dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
03 septembrie 2012 Radu R

Festivalul de Muzica Veche Miercurea Ciuc 2012

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii







Jurnal de festival

De 32 de ani, la Miercurea Ciuc are loc o �ntamplare cu totul ne�ntamplatoare. Se petrece o sarbatoare anuala care, pe masura ce anii trec si vremurile se schimba, devine din ce �n ce mai pregnant o dovada de ancorare �n normalitate. De �ncapatanare sanatoasa, mai mult decat secuiasca, de a arata ca nu-i musai ca, daca lumea o ia razna, ar trebui s-o luam cu totii...

Ziua 1 – duminica 8 iulie 2012


Festivitatea de deschidere – �n acelasi spatiu istoric, cu o arhitectura unica si o �ncarcatura energetica ideala pentru manifestari de spiritualitate, veche sau noua: Cetatea Mik�. A fost din nou o celebrare a excelentei prin re�ntalnirea – dupa trei ani – cu unul dintre fanioanele muzicii vechi europene: Renaissance Ensemble de la Belgrad. O bucurie fara margini si fara cuvinte, dublata de caldura re�ntalnirii cu acei oameni dedicati, pasionali si generosi care compun formatia (hei, sekspire!).



Ansamblul Renaissance


Daca �n 2009 ne-am scaldat consistent �n apele Adriaticii, de data aceasta invitatia adresata publicului a fost cea similara unui road-movie, dar cu bilete dus-�ntors: o calatorie muzicala pe urmele lui Marco Polo �ntr-un traseu ovaloid, calea de retur nefiind aceeasi cu cea de plecare. Un univers extrem de bogat si de diversificat �n parcursul euro-asiatic, poate mai bogat chiar decat arsenalul instrumental etalat pe o scena care, paradoxal, parea sa devina ne�ncapatoare. Aceeasi verva cunoscuta, aceleasi insolite coregrafii sonore vizualizate, venite parca dintr-o spontana reprezentare grafica corporala a caracterului fiecarei piese interpretate. Jucate, mai bine zis (�n sensul dual dat de termenul analog din limbile franceza, engleza, germana... poate si din altele). Daca muzica veche se zice ca n-are varsta, atunci cu siguranta nici muzicantii-histrioni din formatia sarba n-au cum s-o aiba. si chiar daca acest program nu s-ar fi potrivit cu spatiul auster si sobru al unei biserici, asa cum s-a �ntamplat la precedenta �ntalnire (desigur, cu exceptia canturilor bizantine de la Muntele Athos), cerul de deasupra curtii interioare a cetatii, brazdat de nori si pasari care se intersectau mirati fara sa zaboveasca prea mult deasupra, n-a mai fost de multa vreme martorul unei asemenea explozii de vitatlitate, de nerv si de strune bine strunite. Oare cu ce alte minunate aventuri ex-iugoslave ne vom petrece o viitoare �nserare de vara, peste �nca trei ani? (tema de casa pentru Bogi).

Ziua 2 – luni 9 iulie 2012


Este �ntotdeauna o placere si o bucurie sa asterni ganduri despre zana buna a festivalului de la Ciuc, cea care deja de sapte ani �ncoace diriguieste cu bagheta sa invizibila cel mai de anvergura proiect al festivalului: Ulrike Titze. „sapte ani de casnicie” (cei care o iubesc pe Marylin vor ridica acum din spranceana...) cu cel mai numeros ansamblu, reunit special pentru acest proiect: Orchestra festivalului, care de trei editii a devenit baroca, �ntr-un sens firesc al evolutiei stilistice, daca stam sa ne gandim la rezultatele palpabile deja ale anilor de munca si stradanii din cadrul multiplelor clase de studiu ale Universitatii de Vara de Muzica Veche, un produs de data mai recenta al festivalului.



Orchestra Baroca a festivalului


Ulrike gandeste de fiecare data programe tematice, de o coerenta �n viziune care ar putea inspira, la o scara mai mare, desigur, ideile de ansamblu pentru coagularea unei conceptii unitare la nivelul unei �ntregi editii de festival (tema de casa pentru Naci). Anul acesta ne-am (re)�ntalnit la Biserica romano-catolica „Szent �goston” cu muzica familiei Bach. �n formule orchestrale de ansamblu sau cu instrumente solistice (fagotul cat se poate de baroc al lui Adrian Rovatkay), conglomeratul muzical pastorit de Ulrike ne-a convins – daca mai era necesar – ca Bach a avut �naintasi si urmasi de seama si ca muzica acestei familii cu nume format din litere („the four-letter word” care nu e „love”, dar tot acolo conduce) cu semnificatie de note �n sistemul german (B-A-C-H) nu este definitiva si sacrosancta, ca suporta tot atatea interpretari si abordari pe cat de multe variante accepta definitia unui termen plurisensual �ntr-o limba flexibila, purtatoare de cultura �ntr-un grad �nalt. Desigur, cu conditia de a ramane loial spiritului acestei muzici, de a evita tradarea de sursa si tradarea de sine (o reverenta maestrului Bulgakov...)



Ulrike Titze


si pentru a �ncheia aceasta fila de jurnal �ntr-o nota subiectiva, tin sa spun (cu o autentica lipsa de modestie!) cat de �ncantat am fost cand am constatat ca �n versiunea engleza a caietului program de anul acesta au aparut, la sectiunea cronici de presa, cateva pasaje din jurnalul meu din urma cu trei ani, �n care cele mai multe referiri se faceau tocmai la orchestra festivalului si la felul �n care Ulrike a stiut sa-si „creasca” acel copil sufletesc (nu de suflet!) care deja de la toamna poate merge linistit la scoala...

Ziua 3 – marti 10 iulie 2012

Este firesc ca atunci cand un bulgare de zapada se rostogoleste accelerat pe versantul unui munte si creste din ce �n ce mai mult sa antreneze �n mersul lui implacabil tot ce �ntalneste �n cale. La fel s-a �ntamplat si cu proiectele baroce ale festivalului de la Miercurea, care, iata, au creat prozeliti. Orasul Miercurea Ciuc poate anunta cu bucurie ca o noua formatie de muzica veche s-a nascut �n emulatia creata de aceasta manifestare. si pentru a-si defini cat mai clar identitatea, tinerii muzicieni si-au luat un nume care nu lasa loc de dubii: Mercurium. Un ansamblu �nca eterogen (atat ca provenienta a membrilor sai, cat si ca maniera de interpretare), ceea ce e firesc, de altfel, pentru un grup care si-a facut intrarea �n lumea muzicala tocmai �n aceasta a treia zi a festivalului. �i cunosteam de ceva vreme pe oradenii din formatie – ei sunt prezente constante la Ciuc, atat �n orchestra festivalului, cat si la cursurile de instrumente baroce – si aflasem cate ceva despre activitatea lor muzicala �n alte formule camerale. Este vorba aici despre violonistul Ernõ P�ter  si despre oboistul S�ndor G�ti, dar si despre alti trei componenti ai formatiei (Margit la viola, Zsombi la violoncel si �rpi la contrabas), pe care �i �ntalnisem la academia estivala de la Sighisoara. Ceea ce stiu deja toti cei sapte „mercuristi” este ca �ntr-un asemenea ansamblu nu da deloc bine sa cante toata lumea tot timpul concertului, asa ca au ales astfel de piese care sa reliefeze diferite formule instrumentale si combinatii timbrale. Ceea ce le lipseste – iar acest lucru va veni, desigur, odata cu trecerea timpului si cu acumularea de experienta scenica �mpreuna – este coeziunea de ansamblu si usurinta relaxata �n a canta laolalta. si, evident, de a face cele mai inspirate alegeri �n ceea ce priveste tehnica instrumentala si repertoriul abordat. Le doresc ca debutul lor la Ciuc sa fie de bun augur pentru cariera pe care urmeaza sa si-o construiasca.



Mercurium

Tot un ansamblu cameral constituit ca un „satelit” ad-hoc al orchestrei baroce a festivalului a fost si cel care a �ncheiat seara de joi, la Biserica reformata. O reunire a patru muzicieni experimentati si cu practica semnificativa �n interpretarea muzicii vechi: un fagot baroc, un flaut travers, o teorba si un clavecin (�n ordine: Adrian Rov�tkay, Gergely M�rk Bodoky, Sam Chapman si M�ria F�l�p), de proveniente variate si �ncrucisate: Germania, Elvetia, Marea Britanie si Romania. Cei patru si-au propus sa demonstreze publicului meloman diversitatea stilului baroc, alegand �n program compozitori, zone si perioade dintre cele mai reprezentative pentru epoca muzicala vizata. O adevarata lectie pentru toti cei care doresc sa urmeze aceeasi cale, dar nu una didacticista si seaca, ci una vie, patrunzatoare si rotunjita cu eleganta si dichis (tema de casa pentru Mercurium). �ntrebarea care poate aparea firesc, daca acesti patru muzicieni sunt prieteni si �n viata, nu doar pe scena, devenise �n scurt timp inutila. Felul �n care stiu sa se asculte unul pe celalalt, sa se completeze si sa se combine armonic dovedea ca valorile individuale �nsumate dau �ntotdeauna mai mult decat ar afirma aritmetica, atunci cand factorul unificator este cultivarea relatiilor de fuziune artistica �n echipa.



 Adrian Rov�tkay, Sam Chapman, M�ria F�l�p, Gergely M�rk Bodoky

 Ziua 4 –miercuri 11 iulie 2012


�n jurnal, aici apare ceva ciudat, de parca ar fi o fila rupta... Dar nu e decat o pagina lipsa, avand �n vedere ca autorul acestor �nsemnari anuale de festival a fost obligat de �mprejurari potrivnice intentiilor lui initiale sa faca o paranteza bucuresteana de 24 de ore. Pentru a va face o imagine completa asupra acestui segment median al festivalului, care a continut concertul profesorilor de la Universitatea de Vara de Muzica Veche, va recomand cu caldura sa cititi (si nu doar cronica acestei zile) materialul publicat de doamna Elena Sorban, un spectator consecvent si extrem de avizat al fenomenului muzical din Romania: 



Concertul profesorilor

In ceea ce ma priveste, chiar daca „exercitiile impuse” au fost sarcina prioritara a zilei petrecute �n capitala, sentimentul datoriei de jurnal (a nu se citi „jurnalistice”) ma face sa nu �ntrerup continuitatea relatarilor si sa va spun ca �n acea seara torida am asistat la un alt concert, oferit de localul „Lomdophone” din apropierea parcului Cismigiu. Un foarte bun amic timisorean, Sasa-Liviu Stoianovici (cu pregatire de artist plastic), m-a invitat la recitalul pe care urma sa-l sustina �n terasa localului. A fost vorba despre cateva hipnotice interventii solo improvizate �n spiritul muzicii traditionale anatoliene la o familie de instrumente specific turcesti: baglama saz si divan saz. Desigur ca gandul m-a dus din nou la alte seri magice petrecute �n anii anteriori la Miercurea Ciuc, alaturi de Erdal salikoğlu sau de formatia �anlar. Poate n-ar fi decat �n beneficiul festivalului daca Sasa, un �ndragostit de sonoritatile balcanice si de instrumentarul lor autentic, ar avea ocazia sa se „ciocneasca” muzical cu cei sus-mentionati: n-ar face decat sa nasca scantei aducatoare de �ncantari estetice. Cine stie?... (tema de casa pentru Angela).

 Ziua 5 – joi 12 iulie 2012

Tam�s Kobzos Kiss vine cu regularitate la Festivalul de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc de exact 20 de ani. La precedentele 6 editii ale festivalului am avut placuta ocazie de a asterne �n acest jurnal impresiile mele personale �n urma concertelor pe care le-a sustinut. Am accentuat latura subiectiva a acestor notite de festival, datorita faptului ca, de-a lungul acestor ani de cand ne �ntalnim la Ciuc sub semnul pasiunii pentru muzica veche, Tam�s m-a onorat cu prietenia lui. Este foarte dificil sa scrii fara implicare emotionala despre o persoana apropiata. Dar, �n acelasi timp, sunt constient de faptul ca nimeni nu se asteapta de la mine sa ating limita absoluta a obiectivitatii �n aceste �ncercari mai degraba de schitare a unor stari sufletesti decat de relatare jurnalistica cu pretentii de exigenta muzicologica. Asa ca ma voi limita la a va spune ca am admirat de-a lungul timpului nu doar frapanta esenta pura de rapsod a lui Tam�s, dar si stiinta lui de a-si plasa prezenta muzicala �n contexte dintre cele mai felurite: de unul singur, alaturi de Musica Historica, �n duet cu Erdal salikoğlu sau cu Eberhard Kummer etc. Seria acestor neasteptate colaborari �n doi a continuat anul acesta prin invitarea �n festival a unui alt muzician de factura apropiata: trubadurul occitan Miquèu Montanaro.



Kobzos & Montanaro

�mpreuna au adus �n spatiul de poveste din curtea cetatii o alta oferta (promotionala!) demna de pachetele de top ale turismului cultural: o calatorie pe meleagurile trubadurilor de odinioara. Dar a fost si o calatorie �n timp, pana �n �ndepartatul secol XII, pe vremea lui Bernard de Ventadorn (sau Ventadour, asa cum �i spun francezii de azi), un print al poeziei de dragoste �n limba occitana. Iubirea curtenitoare sau courtly love (dar cum altcumva ar putea fi iubirea?) este un concept la a carui geneza au pus umarul, inima si lauta trubadurii (din sudul Frantei medievale) si care s-a transmis pana azi, asa cum ne-o arata nealterat �n idee folkistii secolului XX Cei doi muzicieni au reusit nu doar sa (re)aduca la viata adevaratele „slagare” ale epocii (Can vei la lauzeta mover sau Kalenda maya), dar sa si evite pe tot parcursul programului pericolul de a cadea �n monotonie (stiuta fiind lungimea impresionanta a acestor poezii de dragoste) prin apelarea la alternante vocale, la inserarea unor pasaje �n falset sau onomatopeice, dar si la folosirea cu masura a instrumentelor medievale de acompaniament. Prezenta insolita a acestora a adus culoare programului si a fost intens savurata de cei care cautau un centru de interes vizual �ntr-un concert eminamente static, cel mai spectaculos dintre toate fiind desigur chironda (sau hurdy-gurdy, asa cum este mai cunoscut �n lumea iubitorilor muzicii folk, multumita popularei piese din anii ‘60 a lui Donovan: Hurdy-gurdy man). Pacat �nsa ca nu toata lumea a apreciat aceasta lectie vivanta de istorie culturala. si nu ma refer aici la publicul spectator, ci chiar la unii muzicieni din zona baroca, dominati �nca de un complex de superioritate fata de sonurile si instrumentarul medieval, prea putin rafinate si elaborate, �n conceptia lor, pierzand din vedere �nsa savoarea unica a acestei muzici. Unul dintre scopurile declarate ale festivalului de la Ciuc este tocmai coagularea unui nucleu viabil al fenomenului early music la noi �n tara, cu o deschidere larga spre �ntreg spectrul de gen, fie ca e vorba despre muzica medievala, renascentista sau baroca. Cum �nca �n Romania practicantii de muzica veche sunt �ntr-o zdrobitoare majoritate adeptii Barocului tarziu (ceea ce se vede �n preponderenta cu care acest repertoriu apare �n oferta festivalului), prezenta unor singularitati de genul Miquèu Montanaro ar trebui cu atat mai mult apreciata. �n sprijinul acestei afirmatii, sa ne amintim superbul mesaj de solidaritate transmis de Ulrike Titze �n urma cu trei ani, si �mi permit aici sa citez un scurt fragment din jurnalul meu de atunci: „Finalul i-a gasit pe cei doi [Eberhard Kummer si Tam�s Kobzos Kiss] din nou la drum, �n tandem, cantand fara instrumente �ntr-o tropaita arhaica serpuind printre spectatori, joc �n care li s-a alaturat admirabil, pe parcurs, violonista Ulrike Titze. A fost un gest simbolic: o mana �ntinsa, peste secole, dinspre galanteria barocului �napoi catre simplitatea plina de miez a izvoarelor medievale. Fibra care �i uneste e aceeasi.” Ma �ntreb cine va fi trubadurul din 2013 (tema de casa pentru Tam�s).

Ziua 6 – vineri 13 iulie 2012


A fost ziua �n care s-a cantat muzica din Transilvania, atat din Renastere cat si din Baroc. �n ordine inversa, daca socotim succesiunea celor doua concerte care s-au desfasurat la Biserica reformata. Iar ordinea a fost schimbata �n ultimul moment, pentru a permite �ncheierea serii cu o comemorare, asupra careia voi reveni ceva mai tarziu. Ansamblul Baroc Transylvania din Cluj este de asemenea o formatie care revine dupa cativa ani la Miercurea Ciuc. Fara soprana Mihaela Maxim, de aceasta data, �nsa cu o schimbare de componenta, de instrument si, implicit, de registru muzical. �n locul flautului travers a aparut o vioara baroca (M�ty�s Bartha). Alaturi de flautele drepte (Zolt�n Maj�), de violoncelul baroc (Ciprian Campean) si de clavecin (Erich T�rk), noua formula este cu siguranta un castig important pentru formatie. Un repertoriu mai amplu �si deschide posibilitatile de derulare, odata cu largirea paletei timbrale si a posibilitatilor expresive. Iar daca mai punem la socoteala si faptul ca noul intrat �n echipa este un virtuoz al instrumentului sau, stabilit de cativa ani la Basel, apar si mai limpede premisele unui traiect remarcabil pentru ABT. Care a si �nceput �n iarna acestui an cu editarea unui nou CD �n formula de fata.



Ansamblul Baroc Transylvania

Propunerea pentru Miercurea Ciuc a fost de a sublinia prin exemplificari sonore bogatia muzicii baroce din Transilvania. Ansamblul a reunit �n acest grupaj atat piese care au fost compuse aici (sau culese de pe aici, cum este cazul tronsonului cu aer multicultural, aranjat de Zoli), dar si compozitii din Europa apuseana, celebre �n epoca si care au circulat �n manuscrise ardelene. Cei patru au functionat (pentru a face o noua referire la Schola Cantorum), ca mecanismul unui ceasornic elvetian. Dar nu unul strict mecanic, asa cum suntem obisnuiti sa ni-l imaginam din magazinele de ceasuri, ci unul �nsufletit, asa cum l-am descoperit cu uimire pe cel din minunata fantezie a lui Martin Scorsese, Hugo (pentru cei care au vazut deja filmul, e clar; pentru ceilalti, e o invitatie de a-l viziona, neaparat �n 3D!). Tot tridimensional, bogat �n nuante si adanc �n sensuri muzicale a rasunat sound-ul cel nou-nout al formatiei (garantie nelimitata!). Dupa cum am mai punctat acest lucru si cu alte ocazii, semnul distinctiv al unui „mecanism” de elita nu este evidentierea cu orice pret a valorilor individuale ale „pieselor” componente (chiar daca acestea sunt cotate la preturi exorbitante...) si nici �ncercarea de a demonstra cu emfaza ca timpul devine mai pretios cand e masurat cu propriul aparat si �n propriul sistem de referinta. Nu, marca excelentei �n bransa e calmul calculat al respectarii fiecarei secunde, a fiecarei masuri, egale si auto-consistente, e precizia astronomica si dezinvoltura cu care rotitele formeaza �n profunzime acea masinarie perfecta ce lasa sa se vada �n afara doar gratia serenissima cu care acele �si consuma dansul pe cadran. Restul e tacere...

Seara s-a �ncheiat cu un moment de tristete, dificil de strabatut atat de spectatori, cat mai ales de protagonisti. Cu doar cateva saptamani �nainte de �nceperea festivalului, Endre De�k, conducatorul artistic al formatiei Collegium din Carei si unul dintre cei mai activi si avizati promotori ai culturii muzicale vechi din Transilvania, a parasit aceasta lume. Colegii sai de ansamblu si-au asumat cu mult curaj decizia de a prezenta totusi �n festival acelasi program care fusese deja gandit si pregatit special pentru Miercurea Ciuc de catre liderul muzical recent disparut. Ca de fiecare data, conceptia unui program care apartine lui Endre De�k este rodul unui efort asiduu de cercetare stiintifica, de studiu �ndelungat si aprofundat al surselor muzicale, cu precadere al celor autohtone. S-a �ntamplat la fel si de aceasta (ultima) data, colegii de ansamblu oferindu-i astfel mentorului lor spiritual cel mai minunat omagiu care se putea aduce. Universul ne dirijeaza �ntotdeauna spre acele medii si persoane sau creeaza exact acele circumstante �n care putem experimenta ceea ce �nca nu acceptam �n noi �nsine. O astfel de provocare de iesire din propriul sine au trait muzicienii din Collegium. Concertul lor a transferat din plan intelectual �n plan emotional toate ideile minunat conturate de creatorul lor.



Collegium

Tema programului a fost una de muzicologie comparativa: punerea �n lumina a concordantelor mai mult sau mai putin ascunse �ntre imnurile latine din codicele pastrat la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia si cantecele laice germane contemporane lor. Aducerea la viata a acestui ambitios proiect a evidentiat doua adevaruri care trascend sfera interpretarii muzicale. Primul este ca, �n ciuda zicerilor din folclorul cotidian, nimeni nu poate fi �nlocuit. Locul lasat �n urma de plecarea maestrului de la Carei nu poate fi luat de altcineva. Iar cel de-al doilea are o �ncarcatura metafizica atat de luminoasa �ncat sunt convins ca i-ar fi fost pe plac celui comemorat (si despre care a vorbit cu afectiune, �n �ncheierea concertului, fosta sa profesoara, doamna Nora Brandner, o icoana a muzicii vechi din Romania si din Ungaria, deopotriva). Acest adevar simplu si curat si-a gasit o �ntrupare cum nu se poate mai sugestiva si cutremuratoare, prin inspiratia cu care formatia (multumiri respectuoase, doamna Ildik� Keresztesi!) si-a ales foarte tinerele colaboratoare de la cele trei harpe: spiritul lui Endre a fost vegheat si condus spre locurile cele �nalte de catre trei �ngeri albi. Prin muzica lui, sa �ncercam sa ne amintim mereu de Endre (tema pentru posteritate)...

Ziua 7 – sambata 14 iulie 2012

Ziua nationala a Frantei. Mi-am amintit ca, �n urma cu cativa ani, ansamblul Les Basses R�unis a fost invitatul festivalului �n aceeasi perioada de sarbatoare pentru Hexagon. La editia curenta nu a mai fost pus la cale un asemenea moment si poate ca n-ar strica pe viitor o colaborare cu Institutul Francez din Bucuresti sau cu cel din Cluj. Dar ziua de sambata a avut, chiar si fara participare franceza, propuneri foarte diverse. A devenit o traditia ca dimineata la cetate sa fie dedicata copiilor. si tot o traditie este ca la �ncheierea Universitatii de Vara de Muzica Veche cursantii sa iasa �n public, anul acesta �ntr-un concert-maraton, structurat �n doua episoade. Mai multe despre aceste concerte va �ndemn sa descoperiti tot �n cronica semnata de doamna critic muzical Elena Sorban .



Concertul cursantilor

Seara ne-a adunat din nou pe toti „abonatii” festivalului �n curtea cetatii. Amenintarile ploii s-au dovedit ne�ntemeiate, spre deliciul celor peste 400 de melomani care au populat si de aceasta data gazonul si bancutele, asa cum iei �n stapanire un parc. Iarasi, oferta obisnuita �n aer liber: doua concerte la pachet. si din nou o ordine care parea inversata (iar rockerii vor �ntelege mai bine ceea ce urmeaza): Musica Historica a cantat �n deschidere la Codex! Desigur, mai tarziu am aflat si explicatia, ceva legat de mersul trenurilor, care nu se potriveste cu orarul festivalului. Motiv pentru care budapestanii de la MusHist au fost un pic mai zgarciti cu bisurile... Nu-i nimic, recuperam anul viitor. De aceasta data, dedicatia speciala pentru publicul ciucan a fost o colectie deosebit de cuprinzatoare a pieselor care se cantau �n cetatile, orasele si conacurile Ungariei secolelor XVI-XVII.



Musica Historica

Despre Musica Historica am scris �n acest jurnal �n repetate randuri. Nu o sa reiau aici nimic legat de aprecierile referitoare la gradul de profesionalism al ansamblului sau la dotarea instrumentala de exceptie. �n termeni sportivi, s-ar putea afirma, pe scurt, ca formatia a confirmat, multumind pe deplin suporterii frenetici veniti sa-si sustina favoritii. Peluzele au fost pline, iar la tribuna principala nu se mai gaseau locuri nici la bursa neagra. Echipa nu si-a schimbat echipamentul de joc consacrat, culorile alb-negru fiind deja marca definitorie Musica Historica. Din considerente deja anuntate, meciul s-a desfasurat fara pauza, la o singura poarta/bolta, plina de altfel cu materialele promotionale ale clubului maghiar. O galerie de tineri suporteri a patruns pe teren �n primele minute ale partidei, echipata fiind cu un set de tobe si alte percutii care au contribuit la sustinerea ritmului general de joc. Junii fani au fost apoi scosi afara de pe teren de catre coordonatorul galeriei, cel care i-a si introdus �n joc la momentul oportun (Bal�zs Sud�r, al carui nume nu a fost precizat �n pliantele distribuite la intrarea �n stadion, dintr-o regretabila eroare a organizatorilor). Ocazii de gol au fost numeroase si toate au fost fructificate din plin, �n aplauzele spectatorilor entuziasmati. S-au remarcat, ca de fiecare data, capitanul echipei, Istv�n Cs�rsz Rumen, a carui strategie de joc a pus �n valoare calitatile specifice ale tuturor membrilor echipei, precum si vedeta formatiei, R�ka Pal�cz (fara numar pe tricou), care a stabilit scorul final al partidei, greu de egalat �n actualul campionat. A transmis pentru dumneavoastra corespondentul sportiv al postului nostru �n judetul Harghita. Care sa fie oare numele lui? (tema pentru ascultatori).



 Codex

Odata plecat trenul formatiei Musica Historica, a �nceput concertul ansamblului Codex, care a cuprins variatiuni si dansuri din secolul al XVII-lea. O muzica vesela, accesibila. Comerciala chiar, s-ar spune azi, fiind vorba numai de piese de mare popularitate �n Transilvania epocii: hiturile momentului. Din programul de anul trecut al ansamblului am retinut placerea si �ncantarea cu care membrii sai ataca repertoriul muzicii traditionale (si lautaresti, �n timpul liber). Aceasta atitudine s-a pastrat si cultivat �n continuare, demonstrand ca �ntre muzica populara si cea culta, �ntre arcusul de lemn nefinisat si cel de concert, �ntre muzicanti si muzicieni nu exista nicio discrepanta, decat daca este indusa de prejudecatile si cutumele fixate �n mintea noastra. Evident ca celor doua maniere de interpretare le-au corespuns si doua stiluri coregrafice, la �nceput delimitate scenic prin doua perechi distincte de dansatori (alternativ, una aristocratica si alta taraneasca), dar �n final reunite �ntr-un ansamblu de patru, care a sters orice linie de separare stilistica, etnica sau culturala. Naci a fost responsabil de conceptia programului, iar Anik� si colegii ei, de coregrafie (�i cunoasteti bine din editiile trecute, nu mai sunt necesare numele complete).

Ziua 8 – duminica 15 iulie 2012


�n anul 2012, Lyceum Consort din Bucuresti a �mplinit doua decenii de existenta. �n ianuarie au fost trei concerte aniversare, cate unul pentru fiecare dintre genurile muzicale abordate de-a lungul timpului de formatie. Conducatoarea sa artistica, �gnes �llerer, s-a �ngrijit de editarea unei frumoase brosuri aniversare, care �nchide �ntre coperte istoria artistica a ansamblului. Cei douazeci de ani au fost marcati si la Miercurea Ciuc, printr-un concert de pranz la Biserica Manastirii Franciscane din sumuleu-Ciuc, imediat dupa obisnuita slujba de duminica. Programul a inclus muzica sacra din manuscrise si culegeri europene din sec. XII-XVI, precum si cantece maghiare pe versurile poetului renascentist B�lint Balassi. Un repertoriu care presupune mai putina contributie a flautelor drepte (specialitatea instrumentala a formatiei) si mai multa participare vocala, �n imnurile religioase facandu-se remarcata transparenta vocilor feminine liniare, nevibrate, care au capatat o �ncarcatura nebanuita �n acustica reverberata a bisericii hala. O continuare cu racord fin a starii de comuniune cu divinitatea de care erau patrunsi toti cei care dis-de-dimineata venisera sa asculte liturghia catolica. Un moment de liniste sufleteasca duminicala pentru care �i suntem recunoscatori formatiei aniversate, careia �i dorim o viata artistica �ndelungata si material suficient pentru brosura de peste �nca 20 de ani!




Lyceum Consort

Finalul de festival a adus un grupaj consistent de trei concerte, menite a se desfasura �n aer liber. Conditiile meteo n-au fost �nsa prea �ngaduitoare cu organizatorii (ca �n fiecare an, de altfel, �ntr-un oras de munte fiind practic imposibil sa prinzi opt zile consecutive fara intemperii), fortand prin cerul amenintator luarea deciziei de a deplasa concertele �n sala Teatrului municipal. Din pacate pentru toata lumea, s-a dovedit a fi o alarma falsa...

Ansamblul K�joni Consort (Baraolt) si-a unit fortele cu grupul de copii Gy�ngyharmat pentru a pregati prin muzica, recitare si miscare scenica Povestea printului Arghirus, un vechi basm popular maghiar cu origini similare celui din care Eminescu s-a inspirat pentru al sau Luceafar: iubirea imposibila dintre doua personaje care fac parte din lumi diferite. Muzica a presupus alaturarea melodiilor populare culese de Zolt�n Kod�ly din Bucovina cu poeziile cantate ale lui B�lint Balassi (vezi Lyceum Consort) si cu cateva piese extrase din Codex Caioni. Copiii din formatie, bine instruiti si atent costumati, s-au straduit pe masura varstei si a puterii lor de a asimila conventia scenica sa fie cat mai convingatori �n interpretarea rolurilor atribuite, cu o evidenta �ncarcatura romantica.



K�joni Consort

Ansamblul Trei Parale din Bucuresti a fost, dupa stiinta mea, primul ansamblu de aceasta factura (de muzica traditionala din vechiul Regat) care a pasit pe scena festivalului de la Miercurea. Un debut de bum augur, privit cu interes si curiozitate, apoi primit cu entuziasm si caldura de publicul eclectic prezent �n sala (ma gandesc aici si la muzicienii invitati ai festivalului, o buna parte dintre acestia fiind din afara tarii, dar si la spectatorii care nu fac parte din nucleul permanent festivalier). Filonul autentic al interpretarii, instrumentele vechi folclorice, dar mai cu seama efortul de studiu etnografic �n urma caruia a prins contur programul prezentat (cantari urbane din secolul XIX culese din Muntenia si Moldova) au convins pe deplin si au cucerit audienta. Doar prin simpla inspectare a listei pieselor din caietul program se desprinde minutiozitatea si atentia cu care a fost cladit acest program: fiecare titlu are atasat �n dreptul sau �ntreg setul informativ necesar (corpusul din care face parte, zona, autorul culegerii, anul etc.). Florin Iordan si colegii sai de formatie au intuit foarte bine cum sa faca acest prin pas pe un teren �nca „neexplorat”. Ca urmare, sunt sigur ca vor fi (re)invitati sa-l si cartografieze...



Trei Parale

Acum doi ani, cand festivalul a sarbatorit jubileul de trei decenii de la infiintarea sa, am salutat cu deosebita fervoare reunirea cu aceasta ocazie cu totul speciala a unei formatii care a facut istorie, numarandu-se printre fondatorii manifestarii. Credeam pe atunci ca acest efort va ramane singular, avand �n vedere ca membrii formatiei cu pricina erau �mprastiati de o buna bucata de vreme prin Europa. Iata �nsa ca �n acesti doi ani care s-au scurs unii dinte ei s-au mai tras catre casa, creand astfel sansa repetarii acelui glorios come back din 2010. Ceea ce s-a si petrecut �n ultimul moment muzical al zilei finale a festivalului. Oboseala �si spunea deja cuvantul dupa 8 zile �ncarcate cu concerte, prelegeri si cursuri �n cadrul Universitatii de Vara de Muzica Veche, dar mai cu seama la sfarsitul unei zile lingi si �ncarcate, cu aceasta rafala de trei spectacole �n seara de �nchidere (vorbesc aici atat �n numele participantilor, cat si al publicului). Marturisesc ca, personal, mi-as fi dorit ca acest punct terminus de pe parcursul editiei 2012 sa fie ceva mai putin solicitant in a pastra concentrarea si atentia la concertul Barozda.



Ansamblul Barozda

Caci da, despre aceasta formatie legendara a fost vorba. Cei „patru magnifici” care au facut parte din formatie �nca din formula originala de componenta (Em?ke Elekes, Erzs�bet Gy�rfi, Istv�n P�vai si charismaticul lider J�zsef Sim�) au fost completati �n concert de colaboratoarea lor, Katalin T�dor. De la Carmina Burana la Cantionale Catholicum a fost titlul programului pregatit de catre cei cinci muzicieni si introdus, �nainte de fiecare piesa, cu un umor relaxat, de catre J�zsef Sim�. Nu a mai contat prea mult �n acel moment ca atmosfera din sala teatrului devenise irespirabila din pricina caldurii si a umiditatii (la cerere, au fost deschise usile laterale si au fost diminuate luminile de scena pentru a mai cruta pe cat posibil instrumentele sensibile), nu au mai contat nici stangaciile de sonorizare a salii, care au afectat, de fapt, toate cele trei concerte ale serii (echipa tehnica nu a mai avut practic timpul necesar pentru probele de sunet �n urma renuntarii grabite la curtea cetatii). Nu a mai contat nici oboseala de cursa lunga de care va povesteam ceva mai devreme. Cand Barozda a �nceput sa cante, muzica lor a ramas singurul lucru care a mai contat pentru toti cei aflati de fata. Cam ca �n povestea cu flautul fermecat... Era, mai demult, la radio, o emisiune numita „Muzica �n interpretari comparate”: una si aceeasi piesa �n versiuni si viziuni diferite. La Barozda a fost un pic altfel: una si aceeasi formatie prezentand versiuni si viziuni diferite ale unor piese similare, analizate, puse �n paralel, �n analogie si contrast, descifrate si redescifrate... si chiar daca bucata cea mai nimerita pentru a fi oferita ca bis fusese deja consumata �n timpul programului (dupa cum remarca liderul formatiei, cu o fina autoironie), formatia a mai gasit resurse pentru a face pe plac publicului cu �nca un „desert” muzical ca supliment de fidelitate si de atasament fata de un simbol identitar al festivalului.




Ce ar mai ramane de spus, acum, inainte de a inchide jurnalul pana �n iulie viitor? Ca de 32 de ani, la Miercurea Ciuc are loc o intamplare cu totul neintamplatoare? Ca acolo se petrece o sarbatoare anuala care, pe masura ce anii trec si vremurile se schimba, devine din ce �n ce mai pregnant o dovada de ancorare �n normalitate? Nu, n-am de gand sa repet �nca o data tot ce am spus la �nceputul primei file. O sa fac doar modesta observatie ca �ncapatanarea sanatoasa, mai mult decat secuiasca, de a arata ca nu-i musai ca, daca lumea o ia razna, ar trebui s-o luam cu totii, este azi un model demn de urmat. si asta ramane o tema deschisa pentru noi, cei care �nca stim sa ascultam.


Radu Radescu
Bucuresti, 1 septembrie 2012

Foto: Gyula �d�m

Impresie despre  editia 2011





































______
Autor: Radu Radescu
 
Tag-uri
Nu exista tag-uri atasate.
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]