Muchia Dragusului

Muchia are o linie sinuoasa pe verticala, iar in multe locuri este ascutita ca o lama de cutit. Totul decurge foarte bine, suntem concentrati si dupa fiecare portiune mai dificila facem pauze in care glumim si ne ridicam
moralul.


In caldarea Racorele, care se intinde spre est la picioarele noastre, vedem 2 ciopoare de capre negre care odihneau la soare. Ne privesc atente. Pentru ele probabil ca suntem doua mogaldete ce pasesc pe muchie intr-un echilibru precar, carand niste poveri ciudate in spate, aparent fara nici un sens. Sau in cel mai nefericit caz se asteapta la vreun glonte care sa le suiere pe la urechi, zona fiind frecventata adesea de vantori, mai mult sau mai putin autorizati.
Din fericire nu facem parte din aceasta categorie, iar ciopoarele fiind destul de departe de noi, si-au vazut de pascut in continuare.

 

Coboram in Curmatura Racorelelor (2298m) de unde urcam sustinut pe vf. Racorelelor (2382m) si simtim in muschi diferenta de nivel. Personal, sunt fascinat de muchia Dracului, care se desprinde la NV din vf. Racorelelor. Seamana cu coama zburlita de vant a unui armasar in galop. Cu siguranta ca voi mai reveni in aceste locuri de vis.

  

Iulian imi povestea cum a venit pe Muchia Dracului, in iarna anilor '95, cu un bun prieten de-al lui, Radu Beraru, sa faca peretele Galasescului, dar s-au intors sa caute ceasul pierdut de Radu. Bineinteles ca nu l-au mai gasit, si nici peretele nu l-au facut atunci.

Este ora pranzului si soarele straluceste orbitor deasupra ultimei pietre de incercare din aceasta tura: vf. Galasescu Mare (2455m). La baza lui ne legam in coarda si discutam impreuna despre varianta cea mai buna de abordare a acestui perete nordic impunator. Trecem de el, sau facem cale intoarsa. Alta varianta nu exista! Sunt nerabdator sa merg cap de coarda si Iulian imi satisface dorinta. Ma roaga doar sa fiu atent si sa nu ma grabesc, ar fi pacat sa fac o prostie acum.

______
Autor: Catalin Pobega

pagina urmatoare »