Ne-am adunat in casa batraneasca a lui Mihai, intr-un satuc situat unde soseaua nationala se pregateste sa penetreze simpatica urbe a Medgidiei. IT is great: Doru si Puri veneau cu trenul de la Bucuresti cu tot cu gps-ul principal, noi fiind in teste cu modulul GIS de pe site si ne minunam exploziv aratand cu degetul cum se misca punctuletul pe harta. Moment Kodak. Dupa intregirea echipei in jur de 22:30, am consumat restul noptii cu debugging si modificari de ultimul moment ale site-ului[ar fi fost prea plictisitor sa fie gata din timp] pe care urmau sa ne arate cu degetele timp de 8 zile prietenii si internetspectatorii mioritici. In paralel si mult mai important s-a desfasurat distribuirea si redistribuirea mancarii si echipamentului in rucsaci. Pusi in fata volumului total a trebui sa mai renuntam la unele lucruri. Printre care si sticlele cu lichid tare cu care urma sa intram in gratiile pescarilor de pe traseu.
Am reusit sa punem totul in rucsaci la ora 4 AM cu o oarecare nuantare a nivelului de entuziasm determinata de greutatea finala a acestora. Puri si Fernando au dat dovada de apucaturi individualiste beneficiind fiecare de cate 2-3 ore de somn. Rusine rusine si iar rusine!

La 6.30 luam trenul din Medgidia. Drumul destul de lung trece relativ usor, peisajul destul de placut vederii nu ne impiedica totusi sa mai atipim din cand. Incepem deja sa trimitem coordonatele expeditiei. La 10:30 ajungem in Tulcea. Avem de dus o scrisoare din partea Ligii Navale din Bucuresti catre filiala din Tulcea. Binenteles ca fiind sambata nu am gasit decat un portar. Nu-i nimic, mergem mai departe si poposim la Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii pentru a le povesti in detaliu despre planurile noastre si a ne ridica aprobarea. Se pare insa ca scrisoarea noastra de intentie nu ajunsese la timp[multumim pe aceasta cale Postei Romane]. Mihai a fost primit de insusi domnul Munteanu actualul guvernator, care ar fi putut sa ne lase o impresie si mai buna.
Rezumat: desi aveam recomandari puternice si porneam intr-o actiune sub tutela catorva institutii serioase, ne-au atras atentia ca asemenea actiuni se fac doar prin intermediul lor si ca oamenii lor sunt pe teren si supravegheaza rezervatia. In primele 2 minute domnul guvernator a generat numai 'Nu-uri' si 'Ah, asta nu se poate!' In final ne-a oferit o aprobare verbala. Daca nu ati citit pana acum aveti aici programul si obiectivele stiintifice ale expeditiei. Intrebare de 0 puncte: cati lucratori ai Administratiei Biosferei am intalnit pe teren? - nu e necesar sa cititi mai departe ca sa veniti cu un rapsuns pertinent.

Terminand astfel cu formalitatile si oficialitatile am demarat cautarea vaporului pentru Sulina. Intre timp s-au asociat temporar grupului nostru Katherine si Jessica, doua belgience comunicative pornite aiurea prin Romania care se indreptau si ele catre Sulina. De unde am aflat ca amblele nave oficiale sunt defecte. Am gasit totusi un vaporas particular care-si depasise insa cele 40 de locuri pt care era proiectat. Capitanul s-a hotarat exact inaintea imbarcarii noastre ca e cazul sa se opreasca totusi la cifra 60. Perspectiva unei innoptari in Tulcea ne-a facut sa luam atitudine [insistente induiosatoare & smiorcaieli]. Am reusit intr-un final sa ne urcam integrandu-ne in atmosfera de autobuz la ora la care ies oamenii de la fabrica. Pe drum am facut cunostinta cu Wolfgang, un austriac ce-si consuma un internship la Galati si in week-end ne explora cu aviditate patria. Am stat la povesti iar la 17:30 am debarcat pe cheiul din Sulina.

Primele imagini nu sunt exact idilice: barje si utilaje de dragaj ruginite, uitate pe mal de vremuri, cladirea parasita a fostei fabrici de conserve. Mai tarziu insa ne-am schimbat parerea si cititorii care nu se vor plictisi pe parcurs pot ajunge la o descriere mult mai binevoitoare a asezarii. Am incercat sa dam de cineva la primarie, dar binenteles ca blestemul zilei de sambata[a doua zi dupa Serbarile Marii] ne-a intampinat si aici. Mai tarziu l-am intalnit pe viceprimar prin oras,de altfel un tip destul de simpatic - si-a cerut scuze ca nu a stiut de venirea noastra.
Nu a fost pana la urma nici o problema caci cu ajutorul unei foarte prietenoase doamne gardian public, am gasit un apartament pozitionat ultracentral pe strada principala, cheu, esplanada. De altfel dimensiunile Sulinei fac posibile urmatoarele pozitionari: ultracentral, central si in afara orasului : ). Aceeasi ocrotitoare a ordinii publice ne-a pus mai tarziu in legatura cu un localnic ce avea sa ne conduca a doua zi intr-o plimbare cu barca personala pe canalele din jur si nitel si pe mare.

Pana sa se intunece ne-am grabit spre plaja intru prima baie in mare din expeditie.
Plaja Sulina se ofera ca o rasplata binemeritata fiecarei parcurgeri a celor aprox 2 kilometri de oras, foarte intinsa si aproape salbatica relativ la aglomeratiunea de pe plajele litorale din Constanta. Ne-au prins insa cu garda jos dpdv emotinal, curmandu-ne reveria niste sonoritati mult prea bine cunoscute de manele venind dintr-unul din barurile de pe plaja. In momentul respectiv chiar nu era cazul de Adi. Ne-am bucurat si mai tare cu gandul ca peste cateva zile traseul nostru isi va pierde tangenta cu orice urma de civilizatie mioritica.

Ne-am continuat seara in modul cel mai turistic, la unul din restaurantele Sulinei unde intentionam sa initiem cei 3 vest-europeni in tainele bucatariei traditionale de la malul Marii Negre. Preparate din peste si vin de Murfatlar here we come!.
Preparatele au fost in numar la limita, suficient ca sa putem folosi pluralul:de pe lista generoasa a terasei erau disponibile doar doau feluri de mancare bazate pe fauna marina. Bila neagra pentru renumele si potentialul piscicol ale zonei. Nu aflasem inca toate povestile despre aceste taramuri uitate de oameni dar nu si de interesele politice si economice. In sfarsit cam atat pentru prima zi. Noapte buna!