Kavarna - Rock si moto festin

      Stiu ca un drum cu fete pe motociclete suna a fantezie, chiar si pentru noi, cele implicate... sau mai ales pentru noi.

      Cu Irina si cu Laura am inceput sa fac echipa de hai-huit asta iarna, cu alta ocazie extrema: schi. Acum, intaratate de motivul manifestarii rockaresti de peste Dunare, in tara cu care impartim litoralul aceleiasi mari, dar nu si a aceleiasi culori de mare (desi o cheama tot Neagra, la ei e mult mai albastra), punem la cale drumul pe motociclete. Pana in ultimele clipe aveam emotii, atat Irina, care cu o zi inainte a reusit - dupa o lunga poveste - sa isi inmatriculeze Delfinul, cat si eu, care pana in weekendul precedent nu stiam ca motocicleta mea se poate repara (cu ajutorul unui prieten caruia trebuie sa ii multumesc mult si bine). Tocmai pentru ca nu stiam daca pot ajunge in propria mea sa, hotarasem ca rezerva locul in saua Danei, cu motocicleta geamana cu a Irinei.


      Desi stabilisem plecarea in jur de ora 8 dimineata pentru a scapa de traficul clasic din Bucuresti, cu greu ne intalnim cu Dana la iesirea dinspre Oltenita pe la 8.30. Inainte de asta, celelalte trei ne-am intalnit la Irina pentru a comasa fetele bagajele intr-un singur rucsac. In timpul asta, emotiile mele erau din ce in ce mai mari, neavand la activ pe acest an decat drumul de cu o saptamana inainte de la Campina la Bucuresti, cu o mica aventura de enduro la primii km din 2011. Si nici Laura nu era mai relaxata, avand in vedere ca era primul ei drum calare pe cai putere.


      Alegem traseul Oltenita - Calarasi - Silistra (bac) - Dobrich - Balcik - drum de coasta - Kavarna. Primul popas este prilejuit de placuta Irinei care era sa fie abandonata dupa nici o zi, iar Irina risca astfel sa nu mai iasa din tara. Noroc cu spiritul de observatie al Danei, dar si cu trusa ei de scule.


      Trecem in graba pe langa Chiseletul copilariei mele si mai oprim la benzinarie in Calarasi, dupa ce Laura facea semne disperate ca am ratat intrarea pe drumul catre bac. Alimentam cu benzina, pepsi si la bac ajungem exact cand era vremea de imbarcare. Evident ca aveam ceva emotii, desi nu era prima oara cand imi urcam Albinuta//Floarea Soarelui pe punte. Pentru Irina, insa, drumul a fost o premiera.


      Drumul e fain. In coada ochilor va aproape numai galben, iar capul il tin sus, adulmecand mirosul de camp de vara. Evident, ma uit in mod egal la asfaltul din fata si in oglinda stanga.


     Pe la amiaza, joi, ajungem la Kavarna, dupa ce traversam Balcikul care, impreuna cu drumul de coasta, scot untul din mine.


      Ne cazam,  eu imi las motorul si sunt adoptata de saua de pasager a Danei, dupa care facem o mica oprire pe aleea pietonala, unde trebuia sa ne aranjam cazarea pentru urmatoarele trei zile (la jumatate de pret decat platisem deja pentru prima noapte).

      In timp ce eu cu Laura scoate niste bani de la banca, Dana si Irina ne asteapta relaxate in seile lor.

Dana: "Zambeste, nu te speria. Vine politia!"
Irina: "!!!"
Politia: "Where are the drivers?"
Irina + Dana: "We are the drivers!"
Politia: "!!! Documenti!"
Dana: "Continua sa zambesti!", ii zice Irinei care nu avea actele la ea, ci le lasase in camera.
Explica ele  ce si cum, dupa care eu cu Laura ne bagam la impins motoare pe aleea pietonala, pentru a le duce la locul unde aveau voie soferitele sa isi porneasca motoarele.


      Apoi Dana ne initiaza o plimbare catre plaja oraselului cu blocuri ornate cu fete rockeresti care urma sa devina capitala rockului in sud-estul Europei pentru trei zile.


      Pescarusii isi fac si ei, impreuna cu noi, plimbarea de seara, ei mai mult in zbor.


     Si gandurile noastre zboara la drumul de cu zi sau la orele de rock ce urmau sa vina.


      Cu siguranta ca nu vom fi in stare sa ne trezim in nicio dimineata sa vedem fenomenul July morning, asa ca ne bucuram cat putem de apusul cald al portocalei si de rasaritul lunii pline. In minte imi suna in urmatorele zile, secvential, July morning, una din melodiile de pe una dintre primele casete cumparate pe cand eram prin scoala generala.


      Pe drum ne mai intalnim cu doi amici cu Viroage (Flori si Denis). Pacatuim, noi fetele, si nu ne mai luam decat castile din tot echipamentul moto, iar eu ma imbrac direct in rochita. Am incredere in Dana si in ceilalti participanti la trafic bulgari. Drumul miroase a levantica. Parfumul mov ne va insoti si in zilele urmatoare.


      Apa e curata si racoroasa, peisajul de poveste, iar strea noastra de foarte bine. Pana cand, la intoarcere, masa planuita la Kakadu este mult amanata de bateria Florentinei care face probleme.


      Vine si ora mult asteptata de rock pe stadion.


      Prima trupa careia i-a revenit si sarcina de a deschide editia 2011 a Kavarna Rock Fest a fost DreamShade. Trupa, conationala cu Lacrimosa, adopta un death metal melodic cu care a reusit sa apropie de scena pe cei veniti de pe plaiuri mioritice.


      Au urmat Katatonia (pe care eu ii stiam deja de cativa ani de la concertul din Preoteasa) si  Sonata Arctica, pentru care multi rockeri romani (cel putin din cate cunosc eu) au renuntat la Artmania in favoarea acestui festival, dupa care si-au recumparat biletele pentru Sibiu pentru a ii revedea. Si chiar vor merita revederea.


      Seara este incheiata de Paradise Lost. Comparand cu celelalte concerte (din Romania) unde ori entuziasmul meu era mai mare, ori ei mai odihniti, seara lor a fost un pic dezamagitoare. Totusi, am dat din pleata si m-am bucurat si de momentele lor. A fost si cea mai lunga seara a festivalului, cu cele mai darnice bisuri.


      Sambata, cu Irina si cu Laura, fac un drum pana la Nessebar, oprind pe drum si la Manastirea Aladja pe care de multa vreme doream sa o vizitez.


Manastirea imi aminteste de Cetatuia de la Cetateni, de grotele rupestre din Muntii Buzaului ori de Corbii de Piatra din Arges.


      Nessebarul il regasesc la fel de primitor. Fetele se opresc la fiecare ruina de biserica bizantina.


      Din pacate, in doua ore ne-am invartit un pic prin jur, am baut o bere (eram pasagere in masina) si am mancat cate o inghetata, dupa care a trebuit sa pornim repede spre Kavarna unde eu, pana la urma, i-am ratat pe cei de la Tiamat.


      Totusi, i-am prins pe cei dintre primii gothic metal band din tineretea mea cand se pregateau de bis si il invitau pe scena pe Fernando de la Moonspel. Aveam sa aflu mai apoi ca bisul a fost cea mai faina parte din concertul lor. Sleeping Beauty a dat startul serii la dezlantuiala metalica.


      Moonspell a fost una din trupele pe care eu in mod special doream sa le vad/aud.


Alma Mater cu o luna plina pe fundal (nici nu mai aveau nevoie de decor de scena cu acest decor natural, binepotrivit numelui lor) cu greu vor putea fi uitate.


      Opeth, cu un public destul de select, pe mine personal m-au cam plictisit. Ca sa citez pe cineva, vocalistul si trupa parca sunt doua "orchestre" diferite.


      Duminica mai prindem cateva ore de plaja, tot de Dana aleasa. Fac cunostinta cu apele line ale plajei Bolata, nimerita din Bulgarevo dupa ce facem stanga dupa morile de vant.


      Pranzul-cina o luam la Dalboka, renumita deja ferma de scoici, unde majoritatea mesenilor erau romani, ca si participantii la festivalul rock.

 
      Nu se putea sa nu oprim cateva clipe (fierbinti la propriu) si la Capul Kaliakra. Nu stiu cand e mai frumos locul: in februarie (cum l-am vazut prima oara cu ani in urma), in mai cand macii invadeaza ruinele sau acum, cand marea ne seducea iremediabil.


      Si vine si ziua de ramas bun de la rock!


      I (re)revad pe cei de la Lake of Tears, dar recunosc ca nici o reintalnire nu e ca prima oara. Usor obositi, poate si dupa ce in celelalte zile au fost si ei spectatori si bautori de bere (si nu numai), azi au avut un recital scurt, fara bisuri. Si nu au cantat nici Forever autumn. :(



      Cum cei din urma vor fi cei dintai, asaltul final izbucneste cand pe scena se dezlantuie Arch Enemy.


      Ceva nou total pentru mine pana acum, a fost dragoste la prima auzire (sau racnitura:). Stiam ca vocalul este o vocalista si am avut ceva dubii cand a inceput concertul ca tipa e tipa. Si da! A fost cea mai la inaltime voce a festivalului! Daca la voci masculine il declar castigator pe vocalistul de la Opeth (desi recunosc ca nu e chiar genul meu de stil rock), Angela de la Arch Enemy reuseste sa scoata din ea pana si revolta noastra, fiind astfel castigatoarea suprema :)


      Luni, dupa ce spiritele au revenit normale pentru un orasel de provincie de pe litoral, plecam si noi calare la amiaza. Luam tot calea Calarasiului, dar de aici gresesc drumul si nimeresc spre Lehliu. Curbele si camioanele imi fac ceva emotii, mai ales camionul care depaseste un alt camion in curba.


Impresiile Danei











______
Autor: Cornelia Florea