dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
06 mai 2007 Ilinca

Jurnal de ... Olanda

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

Am stat eu olecutza sa ma cuget si am realizat ca, desi uneori face pe posaca, Olanda e o tara frumusica si colorata. Asa ca m-am hotarat sa tin un jurnal, neregulat, de culori.

Asta fiind un fel de episod pilot al jurnalului, am oaresce lucruri de clarificat. Unu la mana, mi s-a pus pata taman pe culorile olandeze pentru ca, de aproape 7 luni deja, ma invart pe aici cu trebusoare. Cum mi se apropie sorocul, am inceput sa ma agit, ca un haplea ce sunt, sa inghit cat mai multe si mai diverse din ce are locul asta. Asta asa – scurt – ca sa stiti cam cum vine treaba. Doi la mana, cum cugetul colorat mi-a venit doar deunazi, am cate ceva de recuperat, asa ca episoadele or sa fie mai la liber – unele in retrospectiva, altele in curs, deh! Si o ultima chestie: va urez distractie placuta cu numele locurilor care vor aparea (Amsterdam, Rotterdam si alde astea asa internationale nu se pun) – nu stiu cat de prietenoase sunt la citit, dar de auzit sunt teribil de hhhrraite si fac orice incercare de pronuntie a unui neavizat un deliciu.

28 aprilie. Hoge Veluwen.

In episodul asta e vorba despre culori de padure si de alb.



Locul cu pricina este un ditamai domeniu ale unui oarecare nobil Kroller-Moeller – domeniu devenit de ceva vreme parc national. Respectivul tip in mod cert tinea la spatiul lui personal asa ca avea mult, mult spatiu personal. Locul e destul de offstream, nebatut de tot turistul, nici macar de tot olandezul; mare, linistit, taman bun pentru o raita de weekend. O prietena imi tot spusese povesti despre el, dar pana sa ma lamureasca si sa ma trimita un coleg bastinas, totul ramasese doar o poveste – fara nume, fara locatie. A fost nevoie de trei lucruri ca sa imperechez locul din poveste cu una dintre multele recomandari ale colegului meu: Van Gogh, biciclete albe si statui in aer liber. Locul a fost identificat – Hoge Veluwen.

Cu numele atent scris cu litere de tipar pe un biletel (fara transcriere nu as fi ajuns absolut ni-ca-ieri) am dat un google si in cinci minute, trei browse-uri, si doua notite eram gata hotarata sa imi petrec urmatoarea zi intr-o relaxare maxima all’Holandaise. Doar ca s-au strecurat cateva trebusoare care au facut ca excursia sa fie mai scurta si un pic mai putin relaxata pe de-a intregul. O data am gresit neapeland la minunatul serviciu internetesc olandez 9292ov care te duce din orice usa in orice poarta cu toate mijloacele de transport (tare buna inventie!). Am crezut ca este la fel de mura in gura ca la parcul de lalele unde nu trebuie decat sa stii ca vrei sa ajungi si sa “follow the yellow brick road”. Ei bine aici nu era cazul. Pornita cu soarele la amiaza dupa o noapte vesela si prelungita cu multe intalniri neasteptate, am facut din poarta in poarta 4 ore. Bicicleta, gara, tren 1, tren 2, buimaceala in orasel cu gara in santier, pierdut un pic prin piata de sambata din acelasi orasel, autobuz asteptat indelung catre o tinta imprecisa (numele locului bata-l vina!), coborat la intuitie la intrarea cea mai convenabila in parc – cap la cap 4 ore. Cu cat am inaintat spre destinatie volumul de lume s-a diminuat din ce in ce. Am pornit in iuresul unui tren super plin (cum nu mi se mai aratese pana atunci) si m-am dat jos dintr-un autobuz in care eram 4 persoane – eu si trei localnici ale satelor-statie (a se citi sate mari cat o statie de autobuz si statiile autobuzului cate una la 10 minute de drum intins). Lucru clar – aici nu te calci pe picioare si nu te bati in aparate de fotografiat cu nimeni.

Aici vii sa incaleci pe o bicicleta alba, sau pe cal (din dotarea personala, spre dezamagirea mea) si sa bati padurea si stepa cu miros de pin. Eventual vii si vezi destul de mult Van Gogh, oleaca de Picasso si ceva impresionisti, un parc marisor de sculpturi si un conac vanatoresc ... daca ajungi in timp, daca nu – nu. Te plimbi. Ceea ce am si facut.

Am incalecat pe o bicicleta alba. Este una dintre peste o mie de surate, mijloc de baza de locomotie fara fitze frane manuale sau viteze, gratuit si nepersonalizabil, nerezervabil si ne-incuiabil. Foarte democratic, public, simplu si alb. Sigur, daca te mananca mana sa ai bibicleta TA pe care sa o legi de un stalp, pe care sa o rezervi cu mult inainte si pe care sa nu te sui decat tu – scoti banu’ si intri in sistemul uzual cocotat pe o bicicleta smechera si vioi colorata. Sigur, dar de ce complicat cand se poate simplu.

Balada bicicletei albe. E mult parc de batut pe pistele ciclabile si nu il bat be tot – abia de parcurg o treime. Si totusi trec prin paduri de foioase, prin pseudo stepe si prin pajisti verzi. Toate sunt aici si toate-s pe plat. Nu tu mountain-bike la deal si la vale, nu tu off-road –  placere la indemana. Realizez ca uneori nu e rau sa fii comod.

Padurile sunt pline de vanat, lu’ Conu’ Kroller Moeller ii placea sportul asta. Caprioare cerbi, mistreti. Nu vad garduri, dar trec foarte des peste grilaje anti scapat animalul din perimetrul lui. Punctele de observare sunt alaturea de poteca batuta si facute asa incat si tie sa-ti fie comod, dar caprioarei sa nu-i treaca prin cap ca e sub lupa. Lumina e frumoasa si daca nu ar fi felurimile de pasari ciudate si platul potecii m-as crede undeva la poalele Bucegilor.



Prin haurile de stepa cu cate un pin razlet miroase minunat. Imi vin in minte coaste de Mediterana dar imi lipseste marea. Ma gandesc ca de fapt nu mi s-a mai aratat loc asa: deschidere mare cu iarba uscata si inaltuta, copaci putini foc. E prima oara. Ma gandesc intr-o doara si intr-o asociere aventuroasa la safariul alor mei prin Kenia si ma astept sa vad si eu o felina netulburata de nimic si de nimeni undeva in departare.

Dupa o curba si un palc de copaci trec pe langa o pajiste cu lacusor, trestii, o salcie si multe pasari. Nu vad un drum intr-acolo, asa ca ies de pe pista, trec printre conuri, gropelnite si pietricele, peste o sosea si ajung pe iarba. Descopar la stanga Conacul care troneaza cu o balta fumoasa in fata peste verdele pe care ma aflu. Nu-mi mai vine sa rulez bicicleta pe iarba, ma dau jos, ma descalt, o las in urma si ma tolanesc pe marginea apei. E pe la 7 dupa amiaza, soarele s-a mai potolit si e foarte liniste. Nu pot sa ma gandesc la ceva mai bun de facut decat sa zac in iarba cu ochii in sus. Undeva la distanta, se ridica din iarba un barbat in camasa alba si in pantaloni bine croiti, descult. Langa el apare o femeie bruneta intr-o rochie neagra simpla cu bretele. Are in mana un pui de perna si un sal care, inevitabil, e batut de vant. Pleaca din locul unde stateau, trec pe langa mine si se aseaza la stanga mea la soare. Peste lac, printre niste copaci pe care bate lumina trece cineva imbracat in alb.



Dupa o vreme ma ridic sa plec. Pedaland prin padure spre iesire ma gandesc ce-o fi daca ma pierd prin parc. Da, ce o fi daca ramane cineva in parc? La iesire imi las bicicleta alba in rastelul plin de multe alte biciclete albe. Chioscul de bilete e deja pustiu. Ajunsa in statie, orarul imi arata ca tocmai am ratat autobuzul de ora asta. Urmatorul in exact o ora. Incepe aventura domoala a intorsului acasa. Prevad linistita alte 4 ore de drum.

______
Autor: Ilinca Maican
 
Tag-uri
| Hoge Veluwen | Kroller-Moeller | olanda |
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]