Jurnal de festival – Miercurea Ciuc 2008

Fila 5: joi, 17 iulie 2008

Ziua de joi a adus incheierea celor 4 zile de cursuri din cadrul primei Universitati de Vara de Muzica Veche. 31 de cursanti, 6 profesori si 6 clase: Ulrike Titze (Dresda) – vioara baroca, Guido Titze (Dresda) – oboi baroc, R�ka Palocz (Budapesta) – canto, Zolt�n Sz�plaki (Budapesta) – flaut drept si flaut oblic, Erich T�rk (Cluj) – clavecin si G�bor Kov�cs (Budapesta) – dans istoric.

Am remarcat cu placere ca, spre deosebire de un master-class obisnuit, de data aceasta a fost evident spiritul deschis si generos cu care profesorii si-au primit elevii, incepand de la comunicarea care s-a continuat, dincolo de sala de curs, in sala de mese, si pana la toleranta deosebita cu care dascalii au acceptat (si au stimulat!) nu numai specialisti ai instrumentului in cauza, ci si cursanti dornici sa porneasca pe o carare neumblata, in semn ca muzica veche este bucuroasa sa-si dezvaluie tainele oricui este dornic sa le patrunda. Concertul final al cursantilor (cu concursul clavecinistilor Irina Nastase si Paul Cristian) a demonstrat ca fiecare invatacel a castigat ceva in experienta, in maiestrie, dar mai ales in permeabilitate.

Ajung acum la momentul cel mai iesit din comun al intregului festival. Mihail Ghiga, considerat cel mai bun violonist baroc din tara, si ansamblul sau, Collegio Stravagante, au demonstrat la Miercurea Ciuc, timp de 3 ani consecutiv, ca sunt in stare sa aduca in festival concerte de valoare si productii serioase, pe cat de indraznete, pe atat de interesante si inedite.

Bizareriile muzicale si derapajele controlate sunt specialitatea casei. De data aceasta, Mihai & co s-au autodepasit, dinamitand publicul cu un spectacol de teatru muzical cu titlul Recital de muzica syldava, care ar mai putea fi denumit „opera bufa in trei acte si un prolog vorbit, pentru ansamblu extravagant si banda magnetica”, cu subtitlul „parodie bine temperata”. Ciudat, nu-i asa? Explicatiile trebuie sa inceapa printr-o poveste cu tenta postmodernista. Herg�, autorul faimoaselor Aventuri ale lui Tintin, a inchipuit in benzile sale desenate o tara numita Syldavia, in care toate toponimicele si simbolurile nationale sunt inspirate din denumiri specifice Balcanilor si tinuturilor de la nord de Dunare. Asadar, Mihai, pornind de la admiratia pentru Herg� si de la recunoscuta sa eruditie, s-a gandit sa construiasca un spectacol pe un principiu asemanator, recreand prin muzica o imaginara Mitteleuropa. Unde mai pui si exemplificarile sonore inregistrate, de un umor acid-grotesc, savant plasate in punctele cheie ale expunerii, sau inserturile absurd-ermetice de happening-uri!



Dupa o lucrare absolut normala a lui Telemann (justificata prin prezenta ei in Manuscrisul de la Sfantu Gheorghe), a urmat dezlantuirea: o serie naucitoare de rachete sol-sol (a se citi: scena-sala). Momentele de duet pentru viori (realizate de Mihai in dialog cu Mircea Ionescu) pareau desprinse din comediile frenetice ale fratilor Marx (cu usoare reminiscente din Circul lui Chaplin), iar finalul cu arome mediteraneene, impanat cu sagetute dulci-otravitoare de umor carpatin, a intregit impresia unui spectacol rebel, nonconformist si pe alocuri de un absurd hilar demn de clasicul Hellzapoppin’ al lui H.C. Potter din 1941. Impresia mea (dar se poate sa gresesc) a fost ca Mihai a apelat la procedeul de sublimare, incercand sa transfere muzicii (nu neaparat vechi!) raspunderea pentru propriile-i „pacate”, dar mai ales pentru pacatele lumii impotriva lui (de fapt, asupra muzicianului in general, cu trimitere directa la adresa cutumelor, practicilor si naravurilor breslei).

Spectatorii au fost care amuzati (unii chiar au ras cu lacrimi, banuiesc ca stiti la cine ma refer...), care derutati, care usor iritati (efect cautat, de altfel), dar nimeni nu a plecat din sala indiferent. Scopul fusese atins. Pacat doar ca unii dintre invitatii straini ai festivalului au urmarit mai greu expozeul in limba romana, dar gestica, situatiile nonverbale si indeosebi muzica au compensat din plin prin expresivitate.


______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »