De dimineata nici nu mancam si incalecam, cu gandul la Sarmizegetusa daca (mai mult eu ardeam de nerabdare).

O luam spre Orastie, de unde mai departe tinta noastra era Sarmizegetusa daca. Pana la Costesti salutam din mers urmasii dacilor, iar de la Costesti incepe drumul forestier catre cetate. Aveam de mers cam 20 de km, din ce in ce mai noroiosi. Linistea padurii parca spunea legendele de mii de ani.

Ploaia nu ne mai ameninta, ci doar foamea. Mai aveam 5 km de mers pana sa ajungem la locul stramosilor, insa...motocicleta nu mai vrea. Iar cade, iar o ridicam si ne intoarcem din drum sa o lasam langa vacute ce pasteau pe marginea drumurilor, cu gand sa revenim pe jos. Zis si facut, dar dupa aproape un kilometru norii se aduna si tunetele incep sa bubuie. Sunt trista si trebuie neaparat sa revin candva. Ajunsi la intersectia cu indicatorul catre cetatile blidaru si Costesti, mai incercam si aceste drumuri. Dar din nou noroiul gros si alunecos ne strica planul. Renuntam cu intelegere si facem pact sa revenim in august cand o fi seceta mai mare.

Cum ne-am promis deja prezenta la
intalnirea Transalpistilor din 1-3 august la Ranca, pe Transalpina, probabil ca atunci va fi si noua sansa pentru Sarmizegetusa Regia.

Pe drum ne intalnim cu amicii din Arad ce se indreptau catre
Transfagarasan.

Urmatorul obiectiv il aleg eu. Casc ochii cu atentie sa nu trecem pe langa biserica Santamarie Orlea. De abia acum cand scriu povestea aflu cu uimire ca este si
un castel in apropiere. Stii ce inseamna asta, nu? Ca trebuie sa revin si aici.
Biserica Reformată-Calvină, odinioară Ortodoxă, se numără printre cele mai vechi ctitorii rom�neşti, fiind ridicată de cnejii din familia C�ndea către sf�rşitul sec. XIII. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe faţada de vest şi un altar dreptunghiular boltit �n cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziţiei de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (1311 şi cca. 1400). (sursa: Wikipedia)

Cum ziua de azi e mai lejera si cu mai putini kilometri, nu ne grabim. Pe langa noi insa trece in Nipru cu atas si zambim la vederea sa.

Pe la amiaza suntem inapoi la Aninoasa, de unde am plecat in prima zi. Dupa o masa copioasa cu gratar si alte minuni, ne indreptam catre Straja.

Aici nu am avut emotii cu cazarea, Teodor cunoscand bine statiunea si stiind exact la ce usa trebuie sa bata.

Drumul pana la Straja este foarte curbat si cu pante mari. Se merge foarte incet, dar nu sunt gropi. Drumul este nou, evident construit cu fonduri din alte parti.

Printre simbolurile statiunii se numara Crucea Eroilor si ursul Baloo. M-am intristat pentru soarta lui, pentru cum sta el acolo inchis, dar in padure nu are nicio sansa ca acolo nu gaseste prajituri.

Frumoasa aventura, cu ploaie si cu soare, toate acestea pe doua roti! A, sa nu uit: multumesc Ralucone pentru genunchiere. Mi-au folosit cu varf si indesat! :

Drumurile...si SLR-ul meu ne asteapta!
______
Autor:
Cornelia Florea