Jurnal de festival M. Ciuc 2009

Sambata, 25 iulie 2009

Ne apropiem usor de finalul festivalului si am ajuns din nou in week-end. O sambata care de dimineata (poate un pic prea devreme, cel putin pentru mine) a daruit copiilor din oras o zi numai a lor, cu spectacole sustinute de doua ansambluri foarte tinere, unul muzical, Schola Cantorum din Lupeni, Harghita, si altul de dans, Dargason din Cluj. Ar fi nedrept sa nu-i amintim aici si pe micii muzicieni din ansamblul local de blockfl�te Mi-Sol, care au binedispus publicul in prima zi, pe treptele de la intrarea teatrului, inaintea festivitatii de deschidere. Dimineata a continuat cu o traditionala casa a jocurilor, animata de asociatiile (tot pentru copii) P�rgettyû si Talentum.



Tot sambata s-au incheiat alte doua manifestari-satelit ale festivalului: Universitatea de Vara de Muzica Veche, ajunsa la cea de-a doua editie, cu 6 cursuri si 30 de participanti (care au evoluat la concertul final al cursantilor, alaturi de profesorii lor si de corepetitori), dar si seria de prelegeri (tot in numar de 6) de muzica veche, dintre care am retinut prezentarea (cu proba practica!) a violoncelului S�muel Brassai (in varsta de 174 de ani), restaurat prin eforturile combinate ale Asociatiei Amaryllis si Episcopiei Unitariene din Cluj (ultima dintre ele fiind proprietara instrumentului) si care va fi acordat prin concurs unui tanar violoncelist pentru o perioada de trei ani.



Va spuneam in prima fila de jurnal ca Erich T�rk s-a trezit cu programul saptamanal usor destabilizat din pricina penei de curent de duminica. Recitalul lui de orga a fost „reportat” pentru ziua de sambata, programat dupa slujba de pranz de la Biserica Manastirii Franciscane din Sumuleu Ciuc. Sub denumirea De la stylus fantasticus la coralul gregorian, Erich a reunit compozitii de Buxtehude, Frescobaldi, de Grigny, Caudella si Bach. Cautand sa argumenteze prin muzica traiectul intre cele doua repere mentionate in titlu, programul a fost nu numai bine adaptat resurselor tehnice si expresive ale unui instrument non-baroc, ci si a reusit sa grupeze piese care, dupa cum bine observa Mesi (Emese Bir�, pentru necunoscatori), au picat foarte bine pentru starea de serenitate calma care radia in biserica dupa incheierea serviciului religios.



Harul lui Erich (care in cele 8 zile de festival s-a manifestat in multiplele lui fatete: clavecinist, profesor, acordor si organist) a fost imediat perceput de public, indiferent daca era vorba de preludii, corale, teme cu variatiuni, fragmente de mesa sau prelucrari dupa concerte instrumentale. Din pacate, spectatorii nu au fost la fel de numerosi ca la alte concerte (Sumuleu Ciuc e totusi destul de departe de centrul orasului, la scara unui oras de provincie), dar motivatia cantitativa se risipeste in fata intensitatii cu care auditoriul a participat spiritual si emotional la actul de luminoasa generozitate artistica consumat in biserica vegheata neincetat de stravechea statuie de lemn pictat a Fecioarei cu Pruncul.

Spre seara, cerul s-a intunecat, iar nori grei si josi amenintau buna desfasurare a unui nou concert plasat in curtea Cetatii Mik�. Cu putin inainte de ora 20:00, publicul curajos era deja pregatit sa infrunte conditiile meteo pentru a asista la recitalul de muzica sacra pregatit de Ansamblul Collegium din Carei, condus de veteranul De�k Endre. Atmosfera renascentista instaurata in seara de joi persista inca in aerul tot mai plin de electricitate. Imi venise atunci in minte o stupida parafraza a unui sonet shakespearian, celebru prin rostirea memorabila a regretatului Florian Pittis:

Cand eram flacau la mama,
Ah, ce ploaie si ce vant!
Dam si eu in muzica veche iama,
Fiindca nu ploua azi la cetate pe pamant!

Suna mai degraba a invocatie schioapa impotriva ploii decat a catren elisabetan, dar tocmai asta era si intentia. L-am spus de trei ori in gand (eram tentat s-o fac si la microfon, insa n-as fi fost capabil nici sa-i dau o traducere maghiara, nici s-o pun pe Mesi in dificultate). Dar a functionat! Amenintarile cenusii s-au dovedit a fi inofensive.



Programul prezentat si comentat in primele minute de catre conducatorul formatiei (in rafale de vant care riscau sa darame stativele de partituri si sa imprastie foile cu note, daca n-ar fi fost prinse prevazator cu cleme de rufe) a cuprins selectiuni de imnuri latine din Codicele de la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia (sec. XVI), sub denumirea edificatoare de Graduale et Antifonale bohemicum et hymni latini. O reverenta pentru efortul pe care il face ansamblul de a explora valentele unui important codice transilvan care arata ca inca de acum 4-5 secole si mai bine Europa era aici, iar locuitorii de aici erau europeni. Grija pentru punerea in opera a lucrarilor selectate se reflecta atat prin evantaiul complet al vocilor (SATB), cat si prin diversitatea aranjamentul orchestral: 5 flaute drepte, 5 cromorne (ce timbru incantator!), doua gambe, lauta, lyra da braccio, psalteriu si percutie. Bogatia de nuante, de ritmuri si de stari a fost evidentiata prin acuratete si simplitate, fara urma de emfaza. Chapeau bas, maitre Endre!

foto: Adam Gyula

______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »