dordeduca
0 evenimente in ianuarie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
12 ianuarie 2012 Radu R

Festivalului de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

În această lună de final de an, Jordi Savall şi ansamblul său, Hesperion XXI, au vizitat din nou capitala, de această dată însoţiţi de un grup de muzicieni din Turcia, pentru un program intitulat „Istambul. Cantemir – Cartea ştiinţei muzicii”. Fascinat de ceva vreme de sonorităţile bizantine, de muzica otomană, un fin cunoscător al lucrărilor domnitorului Dimitrie Cantemir, Jordi Savall a în-cântat audienţa cu măiestria sa în a îmbina influenţele muzicale răsăritene şi apusene, dar a şi stârnit admiraţia, compasiunea şi solidaritatea tuturor celor prezenţi.

După cum se cunoaşte, cu exact două săptămâni înainte, Jordi Savall trecea printr-o despărţire dureroasă. Profesionist desăvârşit, el a ţinut să-şi respecte angajamentul făcut în faţa publicului bucureştean, depăşind prin muzică suferinţa provocată de pierderea soţiei sale, care urma să fie solista concertului anunţat. Dar prezenţa sopranei Montserrat Figueras s-a făcut simţită pe toată durata concertului, un înger alb plutind cu discreţie sub cupola Ateneului Român, invocat nu doar prin cele două înregistrări care au răsunat în întunericul şi liniştea desăvârşită a sălii, ci şi prin emoţia caldă degajată de fiecare piesă. Dincolo de semnificaţiile metafizice ale gestului său, Jordi Savall, care nu mai are nevoie să demonstreze nimic nimănui, a arătat nu doar respect pentru public, ci şi smerenie în faţa muzicii şi a puterii sale re-generatoare.



Tematica abordată în acest concert m-a dus cu gândul la demersul similar al altor muzicieni europeni, care s-au lăsat vrăjiţi de ethosul balcanic şi anatolian. Mă gândesc aici în special la ansamblurile budapestane Musica Historica şi Çanlar, adesea prezente ca invitate ale Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc. Ediţia din acest an a festivalului a fost construită tocmai pe acest principiu unificator între două universuri culturale pe cât de distincte, pe atât de apropiate în spirit: Orientul şi Occidentul. Şi mi-am amintit că în 2011 jurnalul meu de festival a fost lăsat cam multă vreme la dospit. Jordi Savall a fost, aşadar, catalizatorul acestui proces îndelungat. Lui îi sunt recunoscător pentru că a reuşit să declanşeze, prin momentul de graţie oferit cu atâta generozitate în decembrie, la Bucureşti, transcrierea acestor impresii acumulate în iulie, la Miercurea Ciuc. Aşadar…

Jurnal de festival Miercurea Ciuc 2011

Ziua 1 – joi 14 iulie 2011
Puntea pilot
All the bridges that you burn come back one day to haunt you…” (Tracy Chapman)



Ieşit direct din examenul de licenţă, mă urc, practic, din mers în maşina condusă de Laci şi trimisă de Bogi să mă aducă la Miercurea Ciuc, suficient de rapid pentru a prinde festivitatea de deschidere a festivalului demarat, de fapt, încă de la începutul săptămânii, prin manifestările prilejuite de cea de-a IV-a Universitate de Vară de Muzică Veche. Drumul anevoios de pe valea Prahovei este continuat în minunatul peisaj al văii Oltului, pe cursul său superior. Trecem printr-un şir de sate în care şoseaua se află în şantier. Printre altele, se schimbă podurile de pe traseu. Ca urmare, se circulă alternativ în cele două sensuri de mers. Stăm la semafoare, timp suficient cât să admirăm în tihnă împrejurimile. Într-o astfel de localitate, opriţi la culoarea roşie a semaforului, Laci îmi atrage atenţia asupra unui pod de piatră, pe care apa nu l-a luat, oricât de mare şi de înfuriată va fi venit în ultimul secol şi ceva. Construit încă de pe timpul Imperiului Austro-Ungar, nimic nu a reuşit să-l dărâme. Nici măcar cele câteva ridicole tentative de a-l dinamita din partea echipei de lucrători tocmiţi de minister. Podul nostru se încăpăţâna să rămână în picioare, cu doar câteva echimoze provocate de furia nesăbuită a constructorilor. De fapt, a destructorilor. Rămânea acolo, un pic ştirbit, dar nu în demnitatea lui, ci doar în balustrade. Se încăpăţâna să lege, în continuare, cele două maluri. Mi-am amintit atunci de podul din Mostar…

Prima punte1
„Iniţiaţi şi neofiţi, fericiţi-nefericiţi, în petrecere-nfrăţiţi…” (Mircea Florian)



Curtea Cetăţii Mikó, la orele după-amiezii. Cincisprezece artişti pe scenă, dintre care treisprezece muzicieni şi doi dansatori, doisprezece adulţi şi trei copii sau adolescenţi, prezenţi în formule vocal-instrumental-coregrafice mereu în schimbare, mereu în adecvare. Răsună acordurile arhaice ale pieselor de dans, dar şi cântece liturgice, muzică de pahar şi de voie bună. Nucleul de taraf autentic cu pronunţate linii de bas creează balansul care rezonează cu starea de tumult ritmat şi bună dispoziţie. Trei glasuri distincte alternează sau se împletesc în combinaţii care amintesc fie de căldura lemnului străvechi de strană, mângâiat până la lustru de atingerile mâinilor pioase, fie de argintul neatins de vreme al podoabelor simple, cu luciri tonice, coborât din aburul diafan al Pacientului englez (cu o Márta Sebestyén oscilând enigmatic între două vârste feminine definitorii). Şi, în final, alături de volutele ample ale fustelor rotite în dans, îmbobocesc două voci crude şi limpezi de copii, cu o intonaţie impecabilă (punte între generaţii – aşchia nu sare departe de trunchi!), amplificând efectul hipnotic al reluării parcă la nesfârşit a unui refren care persistă şi se imprimă în memoria colectivă ca veritabil şlagăr (pardon, „hit”) al epocii. 

A doua punte2
„Roua pune-n umbra dimineţii brumă de argint pe o pânză de fum […]
Fără veste se iveşte ziua, întins şi tumultuos crescând […]
Se aşterne nevăzută seara, ireal e totul fără cuvânt […]
Falduri de-ntuneric cheamă noaptea, neliniştea se aşterne-n drum…” (Mircea Baniciu)



Povestea unei zile obişnuite dintr-un orăşel italian, spusă prin muzică. Repetabilul ciclu diurn-nocturn se rostogoleşte într-o înlănţuire de momente reprezentative pentru viaţa şi obiceiurile culturale ale locuitorilor peninsulari din secolul al XVI-lea. Clopotele de dimineaţă cheamă lumea la biserică. Gospodinele amplifică apoi zarva matinală a pieţei, unde negustorii de zarzavat sau vânat îşi ritmează sonor îndemnurile de a le aprecia marfa. Întoarse acasă, nevestele pricepute la toate cele se pun pe treabă, în timp ce în catedrală răsună ecourile cânturilor mariane sau de glorie. Mai târziu, după prânz şi până înspre seară, pe aleile grădinilor înflorite se fac auzite cântece de iubire juvenilă, de dragoste (ne)împărtăşită sau de amară despărţire. Noaptea coboară lin, odată cu fervoarea discretă a imnurilor polifonice de laudă ale flagelanţilor, ultimele glasuri care se leagănă peste liniştea răcoroasă a urbei. O punte spre următoarea dimineaţă...

Ziua 2 – vineri 15 iulie 2011

A treia punte3
„Ni-e lehamite de marşuri, de tromboane şi plocoane,
De blazoane, de canoane şi fasoane.” (Dorin Liviu Zaharia)



Europa muzicală e legată prin sute de punţi nevăzute, ţesute de-a lungul secolelor ca o pânză de păianjen care uneşte între ele epoci, stiluri, tendinţe, compozitori, centre muzicale şi lucrări. Manuscrisele, la fel ca oamenii, umblă. Traversează bariere geografice şi lingvistice, fac escale mai lungi sau mai scurte, cad în uitare sau stau la mare preţ, sunt redescoperite şi reinterpretate. Pe traiectoriile sinuoase ale cotaţiilor bursei muzicale, operele unor autori precum Schmidt sau Händel, Vivaldi sau Lully, ori urmaşi ai marelui Bach, au parcurs în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea drumurile între Germania şi Polonia, Italia şi Franţa ori Germania şi Ucraina, aşa cum le cunoaştem în teritoriile lor de azi. Au făcut să fie cântate peste tot acolo unde au existat urechi sensibile şi minţi luminate. Dar circuitul european al acestor lucrări muzicale nu se încheie atunci şi acolo, el îşi prelungeşte tentaculele până la începutul secolului XXI, undeva în Transilvania, pe meleaguri harghitene.

A patra punte4
„Veche vrajă stă de strajă
Cucerind, învăluind
Mă pândeşte, mă sorteşte
Vis aprins în tul întins
Stă de treceri neatins.” (Anca Argeşiu)



Despre oraşul Kremsier sau Krom??í? din Republica Cehă s-au scris şi se vor scrie multe tomuri. Poate fi subiectul unei epopei istorice sau al unui roman fluviu, poate oferi material dramatic suficient pentru scenariul unui serial de epocă (scene din Amadeus şi O iubire nemuritoare s-au filmat chiar aici) sau poate constitui o sursă de inspiraţie pentru poeţi. O seamă de compozitori celebri au făcut ca viaţa muzicală de acolo să înflorească, dar să-şi şi lase să cadă seminţele într-un sol roditor, cultivat de-a lungul vremurilor de oameni cu o aleasă educaţie şi idei de vizionari. A crescut acolo, în secolul al XVII-lea, o adevărată pădure spiritual-muzicală de flori şi trandafiri (formulare menită a-l rememora chiar şi pentru o clipă pe sibianul Gabriel Reilich, din aceeaşi epocă), în fapt, o adevărată grădină a plăcerilor (Lustgarden). Cea mai mare şi mai bogată a timpului său, în bună parte păstrată până azi. Nu doar conservată, ci, aşa cum îi şade bine unui organism viu, fertilizată şi sprijinită să-şi trăiască viaţa muzicală prin aromele şi culorile pe care le răspândeşte şi acum cu aceeaşi prospeţime şi vigoare. O echipă multinaţională de „grădinari” pricepuţi din Cehia, Ungaria, Austria, Israel şi România, cu toţii şcoliţi în Germania, au construit impecabil, cu o rară măiestrie, necesara punte între ţinutul Zlín şi ţinutul Ciucului, aducând iubitorilor de naturi vivante din Miercurea un eşantion fremătător de răsaduri şi lăstari din această comoară unică în Europa. 

Ziua 3 – sâmbătă 16 iulie 2011

A cincea punte5
„Deschide-ne poarta şi dă-ne o coajă
Aibi milă de nişte bieţi menestreli.
Veşnic pe drum, asta ni-i soarta,
Veşnic pe drum, căutând un castel.” (Dan Andrei Aldea)



Oamenii buni din Miercurea Ciuc i-au deschis poarta. I-au dat o coajă şi nu l-au gonit. În schimb, el le-a alungat tristeţea şi preţ de aproape un ceas le-a cântat cântece de pribegie, de adoraţie, de despărţire, de dor, de dans, de prietenie, de jale, dar şi improvizaţii şi, mai presus de toate, cântece de dragoste necondiţionată pentru lăuta sa. Pentru nimic altceva decât pentru lăuta sa: amic şi companion, tovarăş de drum şi de suferinţă, confident şi camarad de ghiduşii. După cum arăta şi cânta, venea de departe, din negura începutului de Ev Mediu, şi mergea tot departe, tocmai în zare, sus, la un alt castel, punte între ieri şi mâine. S-a oprit aici, la cetatea Mikó, doar pentru un popas, căci noaptea îl prinsese pe drum. Oamenii din cetate s-au îmbunat ascultându-l şi au chibzuit că nu se face să alunge un biet menestrel. Picase bine, la cetate era mare sărbătoare, festivalul împlinea ediţii să tot fie vreo treizeci. Vino, i-au spus, vom bea mult vin, vom goli tăvi cu mâncare, ce va fi aici, să tot petreci! Urmau să sosească încă două trupe de muzicanţi. Şi-au zis că astfel vor cânta noaptea întreagă, iar oaspeţii veseli vor dănţui. La plecarea lui, şi-au amintit că în urmă cu vreo trei ani îi mai vizitase un alt menestrel, venit tocmai din munţii austrieci5bis, aşa că i-au promis că vor face la fel şi de astă dată, iar în toiul petrecerii, preţ de o clipă, se vor gândi şi la acest pribeag, om bun din Przemy?l, de pe plaiuri poloneze.

A şasea punte6
„Se umflă un perete-n noapte
Sub cerul surd şi mut
Se schimbă garda peste şoapte
Un ţipăt se usucă-n lut.” (Nicu Vladimir)



Din nou un lautist, dar, de data aceasta, un trubadur. Tot un veşnic amorezat, la fel ca peregrinul care tocmai se îndepărta agale. Stă aşezat lângă o preafrumoasă domniţă, iar lăuta lui îi însoţeşte vocea suavă, netedă şi transparentă. Măiestria lui se supune dorinţelor ei, freamătului ei de dragoste. Între cântecele italiene şi songurile elisabetane, o punte de stări în nestare, de suspine abia auzite, de urzeli delicate, de aşteptări diafane. O punte ameninţată doar de cenuşiul tot mai apăsător al cerului şi de neastâmpărul vântului, care face să se desprindă abrupt câte o filă dintre copertele cu partituri, ca un regret tardiv. 

A şaptea punte7
„Ca cei trei-patru muşchetari,
Patru suntem şi toţi voinici.
De-or fi duşmanii cât de tari,
Că noi îi batem cu urzici...” (din folclorul copiilor) 



Principele Transilvaniei şi două arii germane. Codex Caioni şi încă două lieduri germane. O fugă de Bach şi... stop. Trei flaute drepte şi o soprană. Patru stative de note şi mai multe cleme de rufe. Multe, dar insuficiente. Instrumental şi vocal. Vântul şi negura. Cerul tot mai jos şi sunetele tot mai sus. Ţiglele răzleţe sparte pe caldarâm şi primul fior pe şira spinării. Stropii grăbiţi şi urmele paşilor în iarbă. Cutremur sau inundaţie? BWV 1080/8 şi diametru 2,5. Bach şi grindina. Copertina şi partiturile. A flutura şi a se desprinde. Ropotul de pe scândura udă şi umbrelele neputincioase. Foliile aruncate pe boxe şi omoplaţii lipiţi de ziduri. Sturm und Drang. Arta Fugii pe scenă şi tehnica fugii sub boltă. Încrâncenarea celor trei şi râsul eliberator al celei care asistă cu spatele. Buchetul de flori sub podium şi cameramanul pe podium. Unde-i placheta şi unde-s sunetiştii? În apă şi, respectiv, în apă. Gheaţa care acoperă şi Bach care se lasă acoperit. Acoperit, nu şi păgubaş. Povestiri cu final neaşteptat şi furtună fără final. Retragerea la cabine şi busculada de la poartă. Pana de curent şi... stop! Fără torţe, doar cu lanterne. Fără Telemann şi fără hasidice. Asta e. Orientul şi Ocidentul. Transilvania şi Europa. Flauto Dolce şi Mihaela Maxim. Uzi leoarcă, dar geniali. Va urma... 

Ziua 4 – duminică 17 iulie 2011

A opta punte8
„Ştiai tu, Mărie,
Că roua e vie?
Că-n zori face ouă
Şi ies pui de rouă
Şi ies stropi de pui
Ce umblă hai-hui...” (Zoia Alecu) 



Un concert la matineu este întotdeauna o plăcere şi o bucurie, în special, atunci când e într-o zi de duminică, după slujba de dimineaţă de la Biserica Mănăstirii Franciscane Şumuleu Ciuc, o catedrală măreaţă şi impresionantă, despre care am mai scris şi în alte rânduri. Concertele de orgă reprezintă o atracţie deosebită pentru public. Cu atât mai gustate sunt ocaziile în care orga intră în armonie cu trompeta. Iar dacă vine vorba nu de o trompetă modernă, ci de una barocă sau naturală, atunci combinaţiile timbrale rezultate sunt absolut fermecătoare. Cu atât mai dificil de alcătuit programul cu cât orga a fost proiectată nu pentru repertoriul de muzică veche, ci pentru cel post-romantic, fiind o orgă electro-pneumatică, şi nu una mecanică. O provocare suplimentară este dată de faptul că ambele instrumente, spre deosebire de cele cu corzi, de exemplu, nu sunt acordabile. Ca urmare, orga s-a supus trompetei şi a „acceptat” să atace doar lucrări din perioada Barocului muzical (Händel, Bach, Corelli, Torelli, Purcell). Piesele au fost executate în alternanţă – orgă&trompetă cu orgă solo –, pentru a da trompetistului necesarele momente de respiro (după cum se ştie, trompeta neavând motor electric în dotare, precum orga). O oră de muzică divină, chiar dacă nu au fost abordate lucrări de muzică sacră (cu o excepţie), care a îndemnat auditoriul la reverie.

A noua punte9
„Sus e cerul, largă-i lumea
N-a şti nimeni că m-am dus 
Bine c-a-nfrunzit pădurea
Numai m-or vedea că nu-s.” (Doru Stănculescu)



Din păcate, nu am reuşit să găsesc traduceri în limba română ale cântecelor lui Balassi Bálint şi Pir Sultan Abdal. Doi poeţi renascentişti, primul de limbă maghiară, al doilea, de limbă turcă. Cu toate că au trăit în cea mai mare parte în acelaşi secol, al XVI-lea, cei doi nu s-au întâlnit niciodată în viaţă (Balassi născându-se la 4 ani după moartea lui Abdal), dar s-au întâlnit în artă. După bătălia de la Mohács (1526), Imperiul Otoman îşi extinde dominaţia în Ungaria, iar interferenţele între cele două culturi devin tot mai puternice. Situaţia acestor poeţi aminteşte de un alt caz în care doi mari scriitori ai lumii de mult mai târziu (sec. XIX) s-au aflat în aceeaşi relaţie de valenţă artistică: Edgar Allan Poe şi Charles Baudelaire. Un american şi un francez. Baudelaire l-a adorat pe Poe, i-a admirat opera şi l-a considerat „suflet-pereche”. Şi-a dedicat câţiva ani din viată traducerii operei lui Poe în limba franceză. „Iubirea mea mi-a dat din nou de veste” – un titlu de program care a reunit atât versiunile originale ale poemelor lui Balassi şi Abdal, cât şi variantele lor în traducere încrucişată. Lirica celor doi barzi a prins glas prin intonaţiile a doi rapsozi, care au refăcut traseul spiritual al legăturii dintre poeţi, o punte între cultura maghiară şi cea turcească. Întâlnirea lor a avut loc undeva pe la mijlocul distanţelor geografice care acum nu îi mai separă, ci îi apropie, acolo unde termenii de divan şi iarmaroc fac parte şi azi din vocabularul comun: în ţara muzicii vechi.

A zecea punte10
„Cum poate să fie ceva nou ce-mi spui,
Când literele-s vechi şi-altele noi nu poţi să pui?” (Adriana Ausch)



Muzica veche înseamnă de multe ori o sumă de contribuţii anonime. La fel s-a întâmplat şi în cazul cântecelor de dragoste din literatura maghiară a secolului XVII-lea. Textele cu dublă provenienţă – atât din Renaştere, cât şi din Baroc – au fost prinse în culegeri de manuscrise la curţile princiare din Ungaria, dar nici cele mai populare cântece nu au fost tipărite la acea vreme. Acestea au circulat pe cale orală sau pe căi interpersonale. Au fost copiate, transcrise şi, uneori, traduse. Cum se întâmplă de obicei, mecanismul de transmitere şi-a pus o amprentă considerabilă asupra acestor cântece, intermediarii (care de multe ori erau poeţi consacraţi în epocă) intervenind asupra materialului literar prin contribuţii personale. Tot aşa cum un povestitor talentat adaugă, accentuează sau înfloreşte istorioara pe care o spune altora mai departe. Pe scurt, ornamentează cu picături din propria sensibilitate. Programul intitulat „Aşteaptă-mă, pasăre!” a cuprins o mare bogăţie de cântece din lirica de dragoste, care, pe lângă simbolistica florală, animală sau mitologică, a apelat la o adevărată enciclopedie de stări sufleteşti fundamentale: bucuria, tristeţea, despărţirea, revederea, dorul. Şi cum folclorul, prin esenţă, e născut să circule, aceste cântece îşi au rădăcinile nu doar în manuscrisele ungureşti ale vremii, ci şi în cele turceşti şi poloneze, regăsindu-se, de asemenea, în tradiţiile populare maghiare şi slovace. O punte de legătură transeuropeană. Şi dacă, la final, vom aminti şi numele formaţiei care a conceput şi interpretat acest program, vom avea şi o punte către ediţia viitoare a festivalului...

Radu Rădescu
Sighişoara, 23-24 decembrie 2011



Foto: Gyula Ádám

Legendă
[1] Ansamblul Codex (Miercurea Ciuc / Sfântu Gheorghe), colaboratori: Erzsébet Györfi, Rebeka Ádám (Miercurea Ciuc), Em?ke Elekes (Văleni), Anikó Szabó, Péter Szutor (Cluj Napoca) – Dansuri şi cântece din Codicele Căianu (Transilvania, sec. XVII) şi Codicele Bocskor János (sec. XVIII)
[2] Ansamblul Dramsam (Italia) – „Al pulsare di campana” (În dangătul clopotelor): muzica de-a lungul unei zile într-un oraş italian din sec. XIV
[3] Orchestra Barocă a Festivalului, conducerea artistica: Ulrike Titze (Dresda) – Compozitori şi oraşe muzicale din Barocul european
[4] Proiectul Kremsier, conducerea artistică: Szilárd Chereji (Austria) – Muzică din colecţia Lichtenstein
[5] Antoni Pilch (Polonia) – concert de lăută
[5bis] Eberhard Kummer
[6] Ansamblul Collegium (Carei), conducerea artistică: Endre Deák – Frottole italiene şi madrigale elisabetane
[7] Ansamblul Flauto Dolce (Cluj Napoca), conducerea artistică: Zoltán Majó – Orientul şi Occidentul, Transilvania şi Europa (sec. XVII-XVIII)
[8] Steffen Schlandt (Braşov) şi Gábor Hegyi (Germania) – concert de orgă şi trompetă barocă 
[9] Tamás Kobzos Kiss (Ungaria) şi Erdal Şalikoğlu (Turcia) – „Iubita mea mi-a dat din nou de veste”: cântelele lui Balassi Bálint şi Pir Sultan Abdal, în limbile turcă şi maghiară
[10] Ansamblul Musica Historica (Ungaria) – „Aşteaptă-mă, pasăre”: arta lirică de dragoste şi muzica instrumentală de la curţile domneşti din Ungaria în sec. XVII











______
Autor: Radu Radescu
 
Tag-uri
| Miercurea Ciuc |
Impresii
Contine 13 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorIanuarie 2023 Anul urmator
      01
02030405060708
09101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]