Est Anima?

Anim’est, organizat deja de 7 editii, cu un success din ce in ce mai mare. Faimoasa mascota a festivalului, oita stilizata, a aparut anul acesta in diverse chipuri, de la insigne, brose si tricouri, la felii de cozonac si prajiturele. Locatiile unde s-au rulat animatiile au fost 3 la numar, si anume Cinema Patria, Cinema Studio si Club Control.

Public numeros, media de varsta variind si ea destul de mult, ceea ce nu poate fi un lucru rau, insa, din punctul meu de vedere, publicul ar mai avea nevoie de anumite cizelari pe ici pe colo (vezi aplauzele de la sfarsitul fiecarui scurt-metraj).

The Secret World of Arriety

Intotdeauna mi-au placut animatiile japoneze (desi se intampla unele chestii cel putin dubioase uneori), asa ca am vrut sa il bifez si pe acesta. Filmul are in principu acelasi tipar: lucruri supranaturale, neobisnuite, dintr-o alta lume. Nu poate fi comparat cu Howl’s Moving Castle sau Spirited Away insa este un film dragutel, ce merita vazut cu copiii(probabil), in care se pune mai mult accentul pe convietuire si sa invatam sa ii acceptam si sa ii ajutam pe cei din jurul nostru care nu sunt la fel de favorizati ca si noi(cel putin asta am prins eu, imi cer scuze daca nu asta era metafora).



Un copil grav bolnav de inima, de care mama lui nu are timp sa se ocupe este lasast in grija bunicii lui si a altei femei, pana in momentul operatiei. In casa in care se muta, casa din copilarie a mamei lui, descopera niste lucruri ciudate. Oamenii mici. Little people. Despre care se credea ca ar fi disparut. Insa in casa aceea se mai afla o familie. Fetita familiei de oameni mici o cheama Arriety si porneste impreuna cu tatal ei intr-o aventura. Deoarece nu traiau intr-o comunitate ai lor, ci traiau in casele oamenilor mari, oamenii mici trebuiau sa “imprumute” obiecte de la cei mari pentru a supravietui. Lucrurile incep sa le mearga prost in momentul in care baiatul o vede pe fetita atunci cand ea s-a dus cu tatal ei la imprumtat de servetele si zahar, si decid sa se mute din casa aceea inainte sa ii prinda, deoarece stiau ca nu toti oamenii mari le doreau binele, lucru care se si intampla in final.

Un film simpatic, dar care ar fi putut sa mai insiste pe ici pe colo, unele detalii fiind un pic fortate.

Wrinkles(Arrugas)

O productie spaniola, realizata de Enrique Aguirrezabala, plina de adevar. Un adevar care din pacate cam doare, si care cred ca a atins pe toti cei prezenti in sala, lasand un sentiment de tristete si pornirea de a pune mana pe telefon si a-ti suna bunicii. Povestea ii infatiseaza pe Emilio si Miguel intr-un camin de batrani, viata lor de zi cu zi, greutatile si temerile prin care acestia trec, dar si momentele de bucurie si prietenie, prietenie care depaseste limitele bolilor terifiante ale batranetii, cu precadere alzheimer-ul.



Filmul putea in schimb sa fie un pic mai scurt, mie, si nu numai, mi-a dat impresia de final de vreo trei ori, si probabil ar fi fost mai bine daca mai pastrau un pic de mister, sa ne punem cateva intrebari. Insa per total a fost un film reusit.

La Luna

Seara de 11 octombrie a fost rezervata scurt metrajului “La Luna” facut de maestrii de la Pixar, filmulet ce a fost promovat o data cu Brave, ultima lor capodopera. Invitat special a fost domnul Dan McCoy, supervisor technical director la Pixar, care a lucrat la story reel-ul filmuletului. In aceeasi seara a mai venit sa spuna cateva cuvinte si o doamna de la ambasada SUA in Romania, ambasada care sprijina festivalul.



Domnul McCoy a prezentat foarte frumos procesul de creatie al scurt-metrajului “La Luna”, care mie una mi s-a parut ceva special, si deosebit (nu stiu daca asa iau nastere toate filmele de animatie). Ideea a fost al unui domn pe nume Enrique ce a pus totul in practica pornind de la ceea ce se numeste watercolor, mai exact 30 picturi in care era ilustrata o poveste. Povestea este despre Il Nono, Papa si Il Bambino, care aveau ca si meserie modelarea lunii(din luna plina in semiluna), iar in seara aceea copilul venea si el sa ii ajute si sa invete “tainele” acestei meserii(cum sa poarte sapca pe cap, ce ustensila sa isi aleaga). Copilul se dovedeste a avea in sange maturatul pe luna, si isi face propriul sau stil, diferit de al celor doi, ei fiind foarte mandri de lucrul acesta.

Insa pana sa ajungem sa vedem aceasta povestioara draguta ecranizata, ea a trecut prin multe filtre. Dupa watercolor a urmat un draft(story reel), dupa care s-a facut si animatia digitala. Arata ca un film independent dupa pasul acesta, insa ei sunt, totusi Pixar, si au scos-o la capat. A treia parte este cea de Visual Development, unde se deseneaza mai multe scene si se aleg cele potrivite. Partea de alegere a personajelor a fost una cel putin solicitanta. Ei s-au inspirat din alte caractere de desene, insa s-au axat doar pe modelul de pescar si miner, lucru care se poate oberva din vestimentatia personajelor. Pentru o proiectare cat mai reala a caracterelor, acestia au pus pe cineva sa ii sculpteze, pentru a-i putea filma din toate unghiurile, cu cat mai multe detalii. Un alt exemplu de detaliu este reflexia lunii in ochii baietelului(awesome!). Personajele nu vorbesc propriu-zis, pentru ca nu poti intelege ceea ce rostec ele, insa sentimentele sunt foarte bine transmise prin intonatie, mimica si gesturi(cei doi care au inregistrat vocile s-au distrat copios). Urmeaza partea de modeling and shaping, unde din nou s-a lucrat foarte mult, dandu-se foarte mare atentie stelei, formei si culorii ei(“all the stars on the moon are old ones”, deoarece sunt stele cazatoare, dupa cum spunea domnul McCoy, prin urmare trebuiau sa arate ca atare).

Au folosit culori pastelate, calde, dandu-i chiar si apei in lumina noptii o infatisare mult mai blanda, datoria reflexiei lunii(nu toate umbrele aveau sens fizic, insa aratau dragut :) ). In final a urmat partea de interpreting the story boards, toate punandu-se cap la cap, si luand astfel nastere un nou scurt-metraj marca Pixar, asa cum numai ei stiu sa faca, plin de emotie, invataminte si bineinteles super grafica!

Tot de la domnul Dan McCoy am aflat ca scurtmetrajele erau considerate in anii ’80 de Pixar 'research'. Ei se antrenau pe asa ceva. Insa mai in gluma mai in serios au luat nastere multe filmulete minunate, printre care voi aminti Geri’s Game, Partly Cloudy, Mike’s New Car, For the Birds, Day&Night si lista poate continua. Probabil ei sunt cunoscuti la nivel larg datorita celor x parti ale filmului Toy Story, si mai nou Brave, insa e dragut sa vezi, din punctul meu de vedere, ca se axeaza si pe lucruri mici si bine facute, si nu sar direct la momeala cea mai mare, si anume multe filme de lung metraj.

In concluzie, we heart PIXAR!!

Competitia de scurtmetraj.

Din pacate nu am vazut toate filmele de scurtmetraj ce au participat la competitie, insa am avut, sa zicem, norocul de a fi prezenta in seara in care s-a rulat filmul castigator. Oh Willy... este povestea lui...Willy, care fusese crescut intr-o comunitate de nudisti, in care se intoarce acum, dupa moartea mamei lui. Mie una nu mi-a placut, nici ideea, poate ca erau lucruri mult prea profunde, dar nici modul in care era desenat totul. Pentru ca nu e practic un desen animat, ci genul acela de desen texturat, care parea din lana. Caracterele, casele, padurea, cerul, totul era din lana. Pe mine m-a speriat un pic chestia asta.

Pe langa Oh Willy am mai vazut cateva filme simpatice, printre care si my personal favorite, Disparuta(Missing), care este scurt frumos si la obiect: vacile rapite de extraterestrii pentru laptele lor cu care ei faceau Calea Lactee. Adorabil! Un altul la care mi-a placut mai mult muzica, este A fost o data un rege(Once there was a king), o productie poloneza, bazata pe un cantec polonez/rusesc, cu acelasi nume.

In Fata Morgana, Eduardo, un vanzator de limonada in desert, cade prada mirajului numit fata morgana, asta ca urmare a karmei. What goes around comes around: a vrut sa pacaleasca un client, s-a razgandit insa nu la timp, asa ca au pierdut amandoi, si a castigat desertul.

Alte scurtmetraje de vazut mai sunt Villa Antropoff(e pusa problema snobismului celor bogati care ajung sa piarda totul si sa castige cei saraci dar mult mai curajosi de pe urma lor), Ursus(nu, nu e vorba despre berea cu acelasi nume, ci despre un urs de la circ satul de viata pe care o ducea acolo si care se hotaraste sa fuga in padure in cautarea fericirii).

Pana la urma ramane intrebarea: de ce animatie? Pentru lejeritatea abordarii subiectelor, de obicei tabu, pentru ca actorii fac intotdeauna ce le spui, pentru ca sunt tot timpul disponibili, pentru ca e acea conexiune inconstienta cu un copil din tine, care adora sa se uite la desene animate, care se bucura ca si animatiile au evoluat o data cu el. Pentru ca este o lume fara eroi palpabili, dar cu multe vise si sperante.

Abia astept urmatorul festival de animatie, deoarece in lumea desenelor animate imaginatia nu are margini, si punctele sensibile pot fi atinse chiar si in cazul celor mai duri dintre noi. Cu siguranta ca participantii vor veni si mai bine pregatiti, cu si mai multe surprize, si mai multe povesti.



______
Autor: Diana Deaca
Alexandra Deaca