Cheile Sohodolului sunt situate la 15 km de Tg Jiu si sunt considerate (de catre organizatori) zona cu cel mai mare potential neexlpoatat inca pentru practicarea escaladei, din Romania. Participarea e libera si nu presupune apartenenta la un club.
Vor fi amenajate aproximativ 30 de trasee noi de escalada, cu nivele de dificultate de la foarte usor la extrem dificil, pe care cataratorii prezenti vor avea posibilitatea de a le catara pe parcursul celor 3 zile;
Va fi o calatorie maraton pe verticala, pe parcursul careia participantii vor catara cat mai multe trasee, cu grade de dificultate variate, fara constrangerile impuse de o competitie sportiva cu reguli stricte;
Detalii locatie: Accesibilitate: drum auto in stare buna care strabate cheile; Posibilitati de campare in imediata apropiere a drumului si a falezelor de catarare; Accesul la falezele stancoase este foarte rapid, fiind situate in imediata apropiere a drumului auto; Numeroase faleze stancoase neamenajate pentru practicarea escaladei; Posibilitatea amenajarii de trasee atat pentru incepatori cat si pentru cataratori experimentati; Climat propice: ierni blande, escalada putand fi practicata de primavara devreme pana toamna tarziu, iar vara, racoarea cheilor te fereste de caldurile toride; Exista apa potabila; Posibilitati de cazare si posibilitatea aprovizionarii cu alimente din comuna Runcu, situata la intrarea in chei; Peisaj deosebit, zona turistica recunoscuta, frecventata de numerosi turisti romani si straini.
Organizator: Clubul Vertical Spirit
|
|