dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
21 august 2007 Irina

Dorna Xtrem #2 sau nevoia de adrenalina!

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

Coboram in Dorna sambata dimineata, 18 aug, ora 6.45 dintr-un tren obosit peste masura. Vremea intunecata, cerul apasator , linistea albastruie a statiunii la acea  ora pre-matinala erau departe de a-mi ameliora oboseala crunta ce pusese stapanire pe mine in cele 10 ore de drum intr-un tren arhiplin. Imi imbracasem oarecum premeditat tricoul cu "Agale prin Bucovina" in timp ce ma indreptam spre o competitie de Downhill Cupa Dorna Xtrem, editia a doua.


In asteptarea pornirii telescaunului ( 3 ore lungi) m-am instalat in prima cofetarie care s-a deschis, si am dat pe gat cateva ness-uri caldute si o ciocolata calda pana ce cu greu m-am dat urnita de acolo doar pentru a ma muta in alta locatie, mai cosmetizata si mirosind mai imbietor, unde am servit o cafea adevarata. 

In sfarsit, in telescaun; cele 30 minute intr-un ritm molcom de rotite rulate pe cablu, in soarele arzator, plutind pe deasupra pajistilor verzi presarate cu vaci blande si cu casute de vara m-au relaxat si inveselit. Primul contact cu "xtrem-ul" l-am avut jos, cand urmaream cu privirea grupulete de ciclisti  pe biciclete solide, cu suspensii sanatoase, aparand si disparind dupa coltulete de strada. Ma intrebam daca ei sint protagonistii in timp ce, pe la urechi, imi trecea replica unei batrane catre sotul ei ascultator: "Ca la noi la nimenea..."





Langa telescaun, zeci de  biciclete si zeci de ciclisti intr-un fel de fierbere; mai aveau 2 ore pana la start, isi faceau ultimele incalziri, ultimele coborari si incercari de imprietenire cu traseul; mi-am aruncat bagajele in camera si am iesit; la o aruncatura de bat de cabana ce adapostea cartierul general era rampa de PORNIRE, si tabara de corturi a voluntarilor de la salvamont Vatra Dornei, un grup maricel de tineri mai mult decat veseli si entuzisti  ce asigurau buna desfasurare a concursului.

Linia telefericului purta, spanzurate  din loc in loc, in scaune ocupate de concurenti, bicicletele  pline de noroi.
Radeam la intoarcere, in tren, cu doi baieti din Iasi care spuneau ca si-au lustruit bicicletele inainte de concurs, si nu mica le-a fost uimirea cand au ajuns si i-au vazut pe toti noroiti din cap pana-n picioare.

Daca anul trecut traseul s-a vrut ceva mai accesibil, succesul si lipsa accidentelor au facut ca alegerea de acum sa fie mai indrazneata; astfel, dupa o portiune inierbata ce coboara relative lejer pe sub teleferic si unde concurentii au ocazia sa sara si o mica trambulina spre deliciul fotografilor, traseul de concurs se lasa in dreapta in padure, trece cateva hopuri saltarete pe poteca ondulata ce strabate tufele de merisor si afine si se afunda, intr-o coborare abrupta in padurea de brad. Pentru protectie, copacii mai pasibili de impact au fost captusiti cu saltele rosii iar pe portiuni de slalom printre trunchiurile incretite, pentru vizibilitate mai buna, salvamontul a marcat arborii cu vopsea verde fosforescent . Artificiu foarte util avand in vedere viteza cu care concurentul coboara, si a vizibilitatii reduse datorate castii full-face.



IMG_6205


Mai jos, inca doua portiuni spectaculoase: o mlastina de cateva zeci de metri pe o panta de aproape 45 grade inclinare iar in final , pe o zona de cateva sute de metri, ciclistul noroios are ocazia de a se curata pedaland vartos ca inainte de Finish prin apa unui parau. Ionut, salvamontistul care a contribuit la alegerea traseului explica prezenta paraului pe traiectul de concurs: "din dragoste pentru murdarie".




Se da startul!


Concurentii isi dau drumul la vale din varful platformei de lansare, si pedaleaza furios aruncand cadrul stanga-dreapta intre picioarele echipate cu tibiere de protectie. Ma uit la ei; sint tineri, cred ca majoritatea pana in 25 ani; varsta minima e de 16 ani, iar minorii au avut nevoie de un acord scris al parintilor . Sint inscrisi 51 de concurenti, din toate zonele tarii ( Brasov, Iasi, Arad, Bucuresti, Dambovita, Suceava, si bineinteles dorneni). Inteleg ca nivelul de pregatire al participantilor a crescut fata de editia anterioara iar bicicletele inscrise sint mai bine echipate.

Domnul Dragan, veteranul salvamont  Dorna, implicat activ in jurizarea concursului, spunea ca-ti trebuie si un strop de nebunie sa faci ce fac tinerii astia, nu numai curaj; si totusi, ma uit la fetzele lor. Probabil ca tineretea e cea care-i indeamna  sa-si "dea drumul" insa sint seriosi si constienti de ceea ce fac, s-au inhamat la o incercare pe care o trateaza fara strop de superficialitate.




Concurentii pornesc la distanta de 2 minute; trag cadre cu startul, apoi o iau pedestru de-a lungul traseului . Ar fi probabil dificil sa exprim eu in cuvinte o stare de spirit sau orice are legatura cu parcurgerea unui traseu de downhill avand in vedere ca n-am simtit pe viu ce inseamna. De aceea, sper din toata inima ca imaginile sa faca treaba cuvintelor; tot ce-as putea spune e ca nu-I tocmai simplu sa prinzi in cadru bikerul , ca am tras cadre fara cap, sau cadre in care subiectul principal e o jumatate de roata, ca am avut momente in care ghemuita langa curbele traseului ma intrebam daca nu cumva ma voi trezi cu concurentul gramada peste mine. Ca portiuni ale potecii sint dificil de coborat cu piciorul, si-mi pot doar imagina cam ce senzatie ai stand cu capul la vale calare pe bicicleta in incercare de a scoate un timp cat mai bun; ca daca vezi pe unul zburand de pe bicla si facand tumbe prin tufisuri, mai degraba asteapta-te sa se ridice instant, sa incalece si s-o ia teleghidat la vale; pentru ca nu sint oameni normali; pentru ca probabil, adrenalina ce le pulseaza in vene ii face in acele momente sa reactioneze altfel; cum imi spunea Andrei din Iasi, pe care l-am intalnit la intoarcere in tren, in acele momente nu constientizezi ce te doare, daca ai o rana mai grava sau doar o zgarietura, stii doar ca TREBUIE SA AJUNGI LA FINAL. Dupa traseu, te dor mainile, picioarele, abia atunci le simti; sint multi care cad imediat dupa ce au trecut de SOSIRE, e ca si cum pana acolo au functionat pe un alt nivel. Adrenalina te face sa reactionezi altfel, extreme de rapid, precis, perfect.

Traseul de e aproximativ 3 km, timpul cel mai bun scos a fost de 4 min 10 sec; la un calcul aproximativ, iese o viteza medie de 45 km/ora, pe teren accidentat!  Mansa intai s-a incheiat cu bine, fara accidente semnificative. 

Sint jos in Dorna, ma ospatez cu o ciorba radauteana minunata, indraznesc cateva guri din ardeiul iute si-mi ies flacari pe ochi pe care le sting cu o bere proaspata; se face seara. Telescaunul s-a oprit, urmeaza sa urcam cu masina Salvamontului, o Dacie 4X4 condusa de Petrica pe un drum forestier ce ocoleste Dealul Negru prin Sarul Dornei. Se pune ploaia, sintem 7 oameni in masina, spre varful dealului, torenti curg la vale si panta abrupta vine de hac motorului, ne dam jos si urcam oleacutza prin bezna si ploaie torentiala. E fain.




In cabana s-au refugiat concurentii cazati in camping sus, cu biciclete cu tot; e forfota; Pizzele gigant aduse de Petrica si berile potolesc spiritele ca apoi sa le aprinda iar; se rade, se canta, se glumeste; oboseala de peste zi si ingrijorarea asupra vremii de a doua zi se duc lenes inlocuite cu o rumeneala a obrajilor si un zambet intins pe toata fatza. Incheiem seara cu imagini proiectate pe un perete din curse spectaculoase de downhill; intuneric, cate o gluma, cate un hohot general de ras.

A doua zi

Ma trezesc la 7 si-i vad pe voluntari deja in picioare; bineinteles, veseli; e o ceata cenusie peste toate dealurile, ploaia a stat. Ma gandesc la modificarile din traseu si la cum va fi mansa de astazi.

La 10.30 deja telescaunul merge si concurentii au facut o recunoastere a traseului pana jos: paraul s-a transformat in "cascade" succesive, noroiul din padure s-a extins; parerile sunt impartite: unii vor sa ramana regulamentul stabilit, timpul final= media timpilor celor 2 manse, altii nu vor sa riste aiurea pe un traseu abrupt in conditii de ploaie, mult mai dificil decat ieri. Se stabileste ca timpul de concurs sa fie cel mai bun dintre cele doua manse, iar cursa de azi sa nu fie obligatorie. Cerul se mai lumineaza, teama de ploaie iminenta se atenueaza; la ora 13 se da startul. Decid sa cobor si astazi pana la sosire, pe langa traseu. Sint curioasa cum vor evolua ciclistii prin padure. E totul ok, concursul se termina cu bine, din cei 51 de concurenti au luat startul cam 30.

Urc in telescaun, spre cabana; deja concursul de Cross a inceput, se desfasoara in circuit in zona statie meteo. Dar, cu 10 minute inainte de debarcare, se pune ploaia. Cind cobor din telescaun, deja ploua torential. Crosser-ii se dau cu biclele nebuneste prin ploaie, ii mai vezi aparand ca niste fantome cu casti pe cap si disparand printre picaturi la fiecare noua tura.




In cabana toata lumea asteapta premierea. Curentul s-a oprit, telescaunul stationeaza pana la conditii meteo mai favorabile. Decernarea premiilor se intampla: locul I il ocupa tot castigatorul de anul trecut, Sorin Parau. Se acorda si diplome de popularitate: "cea mai spectaculoasa cazatura" , "cea mai gratioasa coborare" (pe acesta o primeste singura fata care a indraznit sa coboare pe 2 roti, castigand astfel admiratia populatiei masculine prezente).

Ploua in continuare.

E tarziu, am tren la 4.40 si e deja trecut de 3.40. Singura sansa de a-l prinde e sa cobor pe sub telescaun, pe jos, prin ploaie; predictiile sint sumbre, "n-am nici o sansa sa-l mai prind"; si totusi incerc; cobor cu Claudiu, cu rucsacii in spate (n-am sa povestesc cat de mare e al lui, doar ca pare urias ) mai la pas, mai alergand; in cateva minute sintem fleasca, apa imi intra in ochi, rad, alerg, am grija sa nu pic pe iarba alunecoasa; arunc o privire in spate si-l vad pe Claudiu intins pe jos, nu indraznesc sa-l intreb daca e ok, sper doar sa fie ok !Pe langa noi cativa concurenti, pe biciclete, prin ploaie, nu reusesc sa avanseze mai repede decat noi; sarim garduri de barne, ei se chinuie cu bicicletele sa le treaca dincolo; Ajungem la asfalt, mai sint 8 minute pana la tren; alergam cu ultimele resurse, ha ha, trenul se aude, "nu-l mai prindem". , "Ba da! il prindem!"

Si-l prindem in ultimele secunde, urcand cu valuri de apa dupa noi, trantindu-ne rucsacii mustind de apa pe bancheta, cu obrajii in flacari si apa siroind din par. Trenul e plin de ciclisti , cu bicicletele demontate, straduindu-se sa-si tina rotile in loc, veghind asupra cadrelor sa nu se trezeasca fara piese si sperand intr-o intelegere cu nasul deoarece, oficial vorbind, nu exista nici o posibilitate de a-ti cara bicicleta in tren, nu exista vagon de bagaje iar la pasageri nu e permis. Pana in Suceava schimbam pareri despre concurs si povesti cu doi baieti din Iasi veniti la Dorna din dragoste pentru acest sport xtrem. 
______
Autor: Irina Cristian
 
Tag-uri
| bike | concurs | extrem | Vatra Dornei |
Impresii
Contine 42 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]