Olanda, sau experienta normalului

N-am avut niciodata pasiunea ssau fantasma plecatului in strainatate.  Sa calatoresc, da, m-as duce cu cea mai draga inima; sa stau un timp ca sa cunosc alta societate si alta organizare, da, cu draga inima; dar n-am inteles niciodata (poate e vorba de ignoranta din partea mea, cine stie...dar chiar de-ar fi, "si ce daca " !) disperarea de a "pleca" , ca aici nu  bine si nu poti face nimic; nici fala ca ai iesit din tara, nici aviditatea de a apuca o iesire; nu neg insa utilitatea si viziunea diferita pe care ti-o da experienta de a cunoaste alte moduri de organizare sociala sau culturala.

De aceea cand am aflat ca urma sa plec in Amsterdam la un mare targ de televiziune n-am cazut pe spate. M-am dus acolo fara idei preconcepute, nici ca o sa gasesc raiul pe pamant, nici ca o sa vad pe strada alergand cainii cu covrigi in coada (adevarul e ca am vazut extrem de putini caini), nici ca e o societate "rece" sau mai stiu eu ce alte idei prefabricate as fi putut avea; m-am dus deschisa la nou, orice fel de "nou" ar fi putut fi.

Am incercat sa ma informez inainte ce-as fi putut vizita in Amsterdam, insa din lipsa timpului si dintr-o nesincronizare cu orarul restrans de vizitare a obiectivelor, tot ce-am reusit a fost sa vad Van Gogh-ul in ultima zi, sa fac o croaziera cu Holland International pe canale si..sa ma plimb pe stradute si peste poduri ore intregi in fiecare seara.

Daca ar fi sa calific cumva scurta mea experienta olandeza as numi-o interesanta. Nu frumoasa, nu extraordinara...ci interesanta. N-as zice ca m-au uimit peste masura ceva, ci mai degraba ca acolo lucrurile erau normale. Daca n-as fi atat de obisnuita cu cotidianul romanesc (sau post-mioritic, ca sa-I zic asa), probabil ca acesta ar fi cel ce m-ar uimi.




Dupa prima mea experienta de a calatori cu avionul (care mi-a placut, si dupa escala din Milano abia asteptam urmatorul zbor, parca ma racaia ceva in interior sa simt iar ca sint in aer, deasupra norilor) am aterizat intr-o lume ordonata si linistita; toate erau bine puse la punct si functionau cat mai aproape de posibilitatea umana a "perfectului". Adica, din avion, direct in tren, din tren direct in tramvai si apoi pe o straduta de 2 minute "la pas" ajunsi in vila cu 3 etaje si o mansarda la care aveam sa poposim aproape o saptamana.

Orasul curat, sute, mii de biciclete (poate asta m-a surprins, daca e sa fiu sincera), o amestecatura extrem de eterogena de natii si culori, un respect manifestat de membrii societatii cu fieacare ocazie, fete frumoase si cochete pedaland nonsalant in fustite mini pe nelipsitele biciclete.


Avantajul major a fost ca, nemaigasind locuri la hoteluri ne-am cazat intr-un apartament la 5 minute de RAI Station, locul desfasurarii actiunii pentru care ne gaseam acolo, si la 15-20 minute de centru cu tramvaiul.

Pentru ca am obiceiul, "uneori prost" de a ma trezi extrem de matinal, in fiecare dimineata imi faceam plimbarea pietonala printre sutele de biciclete ce rulau pe pistele exclusiv dedicate lor, incercand sa prind cat mai mult din spiritul locului si al oamenilor. Isi vedeau de treaba lor si atat. Nimeni nu se lua de tine pe strada, te simteai in siguranta chiar si la Izolaterweg, o periferie unde, am aflat ceva mai tarziu dupa ce-am ajuns acolo intr-o seara intunecata, locuia preponderent populatia fara ocupatie a Amsterdamului.

Mai pot vorbi mult despre "normalitatea de aici" dar la un moment dat cred ca poate deveni caraghios. As mai spune ca n-am fumat nimic, nu regret dar as fi fost totusi curioasa sa vad cum e. Ca vestitul Red District mi s-a parut interesant oarecum ca si idee si strident vizuat prin rosul purpuriu si ultravioletul vitrinelor. Ofertele pentru toate gusturile se expuneau mai linistite sau mai provocatoare in vitrine ... si n-am indraznit sa le pozez pentru ca citisem si mi s-a spus ca e riscant. Ca pe canalele dintre cladirile destinate placerilor trupesti defilau nestiutoare lebedele gratioase.

Ca olandezii nu au o mancare traditionala iar centrul turistic abunda in restaurante cu bucatele traditionale ale tuturor natiilor de pe pamant; preturile piperau bine J (in sensul ca un meniu argentinian(singur fel) relativ discret, spre exemplu se ridica la un 20 euro si o bere de 330 ( 500ml n-am vazut pe nicaieri) nu scadea sub 3,5 euro); comparativ cu centrul, in supermarketuri mancarea era neasteptat de ieftina. Am inteles sintagma "mai ieftina ca la noi".

Ma opresc aici. Pentru cine mai are chef sau rabdare sa citeasca inserez mai jos cateva fragmete (cu detalii) din jurnalul de pe blogul meu; adevarul e ca cel mai tare m-a marcat experienta de dinaintea meciului Olanda-Bulgaria, traita in apropierea stadionului lui Ajax (Arena) intr-o mare de suporteri portocalii.

Ne-am dus la meci (nu mai erau bilete insa); iar mie nu-mi venea sa mai plec de acolo. m-am trezit batand palma cu oameni pe care nu-i cunoasteam!

Ideea e ca nu prea mancasem si am baut vreo 2 beri pe stomacul gol dupa care am intrat rapid in atmosfera; atmosfera fiind o mare comunicare intre toti suporterii, cu mic cu mare : erau de la copii tinuti in brate , la pusti de 5-6 ani vopsiti portocaliu pe fatza, si trecand prin toate grupele de varsta vedeai batrani si batrane infocati si portocalii, cu steagul Olandei vopsit pe obraji; veseli si extrem de deschisi toti; mi s-a spus ca n-ar fi bine sa le fac poze; dar am observat ca, atunci cand ma vedeau cu aparatul indreptat spre ei, radeau, se intorceau spre mine, imi faceau cu mana; erau extrem de comunicativi ; m-am dus in mijlocul lor, intr-un bar arhi-super-plin sa-mi mai iau o bere; nu simteam nici un fel, nici un strop de teama, de agresivitate; oamenii venisera sa se bucure de concurs, sa-si sustina echipa; ASTA m-a  impresionat.

Budele: erau toileturi din plastic pentru femei, si pisoare in aer liber in jurul carora se adunau barbatii, la 3 metri de budele pentru femei. cei ce ingerasera prea multa bere isi faceau nevoile langa gard. pe ei n-am indraznit sa-i pozez:)

I-am lasat pe D si G sa mearga in continuare in cautarea IKEA si am ramas in mijlocul multimii sa fac poze. recunosc ca ma fascina. s-a pus muzica, dansau; mai era o ora pana la fluierul de inceput. Cand s-au aruncat tricouri pentru suporteri, m-am dus incercandu-mi norocul sa prind unul. Cei cativa suporteri bulgari, infasurati in tricolorul lor, treceau prin multime, teferi si nevatamati. ( oare cand sa fie asa si pe meleagurile noastre? )

La un moment dat am primit un telefon:colegii mei  gasisera in sfarsit Ikea si-mi comandasera si mie mancare; m-am smuls cu greu din mijlocul multimii si, pornind in contra curentului portocaliu ce izvora de la metrou, am dibuit printre blocuri de otel si sticla, intr-o periferie a Amsterdamului, langa stadionul Ajax ( ARENA) acest indelung cautat loc de ingurgitare; mai erau 10 minute pana la inchidere si am mancat in sila (deja nu-mi mai era foame) cei cativa cartofi prajiti reci si tari si o bucata de friptura de "ceva" ce ei numeau "pork" (io am crezut ca e iepure sau curca) si care arata de parca fusese uns cu sange negru ....uchhh, in fine, am mancat.

N-as pune accentul pe greata care mi-a stat in gat in cele cateva zile olandeze, datorata sandwichurilor de la IBC sau diferitelor preparate incercate, pana cand am descoperit intr-un supermarcket un iaurt demetial, la pahar, 500 ml = 25 centi (numai) si o bere belgiana buna buna, si o paine neagra cu tot felul de seminte, mai buna chiar decat grahamul facut de mine:)

Portocaliul vine de la de la originea reginei care face parte din familia de Orania: Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau.

Si ... adevarul e ca nu de putine ori m-am intrebat unde or fi oamenii : casele, multe, pareau goale; birourile, la ora iesirii de la servici, era pustii. ii vedeam doar dimineata pe biciclete, seara (probabil turisti) in centru; in weekend, pana la 11 nu era nimeni pe strada si nici un magazin deschis; uneori parea un oras pustiu. aranjat frumos dar fara oameni;

Si biciclete: erau peste tot, sute, mii, pe pistele speciale ruland cu viteze bunicele, cu fete elegante pe ele, in pantofi cu toc sau in cisme, in rochii; cu mamici sau tatici ducandu-si puii blonzi la gradinite, cu cate un pui mai mare satelit pe langa,intr-o bicicleta pe masura lui... in parcari langa magazine, scoli, restaurante, langa metrou sau gara; in metrou; la fiecare colt de strada sau prinse in belciuge de-a lungul strazii; pe poduri, in parcuri, langa usile caselor.

daca nu erai atent si te bagai nonsalant pe pista lor, dadeau peste tine fara jena; aveau regulile lor de circulatie, rulau in deplinatatea puterii lor, fara sfiala, fara sa sovaie; aveau drepturi si se foloseau de ele; mare diferenta fata de experienta romaneasca a ciclismului urban; Tinerii pedalau unul langa altul, se tineau de mana, aveau gesturi de tandrete.

mama isi tinea copilul de mana in timp ce pedalau in paralel. un tip folosea o biciclete alungita, cu o furca hiperbolizata; un altul o bicicleta inaltata, cu coarne ca niste antene de fluture; cel mai ciudat aparat l-am vazut pe o straduta laterala: conducatorul statea ca aproape orizontal, pedala cu picioarele inainte si "ghidona" de undeva de la sold. a trecut in mare viteza, am prins un cadru pe fuga si am ramas cu intrebarea fara raspuns "cum se asigura, cum intorcea capul spre inapoi?". Gabi imi zice ca nu avea nevoie.

In rest: atasamente de toate felurile: scaunele, carucioare, genti, cutii ca niste lazi in care odraslele se distrau copios in timp ce erau transportate.

Si  Ferestrele nu aveau perdele; puteai privi in voia: vedeam in general vaze cu sau fara flori, pisici grase, diverse obiecte de decor; am vazut si un copil blondin, si un cos cu rufe, si papusi ...etc etc; oricum, curiozitatea si satisfacerea ei se sincronizau.

Si inca:  Dupa cum am aflat mai de mult sau mai de curand, Olanda se lupta pentru a-si castiga "pamantul"; mare parte din terenul de astazi era prin anul 1000 sub apele marii sau sub o forma extrem de mlastinoasa si nefolosibila; astazi Amsterdamule strabatut de o multime de canale, presupun pentru drenarea apei; portul lor, spre exemplu, este cu apa dulce si are marele avantaj de a nu avea fewnomenul flux-reflux; pe vremuri, cucerirea noilor pamanturi de sub ape s-a facut prin pomparea apei folosind ca energie un sistem de mori de vant; de aceea, morile de vant au ramas un simbol al Olandei, chiar daca mai tarziu s-a trecut la un sistem de masini actionate de forta aburului. (sa mentina terenul uscat, departe de apa cotropitoare era pentru olandezi o chetie de supravietuire)

Moara de vant - windmill is an engine powered by the wind to produce energy, often contained in a large building as in traditional post mills, smock mills and tower mills. The energy windmills produce can be used in many ways, traditionally for grinding grain or spices, pumping water, sawing wood or hammering seeds. Modern wind power machines are used for generating electricity and are more commonly called wind turbines..

Ce-am vazut: oamenii faceau petreceri pe barci, picnic pe barca cu bere si chiar mici, locuiau pe barci trase la mal unde aveau , la intrare, o micuta gradina, gard si numar la poarta, exista alimentare cu curent, gaz, si apa; tot in locuintele lacustre, unde noaptea era facil sa arunci o privire, am vazut biblioteci imense, lustre care se clatinau in rezonanta cu valurile, dormeze si masute intr-un decor de revista de design interior; era al naibii de tentant sa te uiti in casele oamenilor, mai ales ca nu pareau sa faca vreun efort de a-si proteja intimitatea.

Intr-o seara am mers in croaziera cu Holland International; interesant traseu, Amsterdamul vazut de la nivelul apei, treceri pe sub poduri vechi, povesti si explicatii. m-am lasat incet purtat intr-o alta lume. Bineinteles ca exact atunci renuntasem la a-mi cara aparatul foto; imi venea sa-mi bag unghia in gat; si era cat p'aci s-o fac cand, la o oprire sub un pod, carmaciul ne-a arata, in lant, alte 15 poduri asemanatoare, intinzandu-se luminate in arcada, unul intr-altul pana undeva departe, iar cel din spatele meu, cu un aparat pe film pe care-l tot scartia armand pentru urmatoarea pozitie, a scos, involuntar, o exclamatie de satisfactie ( IACCHHHH) cand a prins pozitia buna si-a declansat.

Uffff!

si gata! :)
______
Autor: Irina Cristian