In trecere pe la Garana.

Era sa raman acasa. Irina ne povestea deja de la Sibiu. Lumea plecase care incotro, mai putin eu. Asadar tin si trebuie sa-i multumesc in debut Shakirei, a carei vizita in Banat, a reusit sa ma smulga din contextul urban in care as fi fost sortit repaosului, daca n-as fi gasit in ultimul moment un grup de prieteni a caror traiectorie
spre Timisoara, urma sa intersecteze, cu putina insistenta si zona Semenicului.

Pentru inceput insa, a trebuit sa bifam Pestera Lazu (undeva pe langa Baia de Arama), conform unei restante speo-erotice a lui Puri, a carui 2 incercari anterioare de a-i atinge capatul au fost sortite semi-esecului.

Schimbam lumina calda de afara pe obscurul de cateva grade al pesterii, intr-adevar de o arhitectura fascinanta, o multime de galerii redundante, cotloane stramte care duceau la sali grandioase. Mergem aplecati, in genunchi, de-a bushilea, pana dam de apa. Nu stiu ce-a fost in capul mic al comunitatii de lilieci rezidenti la auzul tzipetelor plenare, determinate de temperatura deloc rezonabila a apei. Procedura era foarte simpla, si s-a repetat de cateva ori: descaltare, imersiune, chite si exclamari 'recunoscatoare' la adresa lui Puri, iesire, tzopaituri de incalzire, alte multumiri calduroase la adresa ghidului :)



Liliecii ne-au fost gazde peste 1 ora, timp in care ne-am dat seama ca nu stim pe unde ne deplasam (lucru nu tocmai indicat intr-o pestera. serios) si ne-am intors de cateva ori pe drumuri alternative in interesectii prin care trecusem anterior. Iesim la lumina si caldura, nu inainte de a ne asigura ca am luat cu noi o cantitate suficienta de noroi argilor, haine si zonele expuse de piele. Ne uscam, plecam

Garana here I come. Ne dam seama prea tarziu ca am luat-o pe drumul pe care Dl. Giura [organizatorul festivalului] ne sfatuise sa nu-l abordam. Cat de grav putea fi.. ei bine.. 15 km in 2 ore. O distributie omogena de cratere, adancite artificial de lumina farurilor. 15 km de ocolit gropi, proba de rabdare. Retrospectiv, nu putem decat sa multumim edililor judeteni din Caras-Severin pentru traseul deosebit de competitiv in testarea comeptentelor de conducere auto si rabdare a pasagerilor.



Apropiindu-ne de Garana observam cu 'incantare' cum oameni se indepartau deja de zona festivalului. Ajungem intr-un tarziu (miezul noptii), suficient cat sa putem adulmeca atmosfera si sa mai prindem un ultim concert (Qvo Vadis). Prea obositi sa cautam un loc de cort (pajistile adiacente erau deja pline), pensiunile din zona ocupate, ne refugiem in Semenic, unde avem norocul sa mai gasim pe cineva in timp ce inchidea repectia unui hotel.
Hotel Dusan si fiul. 1 apartament = 120 RON / 5, conditii civilizate. E momentul sa ne dezicem in totalitate de argila capatata in pestera.



Duminica dimineata. ~11:00. Balcon cu bel-vedere, nuante de verde, aer proaspat, ciripele. Unul din momentele in care un stop-cadru ar fi absolut acceptabil. E bine, asa, aici si acum. Macar pentru 3 luni de refresh extra-urban. Reusesc sa ma recuperez din poezia momentului.



Ne schimbam parerea despre familia Dusan, timpului de asteptare a micului dejun (intr-o sala aproape goala).
Back to Garana.

Festivalul de Jazz.
Dupa cum observasem in prealabil, Garana este un mic, discret si cochet satuc, cu cateva pensiuni linistite, corturi pe ici pe colo. Legenda spune ca jazzul a rasunat pentru prima data pe ulitele satului, acump 10 ani, in timpul unei zile de nastere a unui individ care avea in anturaj si niste muzicieni de jazz, care au marcat momentul printr-un jam-session ad-hoc. Ideea a prins foarte bine in context, ajungandu-se la unul dintre cele mai interesante si respectabile manifestari de gen din coltul asta a Europei. Cert este ca o data pe an, zona e populata de iubitori a jazzului. Acum cativa ani, festivalul a trebuit mutat de la pensiunea La Rascruce in Poiana Lupului (numele german al Garanei e Wolfsberg). Garana muzical ranch - un tarc muzical in mijlocul pustietatii: scena, bancute de lemn, acareturile vanzatorilor ambulanti. Multimea de oameni nu e insa de loc deranjanta, toata lumea e relaxata si binedispusa.



Cu parere de rau parasim festivalul de jazz, promitandu-ne o revenire in 2007.
In Resita ma despart de restul echipei care se indrepta spre concertul Shakirei/Timisoara. Gasesc destul de usor o ocazie pana la Caransebes. In tariful de 5RON intra si program de entertainment: o caseta cu inregistrari de la un fel de banc show. De altfel numai glume de bun-gust si un inalt rafinament.

Duminica, Caransebesul e un orasel foarte linistit. Foarte linistit. Incerc sa-mi umplu cumva cele peste 4 ore pana la trenul de intoarcere. Oferta singurului chiosc de ziare din urbe (in gara) este compusa din o multitudine de reviste de integrame, 2 ziare de mica publicitate, povesti adevarate si cam atat. Intr-un tarziu observ oarecum usurat 2 reviste glossy uitate intr-un colt al chiscului. Un Maxim si un FHM (editia de acum 4 luni) imi vor acompania drumul spre casa, ocazie cu care-mi mai completez restantele culturale. Tom Wilson a fost coleg cu Tony Blair, Parkour, 40 cele mai profitabile partide din Romania, si tot asa.

+400km de motzaiala. Bucuresti 5 dimineata, dush 4 ore de somn. Colegi zambitori. O noua saptamana in slujba societatii de consum.
The end

Galerie foto: dordeduca.ro/media/2006/Garana-Jazz-Festival

Related:
Jazz cu mult ozon [Metropotam]
Garana Jazz Festival

______
Autor: Alexandru Popescu