Ne-am trezit cu greu la ora 5.30 a.m., am strans bagajele si la 6.30, cu SANDALELE in picioare, am pornit spre SUD. Orasul se prezenta destul de viu pentru ora respectiva, multa lume grabindu-se catre vaporul care pleaca la 7 catre Tulcea. La garnizoana Politiei de Frontiera am oprit 5 minute sa ne prezentam intentiile si acreditarile, dupa care am parcurs drumul pana la plaja care serpuieste printre case, trece pe langa cimitir, lasa undeva in dreapta drumul spre Sf. Gheorghe si apoi pe camp ajunge la plaja.
Era ora 6.55 si ne aflam in punctul cel mai nordic al traseului nostru pedestru. Vremea excelenta: suficient de innorat, cu un vant de nord-est parea o binecuvantare pentru inceputul expeditiei noastre. Mai trebuie adaugat ca cei 30 de km care ii aveam de parcurs in aceasta etapa pana la Sf. Gheorghe erau pentru noi un test de care trebuia sa tinem cont in ceea ce priveste proviziile de apa si mancare pentru urmatoarele trei etape cand nu aveam sa ne mai intalnim cu civilizatia. Fiecare ne luasem pentru aceasta zi 3-4 litri de apa.
Am pornit deci foarte entuziasti.

Dupa 200 m, plaja se mai ingusteaza, largimea ei fiind constanta intre 10 si 15m cu cu destul de multe scoici si putin inierbata catre interior. Tarmul este destul de drept cu foarte mici golfulete. In dreptul radarelor de la unitatea militara am gasit si prima barca pescareasca trasa pe mal, dar parea parasita cam demult, iar putin mai incolo am trecut pe langa cortul a trei francezi care ne-au intrebat daca este departe Sf. Gheorghe. Am mers mai departe, peisajul fiind acelasi pana in dreptul cantonului Rosulet unde pe o portiune de 500 de m plaja se ingusteaza foarte tare (3-4m latime), apare vegetatie uscata aruncata de mare si pare ca marea erodeaza plaja. Am mai intalnit inca trei cadavre de delfini dar si vreo patru pescarusi morti. Tot drumul am remarcat destul de multe pet-uri pe plaja, mingii si colaci, donatii ale natiunilor inconjuratoare Marii Neagre.

Dupa doua ore de mers am facut primele estimari: aveam o viteza medie de 3 km/ora, mergeam cam cu 4-5 km/ora dar simteam nevoia de pauze dupa 45 de minute de mars. Nu tocmai incurajator avand in vedere ca totusi era un segment de drum destul de accesibil si fara obstacole iar vremea excelenta. Cauzele erau destul de clare: era totusi prima zi de mars si nu eram obisnuiti cu acest regim de mers iar rucsacii ne accentuau puternic contactul cu solul. Problema rucsacilor s-a dovedit destul de serioasa pentru care nu aveam nici o perspectiva sa-i usuram ci dimpotriva pentru zilele urmatoare trebuia sa caram mai multa apa. E adevarat insa ca materia prima de transportat rucsacii e optimismul si la capitolul asta stateam destul de confortabil cu proviziile.
Hartile ne spuneau ca aveam sa intalnim in aceasta zi un canal (care se numea Garla Imputita) cam pe la km17, ocazia cu care urma sa inauguram barca gonflabila. Oricum stiam ca daca am fi avut probleme de traversat, puteam sa parcurgem (prin stufaris) cei 200-300m pana la drumul de masina dintre Sulina si Sf. Gheorghe care merge aproximativ paralel cu tarmul alaturi de stalpii de curent electric.

Dupa 11.30 a iesit soarele si caldura a inceput sa creasca proportional cu consumul de apa... sau invers... Dupa ce am trecut de portiunea de la Rosulet plaja a revenit la dimensiunile de dinainte, ba chiar a inceput sa se largeasca (15-20m). Era ora 13 cand am ajuns in dreptul unei cladiri destul de mari, aflata la 100m de plaja, care nu aparea pe harta noastra fiind de fapt inca o ramasita a anilor de scrutare crancena catre interior a frontierelor, o unitate de graniceri parasita. Parcursesem 14km si deja soarele ne afecta simtitor asa ca am hotarat sa facem pauza de pranz la umbra acestei cladiri, pregatindu-ne sufleteste pentru traversarea Garlei Imputita. Asa ca dupa masa ne-am intins dormind pe nisip pana pe la 4, timp in care am fost depasiti de cei trei francezi. Oprirea nu a avut numai rezultate bune avand in vedere ca la plecare au inceput sa apara primele dureri cauzate de basici si iritatiuni(in locuri unde soarele nu ajunge niciodata).
Am pornit cu greu intrandu-ne in ritm abia dupa vreun kilometru. Soarele era inca destul de puternic dar pauza a avut darul sa ne mai echilibreze hidratarea. Eram totusi destul de nedumeriti caci dupa o ora de mers inca nu se vea nici un canal.

Eram bucurosi ca aveam semnal gsm si puteam updata in conditii optime coordonatele de pe site. Deja primisem si primele semnale de la prieteni care ne sunau sa ne spuna ca ne vad si sa ne certe la pauzele mai lungi.
Pe la ora 18 parcursesem 21 de km cand ne-a ajuns din urma o masina de teren a Politiei de Frontiera. Domnul de la volan nu aflase inca de noi si a fost foarte impresionat de initiativa noastra. Asa s-a oferit sa ne transporte pana la Sf Gheorghe bagajele alaturi de Doru si Mihai care isi resimteau plenar bataturile[daca nu ne credeti avem si poze : ) ].
Ultimii 9 km au decurs mult mai usor pentru toata lumea, terminandu-se la 21 cand echipa s-a reunit in Sf. Gheorghe. Fiind foarte obositi am hotarat ca cel putin prima noapte sa dormim sub un acoperis tare. Asa ca am ajuns la una din multele pensiuni ad-hoc, de altfel foarte decente si cu niste gazde foarte primitoare.
Starea de oboseala era destul de accentuata si au inceput sa apara din sandale picioarele cu bataturi nu foarte incurajatoare. Intr-un mesaj transmis de noi pe site in acea seara spuneam ca: moralul ne este acolo unde ne sunt si bataturile?... Nici macar aparatul de fotografiat nu a reusit pe deplin sa surprinda starea noastra de epuizare?. dar suntem in civilizatie, in asternuturi curate si dupa un somn lung situatia va deveni cu siguranta mai rosé.