Plai la editia a 6-a si prima (pentru ca niciodata nu-i prea tarziu)

Ce noroc cu vorbele din popor: te scapă de introduceri anevoioase şi numa’ bine se potrivesc cu un festival etno. “Plai” world muzic, festival realizat pe bază de voluntariat, �n miez de septembrie, cum pare-ai fi obiceiu’, a fost bucurie mare. Pe scurt:

La ieşire din oraş, pe st�nga
Adică la Muzeul Satului, pentru care jos pălăria! Cea mai faină locaţie pentru de festival, �n ton cu conceptul. Printre căsuţe autentice cu flori la fereşti am găsit din prima scena mare, cu ditai spaţiu de desfăşurare dans şi voie bună �n faţa ei, şi-apoi, printre corturile-standuri, am dat şi de scena mică, �nsă abia a doua zi, că p�nă la ea descoperisem terasele improvizate de la “Taine”, “Aethernative” şi “Sc�rţ”, dar şi hamacele plasate de-a lungul cărării şi canapelele din paleţi cu saci burduşiţi de bureţi (trăiască echipa cu mobilierul utilitar!). 

Acum, că tot ziceam de utilitare, simt nevoia să-mi reamintesc de langoş-ele şi kurtoşkalacs-urile şi plăcintele de dovleac şi nucă şi mac şi etc din zona de papa. Din păcate gulaş-ul la ceaun era cam uleios, la fel şi varza călită şi – nu mă pot abţine – �n ruptu’ capului n-am priceput cine-a invitat hamsiile la Plai. Venea c�te-un danf de peşte prăjit �n timpu’ concertului, de zici că erai la muzeul satului de pescari. Noroc cu alcoolul la preţuri accesibile, deşi şi aici aş fi preferat �n locul brandurilor globale, unele mai “pe concept”. 

World Music de-adevăratelea

Două zile muzicale cu ritmuri ungureşti, austriece, evreieşti şi etiopiene, chineze, poloneze şi peruane. Ziua de vineri a fost cea mai reuşită dpdv muzical. Deşi s�mbătă, spre bucuria echipei din Peru şi a doamnei cap-de-afiş Susana Baca, publicul a fost mai numeros şi mai dansator, cu o seară �nainte line up-ul s-a dovedit mult mai inspirat. Uşor cam nedrept �nsă pentru ungurii de la Besh O Drom, care au deschis festivalul pe la 18.45, c�nd grosul publicului era �ncă pe drum. Ritmurile ţigăneşti ar fi meritat un tropăit sănătos �n bătătură şi nu doar aplauzele (chiar) entuziaste care s-au auzit pe ici pe colo.

Apoi cei de la Beefolk cu world jazz-ul lor austriac contemporan au reuşit să facă o atmosferă magică �n ciuda ecletismului apăsat (sau poate tocmai datorită lui) prin amestecul de clasic cu jazz şi cu pop ce răsuna sub cerul pe-atunci deja �nstelat. Pe mine, recunosc, m-au ajutat paharele de wiskey cola la 6 lei şi un barman tare simpatic să remarc atmosfera magică de mai sus.



Astfel puse �n lumină, ancorată �n deja menţionatele, concertul celor de la Idan Raichel Acoustic Project m-a lovit �n plin plex. �l declar fără ezitare concertul anului (eu, care n-am fost la Avishai la Găr�na şi nici la AC/DC, dar care m-am bucurat maxim de Skunk Anansie). Revenind la Idan Raichel Acoustic Project, pe l�ngă că suna perfect (deşi lui Idan nu i-a funcţionat monitorul deloc c�t a durat concertul), fiecare din cei 6 (a lipsit Martha GomezMarta G�mez) fiind �n mare formă (�n special Ilan DamtiIlam Danti de la chitară voce), erau şi foarte frumoşi şi plini de energie toţi. Nu mi-a venit să cred că publicul stătea inert z�mbind t�mp �n timp ce ei ne invitau la dans.

Abia c�nd a cobor�t Ravid Kahalani printre şirurile de bănci s-au mai ridicat unii alţii. Cred totuşi că lumea era �ntr-un fel de psihopupu-transă, pentru că abia c�nd trupa �şi lua la revedere s-au ridicat toţi cer�nd un bis şi p�nă la urmă concertul s-a terminat �ntr-adevăr cu toată lumea dans�nd şi c�nt�nd. Apoi au intrat cei de la Tunderground, o trupă din Miercurea Ciuc cu o rom�nă-maghiară adorabilă şi un sound incredibil de orchestral şi “documentat”. 

S�mbătă am avut norocul s-o prind pe scena mică pe ministra Susana Baca şi trupa ei �n cadrul unei prelegeri despre ritmurile afro-peruviene �n faţa unui public chill şi r�zăcios. Apoi am alergat curioasă să aud muzica chinezească contemporană (păstrez intenţionat cacofonia) a ansamblului Forbiden City Chamber Orchestra, dar am dispărut repede �n direcţia teraselor. Artiştii chinezi mi-au plăcut mai mult �n public, c�nd i-am surprins dans�nd şi film�ndu-se �n primul r�nd la concertul Susanei Baca. Care concert a fost deliciul unui public mare şi vesel – se pare că tot pe ritmuri latine, domn’le, rezonăm mai abitir.  

Cu sau fără chef de joacă
Am descoperit un festival unde se petrec nu doar hipsterii sau conaiseurii muzicilor de nişă, ci care e mai ales family friendly. Majoritatea partenerilor cu standuri aveau activităţi pentru copii, care copii mişunau peste tot, de la pr�nz p�nă la ceasuri t�rzii, �n timp ce părinţii socializau la bere sau plăcintă. Pe l�ngă concerte, Plai �nseamnă şi ateliere de muzică şi creativitate, desen, fotografie, origami, improvizaţie, poezie la minut, go, căţărare şi dezlegat de noduri, hula hoops, lecţii de ecologie, biciclete şi chiar poveşti portugheze, activităţi care te pot ţine ocupat de pe la 12 p�nă seara, dacă ai chef. Sau, �ntre două taclale cu prietenii la terasă, poţi zace �ntr-un hamac cu o carte bună şi un somn sănătos.  


Plai 360
Insist să fac o menţiune specială pentru “domnu’ cu foto-telescopu’” pe care l-am observat (şi chiar spionat) prin locaţie (pentru că prea era bizar!). E un nenea la cămaşă, �n sandale cu şosete negre şi pantalon de stofă, care se strecoară invizibiloid prin mulţime şi ridică un ţăruş telescopic �n v�rful căruia stă un dublu aparat foto (bănuiesc că e o creaţie proprie). Aşa face el poze 360. Pe care le pune instant pe net. (aici şi aici)

Pentru unele fotografii e nevoie de ochelari 3D. Iar dacă depistezi �n mulţime o fată care r�de către cameră, poţi s-o iei personal.

La final, c�teva de neratat prin Timişoara:
Papa bun: la restaurantul Biofresh şi la brutăria Prospero.
Terasa de sub podul Traian şi limonada cu mentă. 
O plimbare cu bicicleta prin oraş. Lasă că e eco-trendy, dă-i şi lene-friendly: avantajul unei aşezări la c�mpie e că are drumurile drepte, duh (un truism descoperit cu �nc�ntare de cineva care a pedalat toată copilăria pe dealurile Clujului).  
Librăriile şi BEREA. Da, Aia.