Anathema unplugged

Pentru ca multi i-au ratat anul trecut in cetatea de la Cisnadioara, ideea acestui eveniment a fost mai mult decat binevenita, chiar daca biletele au fost  in numar limitat.
Un unplugged perfect inchegat, cu un public care a rezonat la maxim, spontan, deschis si cald.
Micile incidente (strigate stinghere din public) au fost linistite de catre Daniel, care la sfarsit, multumit de respectul si participarea  publicului, a spus inpaciuitor: La inceput erati cam "excited"...la care Vincet i-a raspuns intr-o gluma serioasa, "Now, I am excited!".
Au fost piese la care publicul a cantat impreuna cu artistii, piese la care in sala cu cei cateva sute de oameni, s-a lasat o liniste atat de deplina incat, la finalul melodiilor, vibra in aerul neclintit o coarda abia ciupita, o clapa de pian abia atinsa...
Au fost, din partea publicului, si vagi tentative de a da din cap, nesustinute de playlistul celor de la Anathema care au facut un show rock atipic, linistit, de suflet.

As I turn away from a life so grey
Where have all the flowers gone?
Just what went wrong?

Innocence, insanity, irony
Stone cold reality
Oh lord come and save me

Do you think we're forever?

I've been in tears
Hope has died in me
But now I'm here, I don't wish to leave

A flood of tears bonding my soul with my mind
A dream of love, reality closing in behind
As I close my eyes, the vision dies
As I bid my last farewell to mankind

The unseen, the eternal...                    Muzica patrunde in tine, fie bland, picurand, strecurandu-se, fie violent, puternic; isi face loc acolo si-ti largeste sufletul, deschide spatii noi, te umple, te face sa vezi ca mai exista locuri inauntrul tau de care nu stiai.
Publicul asculta vrajit, intr-o tacere incredibila, cum se stinge incet, si bland, si trist un "Forgotten hopes" sau un "One last goodbye".
Umar langa umar, fani vechi si noi, asculta si traiesc muzica.

Am facut poze pe primele 3 piese, scurte dealtfel, cat am avut voie sa stau in fata, langa scena; cate poze puteam face? cate imagini expresive puteam surprinde?
Oamenii cantau linistiti, asezati pe scaune; doar mimica li se mai schimba, in intensitatea trairii.
Lumina palida, cateva reflectoare galbene, cateva lumanari pe scena, nu ajutau prea mult pentru imagini bune, surprinse prin obiectiv; pe urma am "uitat" de aparat. L-am lasat in pace si-am ascultat. Din cand in cand il ridicam deaspupra capului si declansam.

Imaginile si cuvintele nu conteaza, pot cel mult descrie sumar momentul, dar nimic nu se compara cu trairea pe care o ai "live". In plus, un unplugged presupune o mare apropiere intre public si artisti.
Ceea ce s-a intamplat si la Preoteasa, si acum, ca si la Haggard; si pentru asta, cei de la Artmania merita toate felicitarile; pentru idee si pentru reusita ei.
Intr-adevar un warm-up pentru Artmania din Sibiu, de peste o luna.

Are you there?

Is it wonderful to know
All the ghosts...
All the ghosts...
Freak my selfish out
My mind is happy
Need to learn to let it go
I know you'd do no harm to me

But what can I say now?
It couldn't be more wrong
Cos there's no one there
Unmistakably lost and without a care
Did we lose all the love that we could have shared
And its wearing me down
And its turning me round
And I can't find a way
Now to find it out
Where are you when I need you...Are you there?

La un moment dat, Vincent si violoncelistul  Dave Wesling, invitatul special, s-au retras; a ramas doar Danny, dezlantuit, si publicul. La sfarsitul concertului cei de la Anathema au fost foarte darnici in autografe, mici discutii si glume cu fanii, coborand de pe scena in mijlocul lor, lasandu-se fotografiati alaturi de cei care-i indrageau pe ei si muzica lor.

Ca sa canti cu atat traire si intensitate iar pe urma sa stai o ora (poate) in mijlocul publicului, sa razi, sa glumesti, si sa binedispui...trebuie sa fii puternic...
Ma uit pe clipuri, vad fetzele celor care asculta muzica lor, in concert; cred ca fiecare om reactioneaza, raspunde in felul lui; ca si la Him, muzica lor mi se pare puternica, sapa in tine adanc si gaseste forta ascunsa acolo, oricat de grele ar fi versurile... si de "triste" ; nu mi se par triste, ci groaznic de adanci si de sincere, lovind in locuri in care ne ferim sa privim, de teama de a nu vedea ca totusi.....

Deci: cititi articole, uitati-va la poze, dar faceti tot posibilul sa ajungeti la concerte. E incomparabila senzatia si de neuitat. Poate veti simti ca muzica e scrisa pentru voi, ca versurile descriu sentimentele si trairile voastre, dureros de adanci.

Pe Meda, o rockerita roscata care isi ignora varsta sub o pasiune si un suflet mare, am intalnit-o in statie cat asteptam troleul, spre Sala Grigore Preoteasa; am intrebat-o de un bilet in plus(de ratb), nu avea, apoi direct daca merge la "concert". Mergea. Ne-a pufnit rasul, de parca era un singur concert sambata seara in Bucuresti. Poate ... ceva negru din vestimentatia ei a tradat-o, si un al saselea simt al meu. Dupa ploaia torentiala a iesit un curcubeu imens, si Meda era convinsa ca e semn ca va fi un concert frumos. A fost!
Si totusi, n-a fost un concert la care sa te duci singur. Trebuia  sa impartasesti, sa imparti cu cineva.(desi, e adevarat, imparteai senzatia cu toti cei din public).
Meda m-a pus la curent cu urmatoarele concerte rock care merita, eu am incercat s-o conving sa mearga la Artmania, in Sibiu.
Am intrat din nou in contact cu expresivul negru, purtat in toate formele de rock-eri si rock-erite; mi-am amintiti de primul meu concert, Lacrimosa, si de
senzatiile "tari" la vederea unei mese imense de oameni in negru.
Lacrimosa vor canta la Sibiu, duceti-va sa-i vedeti, e posibil sa vi se faca pielea de gaina; e impresionant sa asculti o muzica fara a intelege nimic din versuri (sunt in germana), si sa te impresioneze atat de tare.
Pana atunci, delectati-va cu Anathema si cu cateva imagini din concert.