dordeduca
35 evenimente in august:
festival (27) rock (10) film (7) jazz (4) etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • rss
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  • dordeduca RSS
  •  

Impresii
18 iulie 2016 alex, brz

Garana Jazz - Welcome to the 20s

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

Sunt 20 de ani de Garana. De jazz la Garana. De Garana Jazz Festival. Cum bine spune Rozana de la Green pe LiterNet, intamplarea din Muntii Semenic e, alaturi de "Festivalul International de Teatru de la Sibiu, TIFF-Cluj si Festivalul Enescu", unul dintre cele 4 varfuri festivaliere pe care Romania le-a oferit in cei 27 de ani de libertate post-comunista. Cine vine la teatru in Sibiu, la film in Cluj, la concert simfonic in Bucuresti si la muzichie jazz in Poiana Lupului bifeaza un eveniment pe care il poate aseza linistit langa suratele de gen care se organizeaza de zeci de ani prin lumea faina. Predictibilitate in valoare, seriozitate si bun-gust, iata o forma de traditionalism cu care meleagurile astea nu prea sunt obisnuite. Semn ca pana si traditiile se mai schimba!

Garana 2016 a fost prima editie care a durat 5 zile. De joi pana luni. Cu banuitul varf de audienta sambata, dar cu public numeros si in celelalte zile. A ajutat si vremea excelenta, a fost a doua editie din 2011 incoace perfect uscata. Doar frigul, cu precadere din prima si a patra seara, a amenintat confortul miilor de platitori de bilet (90 de lei per intrare) sau abonament (400 de lei pentru tot festivalul). Organizatorii au contrat insa temperaturile ce au coborat pana la 8-9 grade cu un line-up excelent si cu o armada de licori (tuici, palinci, Perun, vinuri reci ori fierte, Silva, whisky-uri, Tatratea) cvasi-invincibila. In plus, numarul mai redus de concerte pe seara (3, fata de 4 ori 5, cat era regula in anii trecuti) a facut ca stingerea pe scena sa se dea in jurul miezului noptii. Exceptie a facut duminica, atunci cand microbistii ce tocmai luasera act de triumful portughez de la Europeanul de fotbal au coborat in Poiana aproape de ora 1, taman la fix pentru hiper-energica prestatie a trio-ului KTU condus de inubliabilul finlandez Kimmo Pohjonen.

Seara de duminica incepuse cu o minunatie nordica, Nils Petter Molvaer Quartet, trupa al carei titular, un norvegian legendar de 55 ani, a produs din trompeta sunete care aduceau al naibii de bine cu urletele lupilor ce populau pe vremuri Poiana in care are loc astazi festivalul. Cand chitara, bass-ul (Jo Berger Myhre l-a inlocuit, din cand in cand, cu un soi de very cool chitara orizontala), percutia si trompeta s-au suprapus cu sample-urile inregistrate de Niels, cvartetul a inceput sa vireze binisor inspre orchestra simfonica, ridicand pulsul audientei si provocand standing ovations.

FOOD
 

Kurt Rosenwinkel Trio

E ceea ce n-a prea reusit, din pacate, trio-ul de cantari din seara de sambata. FOOD, adica percutiile (acustice, electronice) lui Thomas Stronen si saxofoanele lui Iain "from Brexit, Mr. Ballamy" (cum l-a prezentat colegul de grup), a produs un debut consistent, variind ritmuri alerte cu pasaje romantic-like, impresionand prin omogenitate si maiestrie. Baza era pusa pentru al doilea gig memorabil care sa confiste atentia celor 6, 7 mii de oameni din Poiana. Din pacate, Kurt Rosenwinkel Trio au propus un recital corect si atat, neaducand explozia asteptata. 


Louis Sclavis Trio

In fine, francezii de la Louis Sclavis Trio au impartit publicul in doua: parte din audienta s-a declarat extaziata de sound-ul de vioara, violoncel si clarinet, parte a parasit in liniste incinta. "Asta o merge la SoNoRo, nu zic nu, dar aici nu prea suna cum trebuie", a fost una din remarcile taberei secunde. "Cel mai curajos concert al editiei, m-a terminat ce au facut oamenii", a raspuns tabara cealalta.
Bonus: "Asta-i muzica de Tom si Jerry. Uite, acum vine jupaneasa."

N-a fost rost de contradictii in seara inaugurala, la mult-asteptatul concert al lui Carlos Bica, contra-bassistul portughez si oamenii lui incheind intr-un mare fel o seara inaugurala mult peste suratele ei din anii precedenti. Ritmul demential impus de bass-ul iberic a fost impecabil sustinut de chitara germana (Frank Mobus) si percutia americana (Jim Black), producand o rostogolire de energii numai buna de alungat oboseala drumului (Bucuresti - Semenic egal macar 6 jumate', oricat de vitezist ai fi). Ceva mai devreme, dezinvoltura proaspata, mereu-surprinzatoare A olandezo-islandezilor de la Yuri Honing Acoustic Quartet a semanat cu aerul lejer & absurd al Vanilla Skype, cel mai jazz-istic spectacol de teatru al Bucurestiului. Iar tobele lui Magnus Ostrom (in top 3-ul personal al muzicantilor prezenti la a 20-a editie) au produs cele dintai urlete la luna in randul publicului ce e lasat pe busteni primele portii de langosi cu branza & usturoi pentru aplauze deasupra capului, rock-style.

Magnus Ostrom Band

Entuziasmul s-a transmis serii de vineri. Debut in forta cu polonezii din Wojtek Mazolewski Quintet, Oscar pentru tatuaje, costumatii fishtichii (un fel de Reservoir Dogs 2.0) si atitudine neconventionala, in caz ca exista asa ceva pe o scena de jazz: Oskar Torok (trompeta) coborand langa public pentru a trage un fum, Marek Pospieszalski (sax) facand acelasi lucru pe scena, Joanna Duda (pian) gustand cand dintr-un Red Bull, cand dintr-un pahar-sonda adapostind cel mai probabil o vodca. Sunet cursiv, privilegiind pasajele de trompeta ori contrabas, inlocuit, treptat, de pasaje in ton cu costumatia, gazduind memorabile bucati de sunet produse de sax si pian, pentru a face loc, spre final, unui solo de tobe (Jakub Janicki) de 5 stele si-un pic.

Wojtek Mazolewski Quintet

Continuand cu clasicismul bine-temperat al finlandezului Kari Ikonen Trio, in care sunetul potolit a fost mereu dictat de pianul lead-ului de trupa, noaptea de vineri a explodat pe baza de Eyot. Cvartetul tinerilor veniti din Serbia aduce, dpdv al look-ului, cu, in ordinea numerelor de pe instrumente, Radu Jude (aka Dejan Ilijic la pian), Emilian Oprea (aka Sladan Milenovic la chitara), Vincent Cassel (aka Milos Vojvodic la tobe) si Florin Serban (aka Marko Stojiljkovic la bass). Dpdv muzica, vireaza hotarat spre rock, fara de solo-uri, prestand compact, intr-o sincronizare aproape perfecta. E limpede de ce Serbia si tot spatiul fost iugoslav e in varf cand vine vorba de sporturi de echipa. Vad surprinsi de impactul grozav pe care l-au avut in Banatul vecin, oamenii din Eyot au bisat cu mare bucurie si s-au fotografiat cu spectatorii minute in sir dupa incheierea concertului-revelatie pe 2016.

EYOT

And now, ladies and gentlemen, for the great ending, let us introduce you Monday evening! De fapt, afternoon, pentru ca, in ultima zi de festival, treaba a inceput la fix 6:35 PM, cand soarele inca ardea intr-un mare fel. Ceea ce i-a facut pe israelo-norvegienii de la Per Mathisen Trio sa transpire abundent, dar nu i-a impiedicat defel sa-si etaleze stilul alert, aproape la fel de rock-like ca al sarbilor. Bonus pentru Mathisen si a sa indemanare la felurite versiuni de bass.

Incalzirea fiind asigurata si soarele lasand locul reflectoarelor, s-a facut loc pentru marile vedete. Jack DeJohnette, Matt Garrison si Ravi Coltrane (ordinea nu e intamplatoare) si-au onorat pe deplin renumele. Au inceput cu 35 de minute legate de muzica de mare nivel, cu DeJohnette in mare verva, osciland cu pofta intre baterie si percutii electronice (intre care a intercalat scurte reprize de sampling), un Garrison intr-o forma cel putin la fel de buna, acompaniind si iesind la rampa cu un simt al ritmului iesit din comun si un Coltrane remarcabil in manuirea virtuoasa, totusi putin prea mecanicista, a saxofoanelor. Momentul cand DeJohnette a produs un solo de corzi de pian, preluat apoi, discret, de bass-ul lui Garrison a intrat in hall-of-fame-ul Poienii Lupului.

Arild Andersen Quartet
, formula condusa de mereu tanarul bassist norvegian care isi va arata, poate, cei 71 de ani din buletin peste vreo 30 de editii din Garana, a incheiat entuziasmant seara si festivalul, sub privirile si in aplauzele lui Per Mathisen, urcat pe scena sa isi omagieze compatriotul si pe ai sai colegi. Un duo-bass Andersen - Mathisen, acompaniat de percutia super-sarmantului Paolo Vinaccia si punctat de sax-ul impecabilului scotian Tommy Smith a ramas un vis de implinit, poate, in anii de vor veni.

Ca veni vorba de dansii, anii '20 se asaza inaintea super-festivalului din Banatul Montan. Cei ai secolului trecut au mai fost numiti "The roaring Twenties". Roaring, as in clocotitor, hohotitor, vesel-zgomotosi. Si s-au mai numit "The Jazz Age". Daca ar fi sa ne luam dupa istorie, asadar, Garana intra intr-o zodie inca mai buna decat cea pe care a traversat-o pana acum. Daca ar fi insa sa ne luam dupa HotNews & BBC & CNN, istoria nu intra intr-o zodie prea senina. Prevestiri de toate felurile. Cine va invinge in eternul derby bine-rau e posibil sa nu stim nici macar dupa ce lupta se va fi dat. Ce ne putem promite e sa urcam Semenicul si in anii ce ne vor mai fi dati cu aceeasi pofta de a imbratisa prietenii, locurile si muzicile. Restul va fi placere!

Joy in a box
Joy in a box
The next jazzneration
The next jazzneration


Mai multe poze (facebook)


______
Autor: Alexandru Popescu
Mihai Brezeanu
 
Tag-uri
| festival | Garana Jazz Festival | Jazz | open air | Garana |
Impresii
Contine 34 poze
 
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorAugust 2017 Anul urmator
 0102
282930   
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate | RSS
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact