dordeduca
15 evenimente in octombrie:
festival (3) film (3) jazz (2) urban (2) etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • rss
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  • dordeduca RSS
  •  

Impresii
23 noiembrie 2004

Slanic Prahova – Magia Sarii

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii
Sau altfel spus, mai avem inca ce vedea in tara asta

M-am trezit sambata dimineata cu un dor nebun de duca, asa ca mi-am pus mintea la contributie pentru a gasi o destinatie. Una care sa imi permita accesul cu masina, sa nu dureze mai mult de o zi si sa nici nu fie departe de casa. Si sa mai fie si ceva – altceva decat clasica Vale a Prahovei ori mai stiu eu ce locuri din categoria “Cele mai vizitate locuri”
Asa ca mi-am adus aminte cum mama mea ma ducea cand eram mic la Slanic Prahova pentru a ma trata de bronsita asmatiforma cu care fusesem blagoslovit din frageda pruncie. Mi-am amintit brusc de impresionanta mina de sare, de salile ei cu aer de templu pierdut intr-o alta epoca si o alta lume, de atmosfera calma, cu iz de sare. Asa ca m-am suit in masina si am lasat Brasovul in urma.

Drumul prin pasul Bratocea, imediat ce iesi din Sacele si treci prin Babarunca ca sa ajungi la Cheia si mai apoi Maneciu este el insusi o placere pentru soferii pasionati de soselele de munte, pline de viraje, prapastii "dincolo de balustrada". Tocmai venise iarna si pe aici. Zapada a fost insa din timp curatata de pe asfalt si sarea imprastiata mi-a permis sa calc cat de cat pedala acceleratiei.
Accesul la Slanic Prahova se face atat dinspre Brasov, pe drumul national (parca 1A) ce merge spre Cheia si pasul Bratocea, de curand reparat. Dupa ce vei fi trecut de Valeni de Munte, in localitatea Gura Vitioarei incepe drumul spre Salnic, aproximativ 15 km. Dinspre Bucuresti poti ajunge prin Ploiesti si apoi Plopeni ori pe acelasi drum spre Valeni de Munte.
Am ajuns la Slanic Prahova si dintr-o data m-au napadit amintirile copilariei. Orasul parea atunci mai mare, poate pentru ca eram eu mic. Insa acum mi s-a parut chiar minuscul. Doua trei magazine probabil de pe la 1990, eternul CEC, aceeasi gara unde opreste cursa de la Ploiesti…

Intrarea in salina se face cu un ascensor numai bun pentru amatorii de senzatii tari, care te coboara pret de jumatate de minut intr-o alta lume, dupa ce in prealabil se izbeste de peretii putului. Imediat ce iesi din “colivia” ascensorului esti coplesit de imensitatea salii ce ti se deschide in fata. Undeva sus, la o distanta pe care ochiul nu mai poate sa o estimeze se afla plafonul. Peretii perfect netezi descriu imense desene misterioase, oarecum asemanatoare cu inelele de pe furnirul mobilei. Sunt rezultatul depunerii sarii in straturi, de-a lungul epocilor geologice.
Imi dau seama ca am mai trait candva aceeasi senzatie de incapacitate de apreciere a distantelor si dimensiunilor acum cativa ani cand am vizitat Catedrala Sf. Petru din Vatican. Ochiul nu este obisnuit cu asemenea dimensiuni si numai cand vezi alti oameni departandu-se pana cand par cat niste furnici iti dai seama ca ceea ce pare a fi cat de cat aproape se afla la mare distanta.



Salina, atat cat o poate fi ea vizitata de turisti este formata din patru sali cu profil trapezoidal, dispuse in dreptunghi. Restul de sali, in total 15, sunt inchise publicului, insa pot fi admirate ca pe niste imense gauri, porti ce duc probabil spre mijlocul pamantului, dincolo de gardurile pe care scrie “Accesul interzis”.
Totul aici este de sare. Peretii sunt de sare, podeaua este de sare…O serie de artisti au lasat aici statui, evident de sare. Un Decebal de sare sta fata in fata cu Traian, sculputat in acelasi material, inconjurati de osteni pictati pe pereti si de simbolurile popoarelor ce le-au condus. In alta parte Eminescu ne priveste luminat de niste candelabre, tot din sare. Doar Mihai Viteazul inca se mai chinuie sa se emancipeze, sa treaca de la stadiul de basorelief la cel de statuie…Probabil insa ca artistul a renuntat de mult la idee…Frumos insa si asa…

Dincolo de interesul turistic, sunt bine de amintit proprietatile terapeutice deosebite ale locului. Microclimatul constant si aerosolii salini fac din aceste sali un loc ideal pentru tratamentul afectiunilor respiratorii. Sunt amenajate aici paturi in care poti sa te odihnesti, terenuri de sport, locuri de agrement, de joaca pentru copii. Totul astfel incat sa nu te plictisesti. Caci un tratament eficace presupune ore intregi de petrecut aici. Si daca tinem cont de faptul ca ani la rand mama m-a purtat aici, iar azi fac cu succes umbra pamantului, sanatos tun, inseamna ca intr-adevar, asa e! Sunt nenumarate cazurile de vindecare a diferitelor boli ale aparatului respirator, numai prin proprietatile salinei si a bailor sarate.
Undeva deasupra minei Unirea, separata de un strat de sare de 40 m se afla o alta, de fapt prima exploatare de sare, denumita mina Mihai (fosta 23 August). Aici, datorita atmosferei statice se organizeaza diferite manifestari de aeromodelism, prilej cu care se si poate vizita locul.
Iesit afara din salina incepi sa pretuiesti din nou lumina soarelui si te indrepti spre Muntele de Sare (de fapt, fostul munte de sare, azi o biata ramasita a ceea ce a fost). In amintirile copilariei mele – si asta nu a fost totusi asa de demult – muntele respectiv era o formatiune de sare, practic o stanca pe care apa o scobise pe interior formand o cavitate botezata Grota Miresii. Aceasta era deschisa atat pe orizontala, printr-o intrare taiata de om, cat si pe verticala, printr-un cos ca de vulcan. Din pacate, din cauza eroziunii, a cutremurelor si a “eforturilor” depuse de generatii de turisti, azi nu a mai ramas decat o ruina..
Ar mai trebui mentionat faptul ca, daca ar fi fost vara, as fi putut sa profit de baile sarate pe care le gasesti aici. Sunt amenajate ca niste stranduri si sunt loc de agrement pe timpul verii pentru turisti. Pe timp de iarna insa, locul e pustiu, deranjat doar de cei care vin sa vada ce a mai ramas din Muntele de Sare si de o tanti care te lasa sa intri numai dupa ce iti rupe un bilet de 30.000 lei. Asta, recunosc, nu prea am inteles-o pentru ca nu se justifica nimic in suma solicitata. Vara mai merge. E totusi un strand care trebuie intretinut. Iarna nici macar gunoiul nu parea adunat.
S-ar mai gasi la Slanic si un muzeu al sarii, insa trebuie sa recunosc ca m-am lasat descurajat de aspectul de “inchis” pe care mi-l dadea in timp ce priveam locul prin fereastra masinii. Poate data viitoare…

Ca tot romanul, carcotas de fel, nu pot sa nu ma abtin sa nu observ si aspecte negative. Accesul la salina, principala atractie a locului, se face destul de dificil. Dupa ce treci peste un pod cam dubios (asta daca esti cu masina mica sau pe jos, caci un autocar nu incape) faci fata hartoapelor traditionale din ceea ce candva a fost asfalt. In sfarsit ajungi in parcarea din fata intrarii. Trebuie sa mai ai grija si cu privire la program. Caci salina este deschisa in fiecare zi (mai putin lunea) numai pana la ora 15. Probabil ca au responsabilii locului ratiunile lor!
Daca ti se face foame, sincer sa fiu nu prea stiu unde poti merge. Langa Baia Rosie si Muntele de Sare se afla intr-adevar un restaurant cu aspect (pe dinafara) in regula. Pe dinauntru nu am putut sa vad nimic, caci desi era sambata si era ora 16, localul era inchis. Cineva jura ca in urma cu o saptamana a mancat acolo si ca totul era ok iar acum se uita flamand prin ferestre.
Apoi am renuntat sa mai caut si alte locuri unde sa-mi potolesc foamea. Nu prea am vazut nimic care sa-mi sara in ochi, asa ca am decis sa ne oprim la Sinaia, pe drumul de intoarcere. Am trecut prin orasul Plopeni (stranie asezare…) si apoi pe la Baicoi ca sa ajungem in DN1.

Si ca sa inchei pe un ton mai optimist, m-am intors acasa incantat. Mi-am retrait senzatiile copilariei, am privit locul cu alti ochi, mai maturi si am reusit sa imi petrec o zi cu adevarat interesanta. Mai sunt deci locuri de vazut si ar trebui sa ne bucuram de ele.
Ar mai fi de adaugat doar sfatul sa nu va uitati camera foto daca veti merge in acest loc. Veti avea posibilitatea de a face fotografii spectaculoase in salina (in schimbul a 50.000 taxa foto si 70.000 taxa video) si in orice caz, nu veti pati ca mine, uitucul, care a trebuit sa caute pe net poze facute de altii si sa cer pe la amici, ca sa ilustreze articolul de fata.

foto: www.ici.ro
______
Autor:
 
Tag-uri
salina La Slanic Prahova
Comentarii
Toate comentariile (10) Comentariul tau
camy10|12|09 
Cine poate sa-mi spuna daca salina este deschisa de craciun? Sau un nr de tel sa ma pot informa?
Alina03|10|08 
foarte dragut articolul
Comentarii
Nume

Email

Captcha


Comentariu

 
Impresii
Contine 10 poze
 
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorOctombrie 2014 Anul urmator
  
  
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate | RSS
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact