Demis Roussos, nostalgic?

S-a tot povestit in presa unul si acelasi citat: "Demis Roussos, concert nostalgic in 4 decembrie". Da, s-au cantat piesele vechi si celebre, s-au cantat colinde, dar s-au cantat si piese noi, de pe proaspatul album "Demis", in care artistul trece la o alta gama sonora decat cantecele de dragoste, se intoarce spre inceputuri.

Mi s-a spus, pe un ton mustrator: daca tot  te duci la concerte, macar prinde in poze ceva din felul de a fi al omului de pe scena, o imagine care sa exprime ceva din omul acela, din munca sa, din personalitatea sa...
Da, firesc si cat se poate de indreptatit, si asta incerc sa fac. Observ, incerc sa exprim cum pot in cuvinte si imagini. 
Demis Roussos a venit pentru a treia oara in Romania, iar vineri a avut un concert la Sala Palatului. Un concert cu sala plina ochi, de oameni de toate varstele, de la nostalgici care au iubit pentru prima data pe muzica lui, la tineri care au auzit-o si le-a placut. Demis a tinut cu o zi inainte si o conferinta de presa, cu puzderie de jurnalisti, si cu intrebari mai mult sau mai putin puerile.
Aveam sa aflu la acea conferinta ca va canta cateva colinde in concert, "deoarece se apropie Craciunul", ca si-a propus sa fie un concert nostalgic, in care sa reia o parte din melodiile care au facut inconjurul lumii, ca la anul va porni un turneu de promovare a noului album, DEMIS, unde revine la ritmul cu care a debutat pe vremea "Aphodite's child", un rock, blues and soul; ca ii place Romania, si ca nu tine regim de slabire.

La concert?
Aveam voie sa fotografiem prima piesa. Vorba vine:)
Pentru ca imediat ce ridicam capul desupra scenei, cate o doamna din primul rand ma agata de haine si ma tragea in jos, strigandu-mi ...cu o fatza strambata , ca nu vede. Nu era timp de explicatii.

Pentru a nu fi prea romantica pe un site de evenimente si calatorie care se doreste degajat, am sa spun doar ca, pana la urma, Omul de pe scena a reusit sa desclesteze sala. A reusit sa-i ridice in picioare, sa-i faca sa danseze. Sa cante.
A reusit sa le daruiasca ceva din el. sa-i faca sa uite de toate, desi cand a plecat le-a reamintit  "sa gandeasca cand voteaza".

Si daca ar fi sa descriu foarte pe scurt : Dragoste covarsitoare de viata. Respect fata de public, fata de sine si fata de muzica pe care o ofera. Respect! Gravitate. Si Joc, gluma, spirit ludic. Sa-l vezi pe Demis la 63 de ani, ca mimeaza razand contagios dansul din buric?...
Incitand oamenii sa se manifeste. Primind un trandafir si aruncand-ul dupa un minut in care s-a bucurat de el inapoi, publicului.
Sa-l vezi pe omul acesta pe care viata l-a purtat prin atatea locuri si atatea alte vieti, punand in fiecare sunet ceva din fiinta lui. Facand arta din fiecare interpretare, a fiecarei piese. Nimic redundant. Nimic in plus. Un bun gust fara falsa modestie, fara a se feri de gesturi indraznete.
Sa-l auzi cantand cu publicul Goodbye my love, Goodbye.
Sa lasi sa intre muzica in tine la Silent Night, de parca te-ar ninge cu sunete cristaline .
(haha, tot am comis-o, romantica..? asta e.)

Si ma intorc cu mintea la conferinta de presa. La autografe s-a facut coada. De fapt imbulzeala. Oamenii sunt mari amatori de amintiri. Demis Roussos a semnat cu rabdare tot ce i s-a pus in fatza.
La sfarsit am cerut si eu un autograf, cu gand sa-i fac o poza in timp ce semna. A iesit ceva ciudat. Ciudat de luminos...

Pun un link aici, poate aveti rabdare pana la "End of the World".  Si un link din acest concert.

Concertul s-a incheiat cu "From souvenirs to souvenirs", fiecare sunet a fost o transpunere a ceva din materie in unda si din unda in materie. Publicul  s-a ridicat in picioare fara sa i se mai ceara. A aplaudat indelung. A chemat.
Si bis nu a mai fost.