Calare la Tarlungeni si pe jos la Prejmer si Harman

Plecam dimineata pe la 7. La ora 10 eram asteptate (Magda si cu mine) la Tarlungeni, undeva "in the middle of nowhere", dar acest nowhere e cam la 15 km de Brasov. Mergem pe drumul ce trece pe la Cheia, a doua oara cand fac bucata asta de drum, dupa intoarcerea de anul trecut de la transalpisti.

Drumul e linistit, mai ales dupa ce le facem coada celor doua camioane din fata naostra si stam cuminti, neputand depasi. O sansa pentru mine sa admir peisajul :) si sa imi amintesc ca pe aici am venit mai mult calare decat in masina...si sper sa revin cu acelasi mijloc de transport cu sa.



Ajungem pa la 10.30 la Tarlungeni, dupa ce intram in Sacele si urmam indicatoarele spre hotel. Initial nu ma prea incanta ideea ca voi merge la un hotel, dar unde am ajuns era mai mult decat asta. De jur imprejur fluturasi-dragalasi, craite bete de soare, albinute...si cai, multi cai.



Cat te relaxezi pe aici, poti sa incaleci macar unul din cei 40 de cai din herghelie. Dupa ce am vazut minunatiile de armasari de aici, toti caii de pe drum mi s-au parut urati. O poneita mai are putin si fata un poietut.



Avem parte si de o plimbare cu trasura. "Sefu" e la haturi. Caii sunt niste iepe la a caror aparitie…niciun armasar nu ramane indiferent. Eu il incalec pe Indianul, un cal baltat alb cu maro. Mai sta la incalecat si alergat cand la trap cand la galop in manej si Mentor. Pe cele doua iepe de la trasura le chema Olga si Stela, iar pe caluti Soimul, Bujorel…Un miros puternic de fan pluteste in aer.



Asa mancare buna ca aici nu am mai mancat chiar ca de la mama de acasa. Incepem cu un pranz, mai asa de ora 4 p.m. Si avem de ales intre o ciorba de cocos sau o supa de pasare, cu taitei de casa. Eu aleg supa, Magda ciorba lingurile plimbandu-se prin ambele farfurii, manate de pofta. Supa "de pasare" era de fapt "de pasari": gaina si bibilici. Si tare buna, iar daca mai vrei o portie, vine imediat. Esti servit cu oala la masa. :) La felul doi am avut de ales dintre alte minuni si cu greu m-am oprit la niste ficatei catarati pe o bucata de carne de...pasare. Cartofii taranesti s-au asortat bine ca si garnitura, ca si cu o portie de castraveti murati. Daca am avut desert? Am mancat cel mai bun strudel cu urda dulce, inca aburind. Am uitat sa spun ca pofta de mancare a fost provocata si de o palinca de Baia Mare, veche de 10 ani, avand culoarea butii in care a zacut atata vreme. La final, niste vin rosu ne-a facut sa ne gandim cam de cand nu am mai avut asa un festin. Si asta nu a fost nimic! Gazdele au crezut probabil ca am venit cu nite stomacuri la schimb caci in mai putin de trei ore ne asteptau la stana unde ce a fost...a fost mare minune.
La robinet curge apa de izvor.



Nici nu s-a inchis bine geana zilei, ca suntem chemati sus pe deal, la stana, unde intr-un ceaun fierbea tocana de iedut, in altul saramura de berbecut, iar mamaliga scotea aburi pe masa. Ca sa o mai racoreasca, au venit si doua ulcele, una cu lapte dulce si una cu lapte acru, dar si o jintita cum rar iti e dat sa inghesui pe papilele gustative. Am uitat sa spun ca inainte de acestea, niste platouri uriase cu multe minuni s-au asezat si ele pe masa: ceapa, branza de burduf, cas, urda, telemea, castraveti, rosi. Niciun produs de pe masa nu a intalnit nvreodata rafutrile de alimentara, ci vine direct din ferma de langa hotel. Nu stiu daca din ce vad pe masa nu am vazut cu cateva ore mai devreme zburdand pe dealuri.



La ferma sunt oi (ce traiesc intr-un confort sporit cu geamuri termopan si gresie pe jos), capre, vaci, iepuri, gaini, bibilici, curcani, porci. Chiar si vanatul vine din padurile din jur. "Sefu" ne spune ca are aceasta pasiune, dar ca niciodata nu a putut vana caprioare ...si sunt dealurile pline. Il inteleg perfect, nu ca as fi o vanatorita, dar nici eu nu ma pot atinge de carnea de caprioara pentru ca imi vine in minte chipul ei. Voi nu ati vazut Bambi cand ati fost mici? Ne asigura ca tot vanatul, mai putin caprioara, vin din padurile de pe acolo, doar dragalasa de caprioara din hipermarket.

Ca sa visam frumos ni s-a facut si un foc de tabara pe malul Tarlungului.



Printre invitati a fost si o familie tare draga cu doi copii si doi bunici cum fiecare din noi ne dorim. Bunicii isi duceau in fiecare an cnepotii prin tara. Cu doi ani in urma, pe cand pustii erau clasa intai, au fost dusi pe Caraiman. Fetita mi-a marturisit ca aceea a fost cea mai frumoasa calatorie, cu greu aleasa ca premianta din multele locuri pe care le-a vazut cu bunicii.

O parte din rau este concesionata pe mai multi ani si te vei putea plimba cu barca sau hidrobicicleta pe Tarlung.  Daca vii la iarna, in locul terenului de tenis vei gasi un patinoar, iar alaturi un ditamai derdelusul pentru saniute, cat sa iti amintesti cu drag de zilele de vacanta din copilarie.


 
In seara asta imi amitesc o intrebare care nu imi da pace din copilarie: cum fata mosului din poveste nu avea probleme cu stomacul  cand bea la masa lapte si vin. Acum avem la masa ambele licori. Le-am incercat pe ambele. Nu am patit nimic nasol. :D

Dimineata plec cu speranta ca macar acum, la a treia incercare, sa gasesc portle cetatii Prejmer deschise. Ne intoarcem in Sacele undea o poarta sta un anunt: butelii; flori de gradina. Magda mentioneaza:” Un fel de Guns`n`Roses”. Din Sacele gasesc eu pe harta drum direct spre Prejmer.



Pentru el imi iau niste injuraturi pentru sacrificarea rotior pe macadam, dar am  marele prilej sa fotografiez niste magari, altii decat cei din oras. :P



Dupa ce dam gata cei 5 km in aproape un sfert de ora, ajungem si la Prejmer si ne bucuram ca a meritat efortul: Prejmerul e deschis!



Prea cuvinte nu sunt de zis, dar admiratia mea e mare.



Nu imi dau seama ce repede trec clipele aici, poate la fel de repede cum au trecut si in ultimele secole de viata ale zidurilor groase.



Mai dam o fuga poi - evident - si la vecina cetate Harman. Nu se poate sa fii in zona si sa vezi una si nu si pe cealalta.



Pornim dupa aceaste vizite medievala spre Slanic Prahova, cautand de cu seara o vaca pentru dimineata (imi era dor de gustul de lapte de tara, trecand peste cel savurat la Tarlungeni, de capra si oaie).

Dimineata ne intoardem spre casa, inainte de clasica aglomeratie de pe DN1. Magda imi vinde un pont si imi recomanda un site pe care am si intrat la prima intalnire cu internetul: stiu1loc.


______
Autor: Cornelia Florea