Control Club, care, in ultima vreme, s-a remarcat prin cateva surprize suboptime in alegerea muzicii (gustul subsemnatului), a reusit, pe 10 septembrie, sa isi spele toate pacatele. “Ultima petrecere in aer liber a verii”, titulatura bine aleasa de PR si raspandita pe toate canalele media tocmai pentru a-i atrage si pe cei 80% din public care nu stiau cine este Ian Brown :), a adunat in jur de doua mii pentru o noapte in Arenele Romane.
Nu puteam lipsi de la concertul numitului Brown, frontman-ul
Stone Roses, cel uns de New Musical Express “
Godlike genius“. Ajuns foarte devreme, a trebuit sa ii ascult si pe eternii Suie Paparude. Autorii unor versuri inspirate precum: “A fost odata ca ca ca niciodata“, “Nu o sa ne oprim, avem zeama de scandal“, sau “O sa zburam deasupra undei increstate, valul de oxigen ne va lovi din spate“ au sustinut un concert chinuitor de lung, semn ca nu a inceput inca sezonul balurilor de liceu si oamenii sunt inca plini de energie. Astept cu nerabdare un “back to back“ Suie Paparude - Tudor Chirila.
Bucuria mea de a vedea concertul Suie terminat a fost dublata de urcarea foarte brusca pe scena a lui Ian Brown. Concertul a inceput in sunet de trompete cu “Time is my everything“ de pe “
Solarized” (2005) si a continuat inca mai energic, cu melodii ca “Dolphins were monkeys”, “F.E.A.R” si “Crowning of the poor”. Cand am ajuns la “
Stellify” de pe preferatul meu “My Way” (2009), toata lumea dansa, probabil ajutata si de berile ce se puteau obtine surprinzator de usor de la chioscurile din zona. Apogeul a fost “
Just like you“ cu un Ian Brown plin de “aroganta “ specifica brit-rock-ului.
Brown si-a incheiat reprezentatia cu doua melodii cantate impreuna cu
Unkle. Bucuros ca un copil de entuziasta prestatie a lui Brown, am observat cu greu ca nu avea sa urmeze concertul la care ma asteptam din partea celor de la Unkle, ci doar un “live set “ al lui James Lavelle. Berile insa si-au facut treaba si nimeni nu si-a pierdut zambetul doar pentru atat. Setul a inceput cu vocea lui Richard Ashcroft de pe “
Lonely Souls“ si a continuat cu
Queens of the stonage.
Cu efecte vizuale foarte reusite, setul a prins. Vulpe batrana, Lavelle a citit bine publicul si a mai si iesit din tiparul Unkle, pentru a pune muzica si pe gustul celor veniti pentru a bifa o petrecere. A terminat totusi cu “
In a state“ care, desi folosita de ani de zile in diferite seturi, ramane o melodie extraordinara.
Faptul ca organizarea chioscurilor a fost excelenta a avut si “reversul medaliei“: multi participanti, printre care si subsemnatul, au acuzat intoxicarea acuta cu alcool, parasind locul faptei dupa terminarea setului lui Lavelle, inainte de Justin Vandervolgen & Bogman. Am plecat spre casa cu gandul ca, pentru un om comod, ce nu vrea sa calatoreasca prea mult pentru concerte, se poate ca aceasta sa fie ultima ocazie de a vedea un concert comun al Ian Brown – Unkle. Pentru fanii Suie, exista mereu nunti, botezuri si alte intamplari de gen.
______
Autor:
Vlad Ceoriceanu