Fila 3: marti, 15 iulie 2008Ziua de marti ne-a adus doua concerte in Biserica romano-catolica „Sfanta Cruce” (singura biserica veche din oras, de curand restaurata) si o piesa de teatru. Voi incepe cu teatrul. E vorba de trupa de strada
Budapesti Utcasz�nh�z din Ungaria, o prezenta deja familiara la Miercurea Ciuc. Ca o veritabila trupa de actori ambulanti, ce poate fi asemanata la noi doar cu experimentul de tip
road theatre al lui Victor Ioan Frunza – minunata „Trupa pe butoaie” de la Targu-Mures de acum 13 ani – artistii maghiari stiu sa joace, sa cante, sa faca scamatorii, acrobatii si cate si mai cate. Ai spune ca targurile si balciurile din intreaga Europa sunt ale lor, cu un repertoriu bogat de farse medievale, gandit atat pentru copii, cat si pentru publicul matur, prezentat de-a lungul a 4 zile in piateta din fata Teatrului municipal „Cs�ki J�t�kszin” din Miercurea Ciuc si in Castelul din Lazarea. Copii, parinti si bunici – toti s-au delectat in aceeasi masura cu jocurile si com�diile artistilor budapestani.
Sa revenim la concerte. Primul dintre ele l-a avut ca protagonist pe
Ren� Clemencic din Austria. Compozitor, dirijor, flautist, clavecinist, organist, muzicolog, scriitor, filosof si, nu in ultimul rand, fondatorul si conducatorul unuia dintre ansamblurile emblematice pentru
Alte Musik, Clemencic Consort (prezent anul trecut in premiera la Miercurea Ciuc), artistul vienez ar putea fi numit de unii „o legenda vie a muzicii vechi”. Personal, nu-mi plac etichetarile cu orice pret, asa ca voi spune doar ca e o personalitate absolut fascinanta si incantatoare. Concertul sau, intitulat
Doulce m�moire. Capodopere necunoscute din Renastere, a fost, de fapt, un inedit recital de clavicord.
Clavicordul, un instrument renascentist prin excelenta – azi aproape uitat, iar, la noi, practic necunoscut – era preferatul unor compozitori ca Bach sau Mozart, fiind precursorul pianului si nu al clavecinului, tocmai datorita modului de producere a sunetului: corzile sale sunt lovite, si nu ciupite. Particularitatea lui este ca produce un sunet delicat, dar extrem de scazut ca intensitate. De aceea, de-a lungul timpului, a fost folosit mai mult ca instrument de studiu sau compozitie si mai putin ca instrument de concert (muzica de salon sau, mai bine zis, de salonas!). Ideea organizatorilor de a plasa concentric scaunele publicului in jurul solistului a fost singura care putea asigura audibilitatea instrumentului. Iar Herr Clemencic, cu sfatosenie si jovialitate, a tinut sa prezinte fiecare piesa in parte (dublat cu constiinciozitate de traducerea bilingva a doamnei Elena Sorban).
Programul a pornit de la piese flamande si germane, ajungand pana la lucrari franceze si italiene, de multe ori fiind vorba de motete sau madrigale transcrise pentru clavicord de insusi interpretul lor. Succesul a fost pe masura asteptarilor, publicul cald si foarte disciplinat (chiar si un suspin sau o pagina rasfoita din program putand acoperi sunetul fragil al instrumentului!) fiind recompensat cu doua bisuri: un dans spaniol din secolul XVI si un... dans haiducesc!
Al doilea concert al serii a schimbat clavicordul pe clavecin –
Erich T�rk –, in jurul caruia s-au grupat violoncelistul
Ciprian Campean, violonistul
Ernõ P�ter (toti clujeni) si oboistul oradean
S�ndor G�ti (ultimii doi, foarte tineri). Propunerea lor a fost parcurgerea unui traseu imaginar pornind din Italia, trecand prin Germania si ajungand in Transilvania, din baroc (Corelli, Vivaldi, Bach, Telemann) pana in clasicism (Philipp Caudella). Vioara, oboiul si violoncelul au fost, pe rand sau impreuna, solisti ai unor sonate si triosonate de virtuozitate, iar clavecinul, care (de cele mai multe ori, alaturi de violoncel) a asigurat la restul pieselor suportul de bas continuu, a avut si el momentul sau solo, compozitia lui Caudella fiind chiar o lucrare inedita, gasita de Ursula Philippi intr-un manuscris de la Muzeul Bruckenthal din Sibiu.
______
Autor:
Radu Radescu