dordeduca
0 evenimente in aprilie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
11 august 2016 brz, Daniel

Despre lucrurile oleaca mai importante

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

Conform recensamantului din 2011, Rasnovul avea 14.081 de locuitori. Acum e posibil sa aiba mai putini. Cel putin in timpul saptamanii. Sau toamna si primavara. Pentru ca in weekend si in perioadele de varf turistic are mai sigur mai multi. La Cetate, la Dino Park, in cartierele rezidentiale, intesate de case si vale, noi sau renovate.

Dar Rasnovul are si blocuri. Si cartiere rezidentiale intesate de case ce stau sa cada. Locuitorii permanenti isi fac cumparaturile din magazine de haine second-hand si din buticuri de parter, amplasate undeva intre centru si periferia bogata.

Exista si librarie. Ii treci pragul si vezi: ligheane, cani, filtre de cafea, forfecute, Monopoly, carioci. "Nu, carti nu avem. Daca s-ar vinde macar una pe saptamana, poate am aduce. Acum le avem doar pe astea de copii, da' nici astea nu se vand decat atunci cand incepe anul scolar. Anu' asta au venit multi turisti, da' n-a intrat unu' la noi". Cand sa iesi, observi ca privelistea generoasa, formata din Cetate si cerul albastru, e obstructionata de zabrelele ce, pe timp de noapte, previn posibilele efractii. Cine stie, poate vreun trecator prin Piata Unirii ar putea fi tentat de marfa din libraria fara carti.



Apropo de Piata Unirii. E proaspat renovata si la fel de proaspat pietonala. Sub-traversata de un pasaj rutier cu unic sens, ce are alaturi o parcare fara taxa de acces. Pentru turistii care ar trebui sa-si lase acolo masina si sa urce cu funicarul la Cetate. Doar ca asta se intampla doar partial. In timp ce lumea se inghesuie la transportul cu cablul pe planul inclinat, masinile umplu strazile din preajma centrului, parcate pe treceri de pietoni, pe trotuare.

In Piata nu e nici un magazin, dar sunt 3-4 terase. Doar una serveste manacare. "De ce nu scoateti mai multe mese afara? Nu e pacat de vremea asta? Si de oamenii care vine la festival, care urca la Cetate?". "Cum sa scot mese daca sunt doar eu? Nu ma ajuta nimeni, nu vine nimeni sa lucreze ca ospatar. Stau toti pe ajutorare sociale!". Ziarul Financiar descrie o situatie similara la Bran. Asa o fi. Desi, la un kilometru distanta, patronul "La Promenada" s-a descurcat ceva mai bine. Sunt 6-7 chelneri pe schimb si mesele pline de turisti. Auzi engleza, germana, dar si ceha sau spaniola! Sa fie exceptia? Care e adevarul? Exista unul singur?

In locul acesta din care, in lipsa barierei la calea ferata, ajungi in 15 minute in Piata Sfatului, si, in lipsa autostrazii, in 60 de minute la Busteni se intampla, de 8 ani, Festivalul de Film Istoric Rasnov (FFIR). Ma rog, numele e cam second-hand. Pe de o parte, nu toate filmele proiectate in festival (in Cinema Amza Pellea, Piata Unirii sau Gradina Cetatii) sunt istorice. Pe de alta, filmele sunt doar o mica parte din meniul festivalului. Pe langa ele, sunt de gasit prelegeri (o medie de doua pe zi), Scoala de Vara Astra (in 2016, au fost 23 de cursanti din Romania si Moldova) concerte (rock, clasice, camerale, indoor, outdoor), expozitii foto. Exista si o librarie itineranta, un cort in care chiar se vand carti. Se intampla mereu la intalnirea lui iulie cu august, dureaza 10 zile si accesul la toate intamplarile e gratis.

FFIR e facut de un grup de oameni, mix de ONG-isti - corporatisti - pusti, care alearga de dimineata pana seara cu zambetul pe buze. Ma rog, uneori zambetul lasa locul unor cuvinte ceva mai non-bisericoase, dar, pana la urma, asta e inevitabil in cazul unui eveniment pe care l-au deschis Ovidiu Lipan Tandarica si oamenii sai, in Piata Unirii, l-au incheiat, dpdv muzical, Vali Racila, Raul Kusak si Hanno Hoffer, in Gradina Cetatii, si intre ale carui coperti a fost rost de vizita si speech-urile a 4 ambasadori (SUA, Marea Britanie, Ungaria plus al Romaniei in UK), un general SRI (Sorin Gabriel Cozma, seful Directiei Antitero), un consilier prezidential (Ligia Deca, pe educatie & cercetare) si o puzderie de alti oameni inteligenti - fermecatori (Cosmin Budeanca, Daniela Nane, Sergiu Celac, Sever Voinescu, Liviu Tofan, Irina-Margareta Nistor, Theodor Paleologu, Aurora Martin, Robert Santa, Dan Byron, Luiza Zan, Vivi Dragan Vasile, Ioana Popescu, Armand Gosu, Rufin Zamfir, Ilinca Ilian, Corina Popa, Irina Negraru).






OK, admit, enumerarea e cam lunga, deci obositoare. Subiectele, asadar. Terorism, imigratie, demografie, Shakespeare, Ucraina, Primavara Araba, Ungaria 1956, Brexit 2016, America Latina, "Civil rights in America". Cateva citate:

"In closing, and in light of recent events and the discussion on race that is currently running in the United States, I would like to summon the words of Dr. Martin Luther King, who, when speaking on the subject of progress and equality in Selma in 1965, said "We have no alternative but to keep moving, we have gone too far now to turn back and in a real sense we are moving and we cannot afford to stop - because our nation has a date with destiny. We are still far from the ultimate destiny of equality for which we all aspire , but I believe that these films, these important pieces of art, have, and will continue to, propel us to evolve and progress to a point much closer than we once were." - Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite in Romania - intreg discursul e de gasit pe site-ul US Embassy la Bucuresti



"Stim ca nu suntem un serviciu simpatizat, dar suntem unul necesar. Noi suntem sistemul imunitar al societatii. Nimeni nu face filme despre sistemul imunitar! [...] Interesul nostru e sa avem mai mult control civil, nu mai putin control civil. Nu pentru ca un control intarit ar descoperi nereguli, ci pentru ca un astfel de control ar mari increderea publicului in noi" - Sorin Gabriel Cozma, seful Directiei Generale de Prevenire si Combatere a Terorismului din cadrul SRI



"Ni se pare ca terorismul e un fenomen nou. De fapt, el exista inca din anii de pe urma ai Revolutiei franceze, anii Terorii" - Liviu Tofan



"Stiti ce a fost Robespierre? A fost primul terorist care a incercat sa legalizeze teroarea" - Theodor Paleologu



"Ar fi prea usor sa explicam aberatiile istoriei care au condus la tragedii masurate prin zeci de milioane de victime prin blamarea exclusiva a unor lideri ce au innebunit si au antrenat in nebunia lor lumea toata. Mai potrivit ar fi sa intelegem contextul istoric, tezele stiintifice la moda in epoca, ansamblul de credinte si idei ce populau societatile in vremea lui Hitler, de pilda, ori a lui Lenin sau Stalin." - Dan Lazea



"Date fiind natalitatea si speranta de viata actuale, populatia Romaniei se va injumati in 70-80 de ani. Zona de sud a Romaniei (din Caras-Severin pana in Teleorman), cea de nord a Bulgariei si Banatul sarbesc sunt regiuni cu depopulare accentuata, care e posibil ca, peste cateva zeci ani, sa se transforme in parcuri nationale, fara pic de populatie stabila." - Robert Santa



"Romania va avea in 10 ani de zile o foarte mare nevoie de forta de munca ce nu va putea fi compensata de eventuala intoarcere acasa a romanilor ce muncesc acum peste hotare. Domeniile profund deficitare vor fi cele din domeniul asistentei medicale, asistentei sociale, educatiei" - Corina Popa

"In ce priveste cazul refugiatilor afghani care au izbucnit in plans cand au aflat ca au ajuns in Romania, nu e chiar bine sa ne grabim cu judecata. Nu de putine ori, refugiatii nu au bani pentru a plati calauzele care ii aduc ilegal in Europa. In acest caz, isi lasa gaj familia in Afghanistan si se angajeaza sa castige intr-un interval de timp cat mai scurt banii necesari pentru plata calauzelor. In caz contrar, rudele ramase acasa platesc pretul. Astfel stand lucrurile, e poate de inteles disperarea pe care o incearca acesti oameni cand realizeaza ca au ajuns intr-o tara in care ar putea castiga infinit mai greu banii de care au mare si rapida nevoie" - Rufin Zamfir



"Cat de schematic, cat de frugal, privim realitatile din spatiul non-european! De pilda, cele din Orientul Mijlociu. [...] Avem cliseul cu religia. Ca si cum religia explica tot. Fals! Religia e doar un
aspect al vietii. Demografia e altul! [...] Orientul Mijlociu si Maghrebul au avut, in anii '50-'80, cea mai mare natalitate din lume, Egiptul si-a dublat populatia in 20 de ani,  jumatate din populatia acestei zone are, acum, sub 25 de ani! "Ce facem cu acesti tineri?", a fost si este inca una dintre intrebarile esentiale!" - Marius Lazar



"Cred ca, in fostul bloc est-european, in anii comunismului, au fost montate atat de multe piese shakespeariene de catre regizori care doreau, de fapt, sa atace regimul politic, pentru ca, fiind atat de faimos, Shakespeare nu prea putea fi cenzurat. Daca un autor putin cunoscut ar fi scris acelasi text despre Richard al III-lea, de pilda, probabil ca el n-ar fi putut fi montat, in acei ani, in Romania sau Polonia? - Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii in Romania

"Ramanem o tara europeana. O sa fim in afara Uniunii Europene, dar nu o sa fim in afara Europei! " - Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii in Romania



Doar o selectie. Fiecare dintre aceste speech-uri a starnit dezbateri. Au vorbit studentii Scolii de Vara, lectorii, publicul larg. In fine, nu atat de larg. In Cinematograful Amza Pellea intra in jur de 150 de oameni. Nu s-a prea umplut. E vara. E vacanta. E Rasnov. Sunt 14.000 de oameni. Multe magazine second-hand si nici o carte in librarie.

Si totusi, au fost cateva zeci de oameni la fiecare eveniment. La concerte, seara, sute. La dezbateri si filme documentare, ziua, o medie de 60-70. E putin. E putin? Uitati-va putin pe strada, pe tv, chiar si pe net ori in librarii. Intrati pana si intr-o sala de curs a unei Universitati de prin partile locului. Uitati-va putin la subiectele de mai sus. Unde sunt ele de gasit? Insule, ici-colo, exceptiile care populeaza olimpiadele scolare si le populau, candva, pe cele sportive. In rest?

Aproape de finele festivalului, linistea unei dupa-amieze toride si lenese a lasat locul claxoanelor si instrumentelor de suflat. Prin pasajul rutier proaspat inagurat, a trecut, pe contra-sens, un cortegiu funerar cu fanfara. Pe masina mortuara, statea scris Dinastia Rasnov. Masina avea numar de Bulgaria. Politia rutiera a asigurat fluiditatea traficului si a produs replica zilei: "Uite, iese mortul din groapa!". La una dintre terasele amplasate deasupra pasajului rutier, Cristian Mungiu si familia luau masa de pranz.

In trei din serile festivalului, Theodor Paleologu s-a asezat pe un scaun, intre cursantii Scolii de Vara, si a inceput sa le vorbeasca. La 3 ore distanta, dupa ce din camera se auzisera zeci de hohote de ras, organizatorii ii rugau pe toti sa faca o pauza, sa iasa in livada casei (fosta gradinita, actualul Centru Educational Schubz) care le gazduia intalnirea, sa manance din painea tocmai scoasa din cuptorul reconditionat si sa vada cat de misto se vad stelele la munte in noptile senine.

Romania anului 2016 face posibila coincidenta spatiala si temporala a intamplarilor de mai sus. Asa cum face posibile straniile coabitari rasnovene, pomenite in susul e-paginii. Dupa cum strange, in acelasi raport de tara, disperarea si speranta, blazarea si neastamparul, statul pe tusa si implicarea. Luandu-si istoria drept aliat, FFIR incearca sa povesteasca cat mai multe dintre nuantele prezentului, inchipuindu-si ca astfel viitorul va arata oleaca mai fain.


















Foto: Daniel Secarescu
Text: Mihai Brezeanu
Ambii autori sunt parte din echipa de organizare a FFIR
Mai multe amanunte despre desfasurarea editiei 2016 a FFIR sunt de gasit pe site-ul oficial si pe pagina de FB



______
Autor: Mihai Brezeanu
Daniel Secarescu
 
Tag-uri
| Festival Film Istoric Rasnov | Scoala de Vara Astra | Rasnov |
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorAprilie 2024 Anul urmator
01020304050607
08091011121314
15161718192021
22232425262728
2930     
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]