dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
21 iulie 2014 alex, brz

Sax and Garana

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii



Au trecut 11 zile de la finalul Garana Jazz Festival 2014. Multe. Foarte multe. Mai un drum lung (si frumossss), mai o corporatie, mai un litoral, mai o lene. Echipa dordeduca (si prietenii) va cer scuze. Si promit sa nu se mai repete. Intarzierea. Pentru ca festivalul l-am vrea mai batran ca Gica Petrescu. Pemii care ne gazduiesc anual ne-au si zis, de altfel, ca ne asteapta inca 114 ani! Pana atunci, iata cum fu editia 18.


Garana 2014 n-a fost editia unui mare recital. Nu s-a inregistrat vreo explozie, vreun moment suprem care sa se lipeasca de best-of-ul personal al celor care au urcat, din nou, mia de metri din inima Semenicului. A fost, insa, o editie densa, compacta, echilibrata, matura. Nu degeaba a fost a 18-a. A fost semnul ca festivalul a depasit faza uimirii ("uau, se poate face asa ceva in Romania? in aer liber? in munti?") si a intrat pe drumul certitudinii.

Meteorologia a semanat meniului muzical. Dupa ani cand prea reci, cand prea fierbinti, cand prea umezi, cand prea uscati, weekend-ul extins din 2014 a avut de toate. O seara de joi cu o aversa sanatoasa si nori pufosi care asigurau o temperature placuta, o zi de vineri cand a plouat cvasi-non-stop, o sambata care a debutat cu ceatza (!) pentru a continua cu soare si cu o luna plina splendida (pretul platit: aerul noptii semnificativ mai rece), o duminica superbissima, numai buna pentru baie in lac si/sau plimbare la furnici.

Au fost, totusi, si premiere. A fost primul an cand drumul auto al bucurestenilor, clujenilor, iesenilor, ma rog, al cam tuturor non-banatenilor, n-a mai trecut prin clasica Resita, ci prin Slatina-Timis, satul amplasat la 20km sud de Caransebes, din care porneste, aproape perfect asfaltata, soseaua TransSemenic. Ruta, ce sfarseste tot in resedinta de judet a Caras-Severinului, scurteaza drumul cu aproape 100 de kilometri si ofera minunate privelisti ale Semenicului si ale vaii din care se desprind Brebu Nou si Garana.

A fost, de asemenea, editia la care, pe langa obisnuitele concerte gazduite de biserica greco-catolica din Brebu Nou, a fost inclusa in circuitul festivalului biserica romano-catolica din Valiug si re-inclusa in agenda muzicala curtea Hanului La Rascruce din Garana, unul dintre cele doua locuri (alaturi de un anume garaj din Brebu Nou) din care festivalul a pornit, cu pasi mici, la mijlocul anilor '90 pentru a ajunge la miile de spectatori pe seara din Poiana Lupului cea de acum.

Andy Sheppard

Dar, mai presus de toate, a fost festivalul suflatorilor. A fost spectacolul trompetei si al saxofonului. In lumea (contra) bass-ului, a clapelor de tot felul si a percutiei, the sax and the trumpet au luat caimacul. Si daca vi se pare ca cele doua suna fain in spatii inchise, in sali de concerte sau in cluburi, atunci sa le auziti in imparatia muntilor, a brazilor si a cerului vast.

In seara de joi, dupa un debut alert, animat de excelenta vioara a polonezului Adam Baldych (printre cele mai bune concert de deschidere de Garana ever!), a urmat sax-ul lui Andy Sheppard (poza ↑), in prelungirea sunetului caruia un soi de nostalgie greu de stapanit se prelingea undeva dinspre umerii brazilor spre cerul intesat de nori. Apoi, langa un nou saxofon (Chet Doxas) a urcat si trompeta (Dave Doxas), motiv pentru The Riverside Quartet sa produca poate cel mai emotionant concert al intregii editii, genul acela de intamplare din miez de noapte pe timpul si in urma careia iti vine sa zambesti si sa-ti imbratisezi viata, rugand-o sa te ierte ca prea adesea nu ii esti fidel.


Elena Mindru Finnection

Elena Mindru si trupa ei de finlandezi (poza ↑) au deschis promitator seara diluviana de vineri, cu un recital bine ponderat pe diagonalele voce - solo-uri de instrument si limba romana - graiuri straine. Omul care a ridicat insa publicul de pe bustenii cei murati a fost exceptionalul american Joey DeFrancesco (poza ↓) a carui prestatie la Hammond B3 si/sau trompeta a adus cateva sute de oameni in buza scenei si a smuls zambete si de pe chipurile cele mai meteo-dependente.

Joey DeFrancesco

Putin dupa biss-ul de rythm & blues dansant a lui DiFrancesco, a urmat contrastant trompeta astrala a lui Arve Hendrikson, chitara nu mai putin experimentala a lui Stian Westerhus (cu arcus cu tot), live sampling, butoane, efecte si alte alea (poze ↓). Am aflat, de asemenea, la ce folosea imensa toba ce sedea pe scena, tihnita si nebagata in seama, la concertele precedente. A fost adusa in fata scenei, culcata orizontal, devenind un soi de banc de lucru pe a carui suprafata Ingar Zach lovea, freca si intervenea cu diverse intrumente ce completau potrivit sonoritatile siderale ale lui Arve Hendrikson. Si asta fix cand - coincidenta sau, dimpotriva, efect direct al electro-incantatiei norvegienilor - perdeaua de nori batea, in fine, in retragere de pe luna plina.

Arve Henriksen band la Farana Jazz 2014 Stian Westerhus of Arve Henriksen band


Matinalul de sambata a adus ceatza, dar si "una dintre cele mai promitatoare trupe tinere romanesti" (Marius Giura dixit), Exit Oz (poza ↓). Pornita cu o intarziere gigantica ("avem probleme cu impamantarea in biserica", dupa cum involuntaro-simpatic s-a scuzat Dl Giura), evolutia timisorenilor a impresionat. Muzica de pe albumul lor de debut, "Impamantenit", merge brici in incinta unei biserici (cea din Valiug) vechi de un secol si jumatate, plina-ochi de oameni bucurosi nevoie sa descopere sunete noi, zgomote vechi, instrumente clasice (saxofonul tenor ruled!), bitisori proaspeti, pasaje vocale, iz de Phoenix, miros de 2.0, cu toatele atent asezate pe un platouash tare apetisant pe nume Exit Oz.

Exit Oz, concert la catedrala din Valiug


Kimmo Pohjonen - acordeonul galactic

Pe seara, un finlandez faimos, Kimmo Pohjonen (poza ↑) a sfidat, la bustul aproape gol, racoarea adusa de luna plina, producand o reprezentatie initial interesanta dpdv muzical, apoi din ce in ce mai repetitiva, sfarsind prin a usor irita printr-o prea ampla gesticulatie.

La miez de noapte, The Crimson ProjeCKt (poza ↓), asteptati ca THE headliners, au produs un concert masiv ca dimensiuni temporale si desfasurare de forte, dar care, dupa un inceput promitator, a impartit publicul in 2: fani King Crimson versus jazz-ascultatori usor confuzi la intalnirea rockului progresiv pe scena festivalului de jazz. Parerile fiind impartite, jumatatea loiala s-a bucurat intens de cele 2 trio-uri (2 x chitara, 2 x bass, 2 x percutie) ce intra in componenta projeCKt-ului (s-au unit prima data in 2012, intr-un turneu in deschiderea DreamTheater), care au prestat atat impreuna cat si separat, in timp ce rebelii s-au retras in partea defensiva (food&drink&pipi) a Poienii Lupului, pentru oarece alcooluri tari, tutunuri aromate si barfe hlizite.

The Crimson ProjeKCt


Stian Westerhus

Duminica a debutat prin reintalnirea cu Stian Westerhus (poza ↑) ce ne impresionase sau/si mirase cu doua seri in prealabil, in orchestra lui Arve Henriksen. Cum nu toti degustatorii Garana au rafinamentul si cultura necesare aprecierii potrivite a substantei si subtilitatilor jazz-ului experimental (mai ales pe lumina!), parte din public a intrat mai greu in atmosfera, lasandu-si gandurile si privirea sa hoinareasca alandala.

Too much jazz

Noroc cu timisorenii de la JazzyBit, al caror jazz curat, onest si optimist te face de fiecare data sa te simti mai tanar si mai impacat cu tine insuti. O mare bucurie acesti trei domni, de fiecare data.

Si a venit apusul si, odata cu dansul, concurenta. Ce finala alegem: a festivalului de jazz de la Garana sau a festivalului mondial de fotbal din Rio? Spre cinstea publicului, Poiana Lupului nu s-a golit, poate si pentru ca oportunitatile de vizionare a performantei big band-urilor Germaniei si Argentinei erau limitate. Sau poate si pentru ca in timpul finalei de fotbal urmau sa aiba loc peformantele a poate cele mai titrate 2 trupe din festival: Tom Harrell Colors of a Dream si Mike Stern / Bill Evans Band.

Tom Harrell e un soi de legenda crescuta printre legende: Dizzy Gillespie, Bill Evans & co. Un interpret ce cu siguranta nu se straduie prea tare (spre deloc) sa comunice cu publicul in afara muzicii. 'Jocul de scena' (trademark al lui Harrell) e capul plecat, inghetat in momentele de pauza (poza ↑), intru concentrare meditativa, sau poate pur si simplu pentru ca nu are nimic de adaugat, sau pentru ca nu vrea sa piarda nimic din ce canta co-interpretii, sau cel putin asa am crezut la vremea respectiva. Odata in plus, insa, netul lumineaza:

Tom Harrell (born June 16, 1946) is a renowned American post bop jazz trumpeter and composer. However he has a disability which profoundly affects his life away from the stage. He suffers from paranoid schizophrenia. On stage he stands away from the microphone, off to the side, his head bowed and his hands clutching his trumpet. When called upon to play, he walks slowly to the microphone, head still lowered, raising it only to play. When finished, he bows his head and resumes his original place. [last.fm]
The musicians who play with Harrell view his occasionally offbeat behavior sympathetically, almost fondly. They remember a time when they were alarmed that he seemed to have gone missing in an airport. He had retreated to a spot in the parking garage to play his trumpet. Some thought the playing was to settle himself; others that he was working on a composition inspired by jet noise.
Making Music That Catches the Wind: Premier jazz trumpeter Tom Harrell outplays his schizophrenia
Fara temele facute in pre-festival, aparentele ne ofereau un mosulet garbovit, in asteptare. Cand ii venea insa randul, Harrell prindea pe data sa se umple de suflu si viata, pe el, trompeta-i (poza ↓) si, mai ales, publicul.



Concertul marelui american a insemnat piese bine repetate si inca si mai bine redate in concert, cu rare momente de improivizatie, cu partituri disponibile pana si la percutie. Au fost si trei suflatori care sunau din cand in cand aproape a Big Band, ba chiar, pe alocuri, a OST din filme politiste de pe la anii '80.

In fine, ne-am bucurat si de o Esperanza Spalding (4 Grammy-uri - poze ↑) care, din pacate, n-a intervenit in prea multe piese (si acolo, doar vocal, fara contrabasul alaturi de care a devenit cunoscuta), dar mai ales de un Wayne Escoffery la sax (poze ↓) cu o prestatie incinsa (la propriu), potentata vizual de aerul rece si umed de munte. Probabil ca doar la Garana ne poate fi dat sa vedem un solo de sax (sau de altceva) ajuns la intensitatea capabila sa genereze aburi din scalp.


Concluzia editiei a adus pe scena inca un concetrat de biografii cu partituri si colaborari rezonante chiar si pentru melomanii ceva mai superficiali: Mike Stern - chitara (Blood Sweat & Tears si Miles Davis), Bill Evans - saxofon (Miles Davis), Tom Kennedy - bass (Dizzy Gilespie, Al di Meola), Dennis Chambers - percutie (Santana, McLaughlin). Intamplarea a debutat cu un soundcheck prelungit (alinare: dialogul dintre artisti si inginerul de sunet s-a intamplat peste capetele multimii, prilej de reducere severa a riscului de plictis).

Aflat la a 3-a infatisare la Garana, Mike Stern (poza ↑), prietenos si comunicativ, a fost alaturi de public, in fata scenei, inca de la concertul lui Tom Harrell (see also). Pe timpul propriei sale evolutii, Stern si-a potentat jovialitatea in relatia cu fanii, producand un jazz jucaus, intesat de teme, dar si de improvizatii, impasibil la temperaturile scazute si la orele inaintate.

Intamplarea s-a incheiat in aplauzele prelungi ale publicului, care, ca de fiecare data, a cerut bis-ul de la anul. Ceea ce cu siguranta se va intampla, vom onora, asculta si raporta. Fara intarziere, that time :).



Ciucas, o bere la inaltime.

Aura Urziceanu la Garana 2014

_____________
Alte impresii de la fata locului: Jazz si ploaie Garana, Festivalul de Jazz de la Garana (photoreportr), Prima data la Garana Jazz Festival (iqool), LiterNetLa 10 grade, Garana Jazz Festival a incheiat in stil mare „petrecerea” de majoratA fost si Garana Jazz 2014, si una mai sceptica: Scrisoare catre Garana Jazz Festival

Text: Mihai Brezeanu & Alexandru Popescu / Foto: Alexandru Popescu



______
Autor: Alexandru Popescu
Mihai Brezeanu
 
Tag-uri
| festival | Garana  | Garana Jazz | jazz | Garana |
Impresii
Contine 49 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]