata.

Seara ne plimbam un pic la pas pe ulitele candva animate de viata romanilor, ungurilor si a germanilor prieteni. Trecem pe rand pe langa scoala romaneasca, germana si ungureasca. Acum... vantul ravaseste deja primele frunze de toamna.

Azi imi iau ramas bun de la cei doi amici ce ne-au insotit din Sibiu.

Inainte de asta, reusesc sa imi trantesc motorul (de pe loc) de doua ori in cateva minute. Poate nu vroia sa plece de prin locurile astea?

O ceata laptoasa se ridica peste vechile cariere de aur.

Vizitam si noi mina romana. Regretasem in toamna ca nu am apucat sa patrund in subteranul ei.

Unul dintre cei mai pasionati ghizi pe care i-am cunoscut vreo data ne plimba in dialog de la daci la romani si pana in zilele noastre.

Tonele de aur scoase in filoane groase de la Alburnus Maior au scos Imperiul Roman pe timpul lui Traian din criza.

Toata familia lucra in mina: sot, sotie si copii. O expozitie de fotografie alb-negru ale realitatii de acum aproape 100 de ani imi infatiseaza sorti triste.

Ciudat cum una dintre cele mai  grele meserii aducea unul dintre cele mai mici venituri celor ce o practicau, dar in schimb asigurau o speranta de viata rareori peste 40 de ani.

Imi iau ramas bun de la Rosia Montana si inca mai sper ca nu se va da drumul la exploatare.

______
Autor: Cornelia Florea