dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
14 octombrie 2007 Sorin

Tara Hategului

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii
"Oamenii maturi nu inteleg singuri nimic. Si este plictisitor pentru copii sa le tot dea intr-una lamuriri." ~ Antoine de Saint-Exupery

Voinicul Cande rapuse balaurul. Ii reteza cele sapte capete si le rostogoli unul cate unul la vale. Si ca toti sa-si aduca aminte de isprava sa, numi muntele Retezat. Apoi descaleca la poalele muntelui si, multumind Tatalui ca l-a ajutat in lupta, isi ctitori biserica si cetatea.

Prima zi
Urmam cursul Jiului in amonte si dupa Petrosani spatiul parca se dilata in toate directiile, dezvaluind padurile nesfarsite contopite cu crestele muntelui la orizont. Cneazul Cande trebuie sa fi urcat si el aceste coline, ochiul plambandu-se in voie in jos si in sus, inspre creste, alegandu-si cu rabdare locul ctitoriei.
Ultimele raze ale soarelui cad piezis pe castelul urmasilor cneazului din Santamaria Orlea. Si peste vale, pe o alta colina verde, se inalta maiestuos turla bisericii, infruntand cu incapatanare veacurile.
Mergem insa mai departe, cautand un loc de innoptat din sat in sat, asa cum trebuie sa fi facut si cneazul cu aproape opt secole in urma, cand se intoarcea de la vanatoare. Si ca si atunci, si acum taranii te intampina cu poarta si cu inima larg deschisa, ca cei care stiu ca oricine ar fi strainul ce-ti calca pragul, rege sau cersetor, trebuie sa-l primesti ca pe Domnul deghizat in muritor.
Gasim usor un astfel de satean in Rau de Mori, sat al carui nume sta marturie pentru morile de apa ce trebuie sa fi existat aici inca din vremea cneazului. Din curtea casei se vede in zare, intre paduri, pe o stanca, cetatea Colt , resedinta cneazului Cande.
Exploram imprejurimile urcand si coborand coline verzi in asfintit. Vacutele se intorc agale de la pascut, caii dorm in picioare si luna straluceste printre stelele uriase. Agitatia orasului am lasat-o cu secole in urma.

Ziua a doua
Ne trezim devreme si pornim catre Santamaria Orlea, sat cu nume de basm. Biserica de secol XIII, eleganta si zvelta, ne intampina de pe o mica colina verde.Cheia sa invarte in broasca, usa de lemn se roteste catre zid si, trecand prin micul pronaos, ajungem intre fantasticele fresce din nava, rosii ca focul, desi multe sunt alterate de trecerea vremii. Biserica, initial ortodoxa, a devenit ulterior reformata si este inca folosita pentru slujbele de Duminica.

Lasand in urma Santamaria Orlea strabatem dealuri cu iarba inca stralucind de roua diminetii, avand permanent calauze inainte magnificele creste ale Retezatului. Si iata ca, parca pe furis, iesind treptat dintre coline, apare turla stranie a bisericii din Densus . Trecem prin sat si, undeva la margine, in liziera padurii, urcam grabiti treptele ce duc la biserica.Senzatia este a unui scurtcircuit in materia cenusie, caci ce vede ochiul, mintea nu poate intelege. Biserica pare un monument creat de o civilizatie misterioasa, demult apusa, pentru ca pe cat este de mica, pe atat nu se mai satura a imbina stilurile si materialele de constructie: un turn de piatra romanic, de o forma ciudata, niste ancadramente gotice, cateva coloane clasice, bucati de mausolee romane aduse probabil de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, totul pe un fond de inspiratie folclorica. Zidul de piatra din fata bisericii dice cu gandul la o veche incapere al carei tavan s-ar fi prabusit, facand astfel loc unei curti placata cu dale de piatra.

Biserica de secol XIII, aproape ireala, este plina de credinciosii veniti la slujba de Duminica. Reusim totusi sa vedem minunatele picturi din interior, cele mai vechi datand din secolul XIV, create pe un fond albastru ca al cerului de vara. Curiozitatile arhitectonice continua si inauntru: patru stalpi verticali delimitand la sol un patrat se inalta parca pentru a sustine turla in care se pare ca se poate urca numai pe o usita secreta aflata undeva deasupra capetelor noastre. Totul tradeaza creatia unui mester autohton amator, caruia ii este peste mana sa traseze un plan regulat si sa ridice o constructie omogena.


 
Ne vine greu sa plecam din Densus. Ne indreptam spre Pesteana trecand din nou prin inima verde a Tarii Hategului. Ne oprim mai intai la biserica ortodoxa, relativ noua, dar aflam ca ceva mai departe se afla biserica reformata, extgrem de veche. Intradevar, o descoperim pe o colina cu brazi ce par la fel de vechi ca si biserica, ce dateaza probabil din secolul XIII. Biserica este extrem de mica, un fel de capela cneziala, cu ziduri unduite ce par modelate din plastelina.

Mai este folosita de doua familii din sat, dealtfel vechi familii romanesti maghiarizate ca si cneazul Cande/Kendeffy.
Plecam si din Pesteana si urmam un drum aproape pustiu ce serpuieste printre dealuri pana la destinatie: manastirea Prislop. Una dintre cele mai vechi manastiri din tara, datand si ea din secolul XIII, manastirea Prislop atrage si azi pelerini din intregul tinut. Pe peretii de piatra de rau ai bisericii se mai pastreaza mici fragmente de tencuiala cu urme de picturi din timpuri imemoriale.

 Pe magnificul cer albastru incep sa se stranga norii si cand razele soarelui trec prin filtrul lor, culorile se estompeaza si peisajul apare ca intr-o fresca medievala, biserica din Strei dominand orizontul cu pitorescul sau turn de piatra. Si aceasta biserica de secol XIII pastreaza in interior incredibile fresce intr-o combinatie de stiluri bizantin si gotic, aproape tot atat de vechi ca si biserica. Intr-un colt apare chiar mesterul principal al ansamblului decorativ, pe un fond albastru ca marea intr-o zi de toamna. Imbracat intr-un costum tipic de targovet din veacul al XIV-lea, se numeste Grozie, conform inscriptiei alaturate.
E vremea sa ne indreptam spre baza noastra de la Rau de Mori, prilej de a vedea si biserica Colt , construita in jurul anului 1300. Cladita din piatra de rau, biserica este asezata pe o inaltime, chiar vis-a-vis de rocile de care se agata ruinele cetatii Colt. Seara care se lasa pe nesimtite si ploaia marunta amplifica senzatia de mister care invaluie acest colt de Rai.

Ziua a treia
Strada ne poarta printre dealuri si parca o poarta in timp se deschide brusc atunci cand trecem pe langa niste ruine antice. Ne oprim, suntem la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Poarta muzeului marcheaza intrarea numai formal, caci inauntru prezent si trecut se contopesc in cele mai bizare moduri: trecem pe langa capite de fan presarate printre ruine, ici si colo cate o livada bine delimitata de garduri lipite practic de amfiteatre, temple si mausolee antice, din loc in loc cate o casa cu gard de piatra evident adusa de la ruinele vecine, niste vaci pasc linistite, ba chiar un tractor intra cu nonsalanta printre temple antice cu cel mai firesc aer din lume. Bineinteles, nici urma de turisti. Doar noi si acesti tarani moderni rataciti in antichitate. Mergem mai departe. Vizitam Deva. Orasul aglomerat si neprimitor la periferie, devine tot mai atractiv pe masura ce ne apropiem de centru. Si deodata, parca ireala, apare cetatea plutind deasupra intregii zone, de pe magnifica roca vulcanica.

Urcam cu un modern funicular care asalteaza cu aplomb panta extrem de abrupta, dandu-ne fiori. Cetatea, construita in 1269, a fost distrusa in secolul XIX de o explozie in magazia cu praf de pusca. Zidurile care au ramas sfideaza orizontul, oferind privelisti inegalabile in toate directiile.
De la Deva ajungem la Hunedoara, cu al sau urias castel al Corvinestilor, construit in secolul XIV. Tocmai se inchisese, dar nu are nimic, l-am vizitat in interior cu alta ocazie. Nu bucuram de restaurarile exterioare, facute cu gust si cu simt de raspundere.

De la Hunedoara drumul ne poarta peste coline catre un loc de legenda: Tinutul Padurenilor. Mergem pe malul lacului Cincis cativa kilometri, dupa care peisajele devin mai salbatice, padurea mai deasa si satele par tot mai vechi. Drumul de asfalt se transforma in nisip si piatra si, pentru ca se lasa seara, ne intoarcem.

Strabatem din nou dealuri, livezi, holde, cautand un sat care pare sa ne joace feste: desi apare pe harta imediat langa Calan, nu e de gasit. Intreband din loc in loc, reusim sa aflam unde il gasim si urcand o panta abrupta, iata ca ne apare in fata vechea biserica din Streisangiorgiu. Aceasta, o mica capela de familie, constrasteaza profund cu blocurile comuniste din jur. Este ca o oaza de arhaic in acest loc ciudat in care aceasta biserica a infruntat cu incapatanare veacurile.

Cautarea bisericilor vechi din zona Hategului si a Streiului devenise un fel de competitie cu timpul; atunci cand descopeream o biserica ortodoxa despre care credeam ca este cea mai veche din tara, peste putin timp gaseam o alta si mai veche. Si iata ca cea mai veche nu se afla nici la Densus, nici la Strei, nici la Colt, ci aici, nebanuita si nestiuta intre blocuri moderne, in Streisangiorgiu: pe baza unor monede arpadiene descoperite in mormintele din jurul lacasului, datarea acestuia a fost impinsa inapoi in timp, in anii 1140-1150. Picturile dinauntru sunt relevate in straturi succesive, cel mai vechi datand din 1313, semnat "Teofil Zograf", primul pictor roman din istoria picturii noastre. Atmosfera magica e adancita de apusul soarelui care-si filtreza ultimele raze prin norii de dincolo de munti.

Ziua a patra
Ne trezim devreme si ne oprim in satul vecin, Ostrov. Si aici se afla o biserica de secol XIII, tipica pentru Tara Hategului. Pictura din luneta portalului apusean este unica, reprezentand-o pe Fecioara Maria cu Pruncul in culori neobisnuite: mantaua Mariei este rosie, iar valul este verde, in timp ce mantaua Pruncului este galbena si tunica verde. Pictura, de factura bizantina si aducand cu cea din Santamaria Orlea este datata in secolul XIV. Turnul cu sectiune patrata este unul dintre cele mai pitoresti din zona. In interiorul bisericii se mai pastreaza vag cateva picturi foarte vechi, probabil din secolul XIV.
Plecam din Tara Hategului promitandu-ne sa revenim in aceasta zona fabuloasa, a celor mai vechi biserici romanesti. Ne indreptam spre Caransebes, cu al sau centru pitoresc, apoi o luam printre munti inspre Baile Herculane si poposim la Orsova, unde Dunarea strapunge cu hotarare dealurile, formand golfuri azurii.

Mai oprim in Craiova, al carei centru monumental de curand restaurat este plin de lume iesita la promenada, desi este o zi de lucru.
Lasam in urma si atmosfera relaxata a Craiovei spre a ajunge, in faptul serii, in orasul din care plecasem cu numai patru zile in urma in cautarea comorilor ascunse ale Tarii Hategului.


Voinicul Cande se aseza pe piatra. Rapusese balaurul si era ostenit. Se intinse apoi pe iarba umeda de roua diminetii, rezemandu-si capul pe cot. Ochii i se inchisera, dar mana tinea inca strans buzduganul. Iar prin fata ochilor sufletului, larg deschisi, ii perindau satele de la poale, cu nume izvoditoare de legende: Santamaria Orlea, Rau de Mori, Ostrov, Streisangiorgiu, Sat Batran, Clopotiva .... "De-amu, aiasta mi-i pastoria mea", gandi el si cazu intr-un somn adanc.

Mai multe impresii gasiti pe Terra Incognita



______
Autor: Sorin-Alexandru Cristescu
 
Tag-uri
Nu exista tag-uri atasate.
Impresii
Contine 18 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]