Valea lui Stan (reloaded)

De aproape 10 ani, inca de pe bancile facultatii, planuiam cu Zota sa facem o tura impreuna la munte. Din amanari in amanari, ne-am potrivit weekendul trecut sa facem o mica trupa si sa mergem pe Valea lui Stan, pe Transfagarasan. Pe o mica bucatica stiam traseul din experienta, iar pe cea mai mare parte numai din legende.



Pentru a ajunge in Fagaras stabilisem sa merg cu el si cu niste fete cucuiete cu masina, dar imi strica Shark planurile. :) Ma suna vineri seara si ma intreaba ce fac a doua zi. Dupa ce ii povestesc, ma intreaba daca nu vreau sa merg pe moto. Stii: calule mananci ovaz? Evident ca vreau!

Dimineata plecam spre 8, dupa ce imi las bagajul la masina si incalec in saua Hondei Dominator care va face drumul impreuna cu alte 4 moto, toate Honda (ce frumos ne-am nimerit!).



Un moment amuzat este cand oprim la o bariera, nu pentru a trece trenul, ci pentru a putea fi sudata..bariera.

Dupa Curtea de Arges remarc din mers invitatia la Pensiunea Surpriza Gheorghita sau Rusticul Argesean. Ajunsi la Vidraru, suntem surprinsi de miile de gura-casca. In viata mea nu am vazuit atat lume la barajul Vidraru, mai multa decat in cea mai aglomerata intersectie din Bucuresti cand e aglomerata. Un curajos tocmai se pregatea sa se arunce in cap, evident legat in coarda de bumgee.



Dupa ce trecem de “manifestatia” de la Vidraru, facem stanga spre Cumpana, dar oprim dupa vreo 3 km. Eu raman la corturi si ne pregatim de drumetie, iar hondarii pleaca mai departe cu speranta de locuri pentru innoptat la Cumpana, asta dupa ce Dan este trimis in recunoastere la cantonul din apropiere si afla ca nu pot ramane acolo, la "casuta ca o palarie".



Plecam pe la 2 p.m., dupa ce corturile sunt intinse. Parcurgem mai intai vreo 3 km pe sosea, apoi cotim in salbaticia traseului. Traseul este unul pe care eu nu l-as promova (localiza) foarte mult, de teama sa nu contribui la "vandalizarea" lui. Cine trebuie sa stie de el, sigur stie.



Timp de vreo 2 ore - poate si mai bine - mergem prin partea asta rupta de lume, in care apa trece si pietrele raman, uneori sub apa, incat nu se poate sa nu te uzi. Cu pasi mici si siguri, cu bratele incordate, pregatite se sustina greutatea pe stanca primitoare, cu busteni spanzurati care pe unde pentru a facilita traversarea de zeci de ori de pe un mal pe celalalt, asa ne-am "distrat" noi in Valea lui Stan.



Nu am sa uit niciodata senzatia apei reci, chiar foarte reci, atunci cand m-am descaltat si am fost "inundata" pana mai sus de genunchi de racoarea vaii. Nu ma voi mai plange niciodata ca apa de la mare e rece! :) "Daca venea torentul de apa?" ma intreaba prietenul cand ii povestesc. Ei, la asta nu m-am gandit.



Am mers pana la iesirea spre Calugarita si de aici am urcat printre frunzele umbroase ale fagilor pana am ajuns in poiana, asta dupa ce ne-a flescait si ploaia calda. Imi place muzica vantului printre frunzele de fag, impreuna cu glasul ploii.



Daca vineri am experimentat drumul spre casa (prin Bucuresti) cu talpile goale (din cauza de rupt papucii) si mi-am atras o multime de priviri asupra mea, de data asta senzatia ierbii ude pe talpile mele a fost una dorita.



Ajunsi la cort, ne delectam cu imensul curcubeu ridicat peste lacul Vidraru. Frumoase inginerii mai face natura asta!



Pe seara am parte de al doilea foc de tabara in mai putin de o saptamana. “Zeul electricitatii” - cum l-a botezat cineva – sta aprinsdeasupra barajului. Dare de ceata incununeaza varfurile din zare. Floricele ce se intrec in culori si isi ridica frumusetea deasupra “partizanilor” (adica cea ce rezulta de la vacute dupace rumega iarba).



Soarele de dimineata ne trezeste si ne scoate cu tot cu izoprene pe iarba inca incarcata de roua. Soarele ne mangaie talpile dupa ce a mangaiat coroanele copacilor.  Energia pamantului ne va incarca pentru inca o saptamana in care trebuie sa ii rezistam orasului.



Daca sambata a fost ziua de incordarea muschilor si de ridicare a nivelului de adrenalina, duminica este ziua de odihna, asa cum scrie si la Scriptura. Lenevim care mai de care cu burta in sus la soare si cu capul la umbra sau ne balacim in apele lacului si inca ne mai uscam hainele botezate de ieri in vale.



Cu greu reusim sa ne ridicam tabara pe la ora 2 dupa-amiaza. Pentru ca sosirea la oras sa nu fie "abrupta", facem un popas la Manastirea "de oe Arges insus", acolo unde dorm regii Romaniei. Aceeasi aglomeratie urbana o intalnim si aici, tulburand somnul Anei dintre ziduri.



Batrane satului isi sprijina anii in baston. Tiganii comercializeaza murele cu insistenta masailor de prin Kenya.
Mai facem oprire la Pitesti, oras prin care am trecut de atatea ori, dar pe acre l-am simtit prea putin. regasesc un oras curatel, cu lume iesita la promenada de duminica seara.



Cum ne este obiceiul, ultimile raze de soare, cele mai colorate, le gasim imprastiindu-se pe autostrada!



______
Autor: Cornelia Florea