Muntii Buzaului: zona de mister

Sambata dimineata luam drumul Buzaului, dar nu aveam sa ne oprim acolo: vom merge mai departe spre Muntii Buzaului, cel putin la poalele lor, acolo unde de sute de ani fac parte din peisaj asezarile rupestre. Cu vreo sapte ani in urma am primit cadou o carte in care am citit prima oara despre acestegrote (chilii). De atunci aveam dorinta de a veni pe aceste locuri. Acum a venit momentul optim pentru aceasta descoperire.
La un popas cauzat de anumite nevoi, am intalnit prima toaleta publica cu casa de marcat electronica, "consumatorii" primind bonul fiscal aferent serviciilor platite.

Dupa Buzau, tinem drumul spre Berca, pe care o vom lasa la un moment dat pe un drum in dreapta celui spre Bozioru, asa cum lasam in urma si stufulde prin santuri ce ne vegheaza drumul si ca si campurile nude de recolte. Mere rosi, mari si frumoase, precum si gutui cu puf de puisori dau culoare peisajului gri, ca si muscatele din ferestre. Struguri cu boabele cat pruna isi asteapta destinul pe tarabele targovetilor din portile caselor sauinca atarnand in ciorchine.

Dinspre Candesti, padurile stau semete pe stanga, iar pe dreapta la poalele drumului tresare rar calea ferata. Respiram pe rand aerul din satul Oiasca, mai lasam in stanga drumul de Brasov si il urmam pe cel din dreapta spre Parscov. Un cal paste pitit dupa boschetii fideli rambleului caii ferate. Nucii semeti de pe malul soselei imi amintesc de numele destinatei: Nucu (Buzau).

Din drumul principal mai avem circa 18 km pana la Bozioru, iar pana acolo trece o data si raul nas al locului. Norii nu s-au stiors inca, dar parca ne promit lacrimile lor. Mai trecem de Lunca Frumoasa, Trestia, locuri aparent pusti,pana cand o rata ne reaminteste ca locurile sunt populate. Casele cocosate de vreme pastreaza unchiurile drepte doar in amintire. Aici gravitatia modifica planurile arhitectiilor. La intrarea in Cozieni,un bou mare trage o caruta. Parca avem in fata o imagine de Grigorescu alive.
Pe nesimtite, cateva picaturi de ploaie pateaza peisajul. A doua caruta urnita prin forta incornoratelor da viata cadrului.

Urmeaza Balanesti, curbe line, podete suspendate peste vai efemere, carduri de gaste galagioase. Cu ochii mari, mai sunt surprinsa de oglinzile decorative de pe peretii anumitor case. Apoi Bozioru, plopi, salcii, arini, mal de rau, piatra de rau, iar gaste, copii zburdalnici ce se joaca cu ploaia si in ploaie. In stanga se face drumul spre Vavalucile (4 km), iar noi ramanem fideli celui din dreapta spre Nucu (cam 7 km). Padurea de pini cu coaja rosiatica si miros ametitor de rasina, carora le tin companie si cativa fagi ce au dat deja frunza litierei, ne protejeaza cu forte mici de picaturile de ploaie.

Radacini groase sustin marginea drumului. Lemnul si piatra se insotesc adesea in jur. Numele de Bercu sculptat in inscriptia unei fantani intareste toponimul local: Bercu a ridicat fantana in apropiere de Berca. Cine o fi fost intai: Bercu sau Berca?

Ajungem si la Nucu, satul din Boziorul unde ne vom sarbatori prietenul – pe Laur - (ocazie cu care suntem aici). O curte mare si o casuta ca din poveste ce supravietuieste inca in mijlocul acesteia ne asteapta cu iarba verdesi cu multa liniste. Troitele sunt ale locului, una gasindu-si eternitatea in curtea gazda. Un soc cu fructele rotunde se odihneste in fata usii casei. Trebuie sa te pleci sa poti trece, semn de politete. Si s-a oprit si ploaia. S-a hotarat deja sa nu mai intindem corturile si sa dormim cu totii in casa.

“Hai la ma!” aud frecvent din curtea vecina. Este dialogul cu pasarile ce isi duc traiul in curtea femeii, acestea raspunzand chemarii la graunte ori altele ...de ale ciocului (sa nu zic de-ale gurii). Permanet ai prune, mere, nuci direct dela sursa. Si mai faci si ceva miscare, fie ca te apleci sa iei poamele scuturate din pomi, fie ca iti mai intinzi muschii pentru cele inca suspendate.

Seara lumineaza curtea un foc mare, mare, intetit de surcele si de crengi, unele inca ude. Laptele la ceaun ne incalzeste. Gustul e rar intalnit si niciodata la oras. Somnul pana la dimineata l-am facut pe niste blanuri pe care am pus izoprenele si sacii de dormit. Usor imi puteam imagina ca sunt la o stana, mai ales dupa laptele baut din ceaun. Lumina lampii a murit incet, atipind inaintea noastra.Mamaliga cu branza de oaie e o delicatesa rar intalnita, mai ales coapta la ceaun. E frumos sa iti incepi ziua cu ea.

Dimineata mergem la cumparaturi. Cum ajungi la magazinul de unde poti cumpara de la capace de borcan si pana la pelerine de ploaie (sau ace, brice si carice:)): cobori drumul de pietre si pamant – adesea sub forma de noroi – faci dreapta dupa casa priponita intr-o rana, prin spatele gospodariei urci si cobori, te mai intinzi si mai culegi 1-2 mere, mai sari un parleaz, mai treci o portita, mai faci pasul mare si topai pe pietrele raului, ferindu-te de apa rece, nepericuloasa de altfel, si iara urci si iara cobori si mai saluti si ratustele ce se balacesc in rezultatul ultimilor ploi si te dojenesc ca indraznesti sa le deranjezi din zbenguiala lor si intri in cele din urma in curte. Si iar urci, treci pe langa o curca moarta si o portita, apoi...te mai intampina catelul bland ca un pisoi. Ce iti pofteste inimasa achizitonezi? Aaa, sa nu uiti sa iti stergi incaltarile pe covorasul din dopuri de pet-uri inainte de a pasi pe podeaua de paianta. Ma mai uimesc doar pungile de plastic ce stau spanzurate pe sarma de rufe.“Sunt pentru ulii!” vine raspunsul, dar ma intreb daca ulii stiu.:) Si nu m-am lasat si tot batandu-l la cap pe Alex – cel care mai fusese in zona – am reusit sa fac o mica incursiune prin dealurile din jur.

Tinem ulita care adesea este aceeasi cu un paraias. In Poiana Cozeanca sau La Maici (coz in limba daca ar fi insemnat “frumos” si iata-ne asadar in Poiana Frumoasei) ajungem cam in jumatate de ceas. Trebuie sa fii atent nu numai la peisajul inistitor, plin de energii pozitive, ci si unde pui piciorul caci o poti pati ca mine si sa calci in mlastina (nu stiu daca e permanenta sau numai dupa ploi).

Nu e loc in care sa fi fost (si nu am fost prin putine locuri) si sa fii vazut atatia copaci ciudati la un loc, vorbesc de forme ciudate: salcii cracanate, cocosate, despicate, cu scoarta groasa, adapost pentru furnici, pini cheii de ace, suspendati stanci, imbracand versantii, fagi semeti, mesteceni ce dau albul zarii. Parcafiecare are o poveste de zis.

Peretii de gresie si calcar (flisul carpatic extins pana in in dealuri) au facilitat saparea mai multor chilii locuite inca din secolele VI – IV i.Chr. Asezarile rupestre din zona Nucu sunt din a doua categorie dupa varsta (sec. III – IV d. Chr) si au inscriptii paleocrestine. In apropiere mai sunt foste chilii la Alunis(Colti) si Pinul (Braiesti), “inconjuratedintotdeauna de o arura de legenda si mister”. La Nucu inca pot fi “pangarite” de civilizatia moderna cu inscriptii fara bun simt chilia lui Dionisie Torcatorul (pe care am vazut-o si noi), Piatra Ingaurita, Pestera lui Iosif (se spune ca ar fii ca mai frumoasa si a folosit ca biserica pana in 1871) Gura Tatarilor, Fundatura (pe care nu am gasit-o) si Agatoanele.

Ceea ce am citit pe crucea de pe Moldoveanu mi se pare mai potrivit pentru aceste locuri: „Opreşte, Doamne, clipa cu care măsori eternitatea ! ” - Lucian
Blaga.Ca sa ajungem in chilie urcam serpuit cateva minute, dupa care ne cocotam pe o scara de rasinoasa vreo 4-5 metri. Desi inaltimera era mica, am simtit oarece ameteala.

La chilia lui Dionisie Toratorul reusim sa identificam unde era vatra, unde era altarul si ne aruncam privirea si prin cele doua ferestruici prin care vezi intreaga poiana in splendoarea ei. Si auzi o liniste deplina. Dupa fumul de pe pereti se pare ca in ultimii ani nu a mai fost locuita, dar am citit apoi ca mai vin cand si cand yoghini si stau aici sau turisti care isi pun sacii de dormit la adapost de ploaie.

In 1871 Alexandru Odobescu a facut prima inventariere a grotelor din Muntii (Dealurile) Buzaului. Nu am reusit sa identific nici o inscriptie paleocrestina,
ci numai pe cele ale “inaintasilor”nostri care si-au scris iubirea sau indemnurile pe peretii grotei. Muntii Buzaului mai sunt numiti si Muntele Athos al Romaniei,
iar grotele crestine am mai gasit si langa Basarabovo,in nordul Bulgariei.

Mai umbla vorba ca muntii sunt plini de moaste de martiri, aici avandu-si salasul primele comunicati crestinede pe teritoriul Romaniei. Multitudinea de cruci o
dovedesc in mica parte.

Aici timpul are parca alta masura si vantul bate altfel, frunzele se misca altfel. Am aflat apoi ca si altii au avut aceeasi senzatie inaintea mea.

Din poiana poti admira Culmea Tocilor, Varful Hotilor (la origini “al gotilor”, dar redenumit).Si daca pana in anul 1990 iti trebuia aprobare special sa poti veni in zona (locurile se zice ca ascund inca comori asupra carora ard focuri albastre la zile de sarbatoare, asemeni satelor din Muntii Sureanu), acum poti veni liber.Si vine si clipa in care trebuie sa parasim locurile. O batranica cu o cobilita improvizata dintr-un par si doua galeti moderne de plastic ne iese cu plinul in cale. O curca – mama de pui de gaina – trece agale prin iarba uda. O bariera la care suntem primi (motiv pentru soferita sa fie si ea prima candva : )) se pune in calea noastra. Trenul de Nehoiasu – Buzau avea drum pe acolo in acelasi timp cu noi.

Si cand ma gandesc (iara) ca pana in 1990 aveai nevoie de aprobare speciala sa vii in zona!


______
Autor: Cornelia Florea