dordeduca
0 evenimente in august:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
18 martie 2013 brz

One World, Best Festival

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii



One World Romania, editia a 6-a, s-a intamplat vreme de o saptamana in Bucuresti. Singurul festival de film documentar al urbei a devenit, odata cu aceasta editie, si cel mai bun produs cinematografic al Capitalei. Exclud din discutie "Les Films de Cannes à Bucarest", festival mai puternic din punct de vedere valoric si al impactului de public, dar care, totusi, nu face decat sa reproduca, in Romania, marele eveniment anual de pe Riviera franceza. Desi parte a conceptului creat in 1997 de Vaclav Havel, One World Romania traieste, de sase ani, ca un festival de sine-statator, beneficiind de excelenta selectie a duo-ului Adina Bradeanu - Alexandru Solomon, ultimul bifand si calitatea de director al festivalului, ca si pe aceea de cel mai important realizator de gen din zona mioritica. Cel putin in ultima decada.

Editia 2013 a One World a insemnat, in primul rand, efervescenta. Toata filmele pe care le-am vazut au beneficiat de public puhoi, dispus sa priveasca, sa asculte, sa inteleaga, sa rada, sa planga, sa aplaude, sa intrebe. Toate proiectiile au fost urmate de dezbateri, purtate adesea in prezenta regizorului si/sau a altcuiva din echipa filmului. Toate proiectiile au fost precedate de scurte introduceri, prestate fie de cei doi selectioneri, fie de alti oameni din echipa festivalului. Si asta s-a intamplat in conditiile in care, de marti pana duminica, filme au fost asezate simultan pe 4 ecran: cele doua sali de Cinemateca, Cinema Corso si, evident, Noul Cinematograf al Regizorului Roman din MTzR. Peste 50 de filme, un din cale-afara de placut maraton, organizat istet si cu pasiune. Intarzierile cu care au inceput cateva filme au fost datorate exclusiv incingerii excesive a spiritelor la dezbaterea filmelor precedente, o astfel de cauza nobila facand ca pana si asteptarea sa fie dintre cele mai placute. Unde mai pui ca, la NCRR, asteptarea era blond-colorata, gratis, gratie sponsorului Pilsner Urquell.

Dezbatere incinsa a fost, de pilda, cu prilejul "Odessei" lui Florin Iepan. Un fel de proiect inca in lucru, dedicat unuia dintre cele mai sinistre evenimente din istoria moderna romaneasca: uciderea a peste 22.000 de ucrainieni rezidenti in Odessa de catre armata romana, in iunie 1941, ca raspuns ca atacarea comandamentului militar romanesc si omorarea catorva sute de ofiteri romani. Scandal a starnit acest film si in urma cu 2 ani, la One World 2011, cand a fost proiectat un teaser de 10 minute, scandal a nascut si acum, in 2013, cand s-a prezentat ca un work-in-progress project de aproape o ora. Marele necaz al filmului e ca informatia bruta, de maxim interes pentru moravurile mioritice ale ultimilor 70 de ani, atat la nivel de stat, cat si la nivel de perceptie pur individuala, pierde, treptat, prim-plan-ul in dauna angoaselor personale ale lui Florin Iepan, aproape doborat de prostia, ignoranta si/sau suficienta media si a catorva personaje publice faimoase (Elena Udrea, Adrian Cioroianu, Emil Constantinescu, CV Tudor) sau chiar a unor institutii cu oarecare staif (Casa Regala). E mai mult Odessa lui Iepan decat Odessa istoriei Romaniei sau a publicului romanesc contemporan si asta dauneaza filmului si realizatorului sau, ce se transforma, pesemne ca involuntar, intr-un soi de, horribile dictu!, Michael Moore.



Despre Ai Weiwei a vorbit, la finele excelentului "Ai Weiwei: Never Sorry", Dan Perjovschi. Si nici ca se putea alegere mai buna. Pentru ca chinezul de 56 de ani, cu alura de Piedone si moravuri de artist pur-sange (una bucata sotie, una bucata fiu, evident, nici o legatura de sange intre cei doi, desi micutul apare pe lume in timpul mandatalui doamnei), are fix aceeasi abordare desteapta, directa, hiper-actuala, vast-talentata, deloc crutatoare a dragului nostru Perjovschi. Diferenta ar fi ca Weiwei traieste in China si ca are o relatie absolut exceptionala cu curatorii si media occidentale. Asta inseamna expozitii in marile galerii ale lumii si expunere globala, dar si mari necazuri cu autoritatile locale, ce nu prea gusta nici blogul, nici contul de twitter prin care artistul fie ia la misto obiceiurile birocratiei capitalisto-comuniste, fie la intrebari agresive dedesubturile urat mirositoare ale, de exemplu, cumplitului cutremur de la Sichuan, din 2011.



Probabil ca cel mai asteptat film al editiei a fost "The act of killing", dublu-laureat al Berlinalei 2013 castigate de "Pozitia copilului": premiul Juriului Ecumenic si premiul publicului la categoria Panorama. 12 ani de trai si munca in Indonezia i-au fost necesari lui Joshua Oppenheimer sa aduca in fata camerei povestea macelului din 1965-1966, cand aproximativ o jumatate de milion de asa-zisi comunisti au fost ucisi de catre armata indoneziana, de organizatii para-militare, dar si de "simpli cetateni", ucigasi cu simbrie, platiti corespunzator pentru serviciile aduse patriei. Cativa dintre acestia, in frunte cu inenarabilul Anwar Congo (in jur de 1.000 de victime la activ), accepta sa-si povesteasca crimele. Cu o seninatate uluitoare, in conditii de deplina libertate (regimul politic indonezian e neschimbat, militiile para-militare sunt inca active, criminalii acelor ani n-au fost niciodata judecati, ba, mai mult, sunt indeobste protagonistii unor manifestari omagiale organizate de stat), Anwar si parte din colegii lui isi aduc aminte de good old times.

De pilda, seara, in prelungirea unui film cu Elvis, proiectat in cinematograful in fata caruia faceau, in frageda tinerete, specula cu bilete (orice asemanare cu frati balcanici e cam tulburatoare), baietii se duceau la cateva blocuri distanta, intr-un soi de terasa de bloc, si prestau oarece crime. Pentru ca locul ajunsese sa cam puta din cauza sangelui care baltea, Anwar a inventat o metoda personala de a ucide, ce are meritul ca produce efectul mult-dorit repede si fara sange. In cea mai suprarealista secventa a filmului, Anwar povesteste toate acestea la televiziunea nationala indoneziana (TVRI), in cadrul unui matinal cu fete frumoase, culori vii si public care aplauda si rade frenetic. Anwar e sincer omagiat pentru faptul ca a curmat suferinta comunistilor prin aceasta metoda ingenioasa de matrasire.

Filmul e narat greoi si usor confuz si, in ciuda subiectului de urias interes, plictiseste pe alocuri. Marturisirile eroilor sunt intercalate cu making-of-ul unui film in care tot ei sunt rugati de Joshua Oppenheimer sa reconstitui crimele. Fiecare dintre ei joaca multiple roluri, atat de tortionar, cat si de victima, ba, in cateva scene de grup, apar, in rol de figuranti, urmasi ai celor disparuti in urma cu aproape 50 de ani. Daca aceasta intalnire vi se pare halucinanta, e bine de stiut ca asa stau lucrurile si in viata de zi cu zi, unde adesea criminalii si copiii victimelor sunt astazi vecini. "Ce s-ar intampla daca fiii celor omorati atunci ar incerca sa se razbune?", il intreaba regizorul pe unul dintre sefii militiilor care terorizeaza si azi Indonezia. "We would kill them, of course", vine raspunsul, urmat de un vast hohot de ras.



Cu regretul de a nu fi vazut "Fortareata", filmul ceh care a primit premiul festivalului, decernat de un juriu de 5 liceeni (Antonia, Matei, Madalina, Luca si Sandra - excelenta initiativa organizatorilor, merge la fix impreuna un alt proiect tare fain - Cinema-Edu), inchei spunand doua vorbe despre favoritul meu, "The anatomy of a departure". Povestea emotionanta, spusa tare frumos si taaaare emotionant, a unei familii de 3 bucuresteni, de origine german-transilvana, care, la finalul '80, alege sa emigreze din Romania in Germania. Oliver Tataru isi intervieaza parintii, Adriana si Marius, si incearca sa afle, de la ei si alaturi de ei, ce s-a pierdut atunci, in drumul acela catre libertate. O familie frumoasa atunci si acum, silita de naravul vremurilor sa traverseze o drama care suna al naibii de familiar.

Pana la One World Romania on Tour, pe care organizatorii il anunta pentru la toamna, festivalul e de gasit pe Facebook si in povestile pasionatilor sai spectatori.



______
Autor: Mihai Brezeanu
 
Tag-uri
| documentar | festival de film | Bucuresti |
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorAugust 2020 Anul urmator
     0102
03040506070809
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; vom reveni într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [ 📸 instagram]