Jurnal de festival - Miercurea Ciuc 2007

Ziua 6: vineri 20 iulie
Este ziua in care am realizat ca, din pacate, festivalul se apropie de sfarsit. Am capatat, in cele 6 zile deja scurse, impresia ca asist la o stagiune extraordinara de muzica veche a unei institutii muzicale aparte, care si-a propus un program concentrat in 8 zile. Ce sa-i faci, muzica veche, la fel ca vinul vechi sau filmul mut (perioada arhaica, dar atat de aproape de esente, a cinematografului), produce dependenta! Constat ca incep deja sa vorbesc cu nostalgie despre editia de anul acesta, ceea ce nu e neaparat un semn de sentimentalism, ci mai degraba reflexul senzatiei implacabile ca tot ce e bun dureaza putin. Recunosc, m-am obsnuit deja ca de doua-trei ori pe zi sa fiu rasfatat cu „deserturi” muzicale si sa ma aflu in compania atat de placuta a prietenilor mei „cofetari”. Deseruri care azi au fost din nou foarte variate. Biserica Romano-catolica, o locatie la care s-a apelat poate prea rar de data aceasta, a fost gazda neincapatoare a concertului de oboi baroc – Guido Titze – , vioara baroca – Ulrike Titze –, viola da gamba – Ilse L. Herbert si clavecin – Paul Cristian. Am numit ultimele doua instrumente separat, si nu sub denumirea unificatoare de „continuo”, pentru ca au evoluat (si) in piese la care au avut roluri distincte (Rameau). Un concert care a debutat ceva mai timid si ezitant, dar care a stiut sa aplice un crescendo cu fiecare noua piesa prezentata (repertoriu german, italian si francez), atingand in final un apogeu mult gustat de public. Rar mi-a fost dat sa ascult sonoritatea lemnoasa si calda a oboiului baroc. A fost o experienta edificatoare si relevanta. Sarim apoi la opera „Pyram si Thysbe” de Monteclair/Lampe, prezentata pe scena teatrului din Miercurea Ciuc, cu subtitlul „Shakespeare si tragi-comicul Amorului” (inspirata denumire gasita de colegul meu, Mihail Ghiga). Dualitatea din titlu s-a regasit in cele doua ipostaze diferite ale tratarii aceluiasi subiect, cunoscut iubitorilor de teatru din „Visul unei nopti de vara”.

Spectacolul a fost un succes nemaipomenit. Publicul, complet captivat si aflat de multe ori in delir (amuzament, hohote de ras), a aplaudat mai bine de 10 minute la sfarsitul reprezentatiei. Orchestra a sunat inchegat si „in stil” (oare de ce, Tiberiu?), coregrafia a fost savuroasa (oare de ce, Mary?), vocile, la fel (oare de ce, Sophie?), iar conceptia regizorala a fost originala (oare de ce, Andreea?). Dintre solistii vocali, toti foarte buni, am remarcat in mod special prestatia sopranei Mediana Vlad, care pur si simplu a stralucit, atat vocal, cat si scenic (oare de ce, Thysbe?) si pe cea a contratenorului Adrian George Popescu, o voce singulara si o prezenta agreabila, dar poate ca in registrul inalt mai ramane loc de slefuiri (care cu siguranta vor veni odata cu apropiata experienta „Les Arts Florissants”). O seara extrem de agreabila si care ma face sa astept cu o nerabdare crescanda premiera de maine a spectacolului „The Fairy Queen”, productie originala pentru festival. In fine, am constatat cu placere la finalul zilei ca impresiile mele au coincis in mare masura cu cele ale lui Wilhelm Schmidts, unul dintre muzicienii in a caror parere ma incred neconditionat.





______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »