dordeduca
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
27 iulie 2011 brz, Diana

Garana Jazz - Festival la 15 ani

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii
Printre miturile urbane raspandite in vremea din urma, Garana si al sau festival anual de jazz are loc de cinste si mandrie. “Cuuuuum? N-ai fost la Garana pana acum? Musai, da’ musai sa te duci. Anul asta face 15 ani si distributia se anunta senzationala”.

Astfel indoctrinati de prieteni competenti si entuziasti, ne-am pus pe drum cu marete sperante. Cei 533 de kilometri ai traseului CET Vest – Pitesti – Craiova – Drobeta – Orsova – Caransebes – Resita – Garana au trecut dulce-usor, mai ales ca asfaltul (impecabil pe cvasi-totalitatea traseului), Dunarea si padurea de Caras-Severin chiar fac bine la tonusul automobilistilor. Apropo, ar fi interesant de stiut daca exista judet mioritic mai bine impadurit decat Caras-Severin-ul. Sunt portiuni, si nu putine, in acel colt de tara in care decorul nu prea s-a schimbat de la daci incoace.



Muntele lupilor
La 33 de kilometri de Resita, dupa ce am lasat deoparte Valiugul, Crivaia si statiunea Semenic, in prelungirea unui drum de serpentine ascunse de coroane abundente (drum cand in lucru, cand proaspat asfaltat si marcat), ne intampina Garana. Adica, Wolfsberg. In romaneste: Muntele lupilor. Asa se zice in germana. Inclusiv in acel mic dialect din zona Bavariei pe care il vorbesc si locuitorii din zona. “Dumneavoastra sunteti svabi, nu?”, intreb localnici-gazda. “Nu, Hertha Muller si cei din zona Timisoarei sunt svabi. Ei vorbesc dialectul din zona Baden-Baden. Noi, cei din zona Caras-Severinului, suntem pemi si ne intelegem cu cei din Bavaria”, mi se raspunde.

Pemi, svabi, sasi. Populatii germanice ajunse in felurite epoci in zona pe care azi o numim Romania. Cei mai multi intorsi intre timp in Germania ori Austria. Multi dintre pemi au fost vanduti de regimul Ceausescu Germaniei vestice in anii ’80. Altii au emigrat imediat dupa Revolutie. Curios insa, multi dintre cei plecati s-au reintors pe meleagurile mioritice in anii din urma. Daca nu si-au mai gasit propriile case, si-au cumparat/construit altele noi. Si acum stau fifity-fifty: vara in Romania, iarna in Germania. Asta e motivul pentru care in sate precum Garana si Brebu Nou, de pilda, casele arata intr-un mare fel, pasunile sunt ingrijite, drumurile curate si intamplari precum festivalul de jazz devin posibile. E drept, exista si contraexemplul vecinului ex-sat Lindenfeld, o asezare spre care mai exista doar un drum pustiu, strajuit de uriase musuroaie de furnici rosii.



Poiana lupului
Acestea fiind zise, sa lasam la o parte consideratiunile sociologico-istorice si sa purcedem la muzicile noastre. Poiana lupului e un fund de vale incantator, privit de vai usor abrupte. Vaile sunt, de fapt, gradinile localnilcilor mai norocosi, din ale caror curti orice intamplare muzicala poate fi lesne ascultata. Un petic de deal se remarca prin aceea ca gazduieste cimitirul satului, amplasament ce devine un soi de peluza ridicata a arenei culturale de mai jos.

Si chiar aduce a arena Poiana lupului meloman:
- La peluza 1: scena.
- La peluza 2: mese cu umbrelute.
- Tribuna 1, Tribuna 2: standuri cu mancarici felurite (gratarele, fasolici, verze fel de fel, porcusor la protap, placinte, langosi, cate si mai cate), beuturici (berica la pahar de 4-5RON, cinzeaca de palinca la 5 leuti, vinuri fierte, vinuri reci, vodculite and so on, and so on) , CD-uri, tricouri, tigarete, Dileme Vechi, briz-briz-uri, fisticarii, dichisenii.
- In mijloc: cam 30 de trunchiuri lungi, subtiri, ingrijite. Aruncate la distante unul de celalalt, lungi cam de la o tribuna la alta, ele sunt suportul atat de necesar sezutului uman avid de muzichii prelungi in noapte. Acest aparent neinsemnat deliciu numit loc de stat jos ne-a lipsit atat de tare in tura de la Glastonbury, incat prezenta lui ne-a produs o vie bucurie. Chapeau bas, organizare!



Sindromul Bon Jovi
Si daca am inceput c-o bucurie, apai asa am tot tinut-o, bunii mei. Ne-am incalzit rapid si cu mare drag alaturi de Horia Crisovan Quartet, sunet cursiv, tehnica impecabila si cat de multa bucurie de a fi acolo, in acel moment, la acel festival.
Si a urmat, explozia. Despre Avishai Cohen, Chick Corea a spus ca e un geniu. Felurite reviste si topuri, il numesc “one of the 100 Most Influential Bass Players of the 20th Century”. Acest exceptional muzicant israielian, alaturi de conationalii sai Omri Mor – pian si Amir Bresler – tobe, au produs unul dintre cele mai entuziasmante momente muzicale din istoria mioritica all-time. Sedusi de generozitatea si competenta unui public neobisnuit de cald, invaluiti de racoarea muntilor si de fastuozitatea peisajului, cei 3 au stat mai mult de o ora in plus fata de cat era initial stabilit, trecand de la jazz la cantece traditionale evreiesti ori la compozitii spaniole dedicate mamei lui Avishai, cel pe care Florian Lungu, amfitrionul dintotdeauna al jazz-ului romanesc, l-a aruncat pe scena cu vorbele: ”Don’t be shy. Be Avishai!”. Si n-a fost!
La mai putin de o luna distanta de exuberanta Bon Jovi-ana din Piata Constitutiei, am avut parte de o recidiva la cel putin acelasi nivel.




Standing Piano
Despre Hiromi Uehara, barfele festivalului sopteau ca s-ar fi enervat pe motive de dimensiuni de instrument. E vorba de pian. Si e vorba ca ar fi trebuit sa fie mai lung. Decat a fost.



Dar asta nu s-a vazut in timpul concertului. Deloc. Ce s-a vazut a fost imensul talent si marea pofta de a canta a tinerei japoneze care a prestat o buna din timp in picioare. La pian. Nu intotdeauna la clape. Uneori, direct la corzi. Producand un sunet cu inclinatii bassistice, teribil de apetisant. Procedeul ciupit corzile dinauntrul cutiei negre cu clape albe l-am regasit si sambata seara la Andreas Ulvo, claparul norvegian care s-a excelent produs in cadrul Mathias Eick Quintet si Froy Aagre Quartet. Prestatiile celor doua formule muzicale norvegiene au fost indelung aplaudate, mai ales ca veneau la mai putin de 24 de ore de la teroarea din Utoya. Norvegia dovedeste o data in plus clasa la cel mai inalt nivel in domeniul inovatiei muzicale. De-ati stii cum au sunat cele doua randuri de tobe din cvintetul citat mai sus, acompaniate de trompeta lui Mathias Eick!

Back to Hiromi si a ei incantator-energetica prezenta. Solo-urile de o inventivitate coplesitoare au fost bine strecurate in ora jumatate a unui concert care s-a bucurat si de participarea a doi alti mari muzicanti: Simon Phillips – tobe and Anthony Jackson – bass. Despre ce inseamna Jackson in domeniu, enough to say that: ”Jackson initially invented what has now caught on as the “six-string bass”, - a bass guitar tuned B-E-A-D-G-C. His idea, which he called the contrabass guitar, precedes any modern standard six-string bass by at least twenty years”. The rest is pure music!

Ronin (played by Bärtsch)
A fost candva un film. Ronin-ul de atunci rima cu De Niro si Reno. Ronin-ul de azi se descrie in 3 cuvinte: ritual groove music. Si inseamna o combinatie muzicala condusa, din 2001 incoace, de elvetianul Nik Bärtsch, un tip teribil de indragostit de Romania. Dovada multiplele-i descinderi.
Mi-e greu sa va spun ce va sa zica muzica asta. Enough to say ca nu stiu cand au trecut vreo suta de minute, in plina ploaie si noapte adanca. Nu stiu ce m-a hipnotizat mai puternic: pianul lui Bärtsch, percutia uluitoare a lui Andi Pupato (omul a cantat pana si la gong!!!), maiestria celorlalti instrumentisti ori poate neoanele TM Nik Bärtsch concerts. Orice ar fi fost, mai vreau. Si omul sigur o sa mai vina. Cu trupa ori singur. E un must. Si e unul dintre cei mai iubiti jazz-mani care au poposit ever la Garana. Acum poate ca se bate pentru titlul suprem cu Avishai :)



Jazz’n’church
”Adevarul e ca anul asta in biserica au fost mai multe concerte de jazz decat slujbe”, povestea amuzata o doamna de-a locului numit Brebu Nou in dimineata zilei de sambata. Romano-catolica biserica locala a gazduit, sambata la amiaza, un concert de orga (Mircea Tiberian) – saxofoane & flaut & clarinet (Liviu Butoi) – voce (Luiza Zan) pe teme muzicale viguros pagane! Straniul melanj n-a sunat deloc rau, desi au fost anumite pasaje unde duo-ul sax-orga n-a mers chiar ca uns.

Palarii de la Dilema pentru domni de la boema
Doua vorbe despre non-artisti and non-organizatori. Spre o mie de spectatori. Care cazati la cort, care la localnici, care prin Resita. Civilizati, pontosi, entuziasti. O bucurie!
Names? Cat cuprinde! De la Andries si Maria Ioana Mantulescu la Marius Chivu si Catalin Stefanescu. De la Misu Negritoiu (!) si Mircea Toma, la Stere Gulea si Dorotheea Petre, de la Voicu Radescu la Berti Barbera. Precum si, desigur, Zoltan Octavian Butuc, mare promisiune a teatrului bucurestean, inca promisiune. All in all, vegetariana boema, invaluita de aer trabuc, spirtoasa scotiana, palarie de Dilema Veche si vorbe cu dichis.
Si inca ceva. Garana 2011 e primul loc cultural post-revolutionar in care descopar generatia parintilor (55-65 de ani). Nu-i vad la film, la teatru ori la Ateneu. Nici macar la Bon Jovi. Nu stiu de ce, dar la Garana mi s-a parut ca e (si) locul lor.

Asadar si prin urmare, Garana nu e (doar) mit urban. E si prea-bella realitate. La buna revedere!














______
Autor: Mihai Brezeanu
Diana Deaca
 
Tag-uri
| festival | jazz | open-air | Garana |
Impresii
Contine 26 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamaniProEtnica 2018
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorAugust 2018 Anul urmator
  01
0607080910
13141516171819
202122
2728293031  
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact