Cisnadioara, prima zapada

Daca ai un weekend la dispozitie, uita de oras si mergi la Cisnadioara. Situata la nici 10 km de Sibiu, cetatea, veche de peste 800 de ani, merita vizitata pe indelete. In plus, pensiunile din zona, patru sau cinci la numar, sunt primitoare si pe masura oricarui buzunar. Asa am facut si eu, in penultimul weekend din noiembrie, primind, ca bonus, prima zapada de anul acesta.  


 
... M-am intalnit cu Pavel Smicer (referitor la Pavel Smicer, el poate fi orice localnic mai in varsta, care stie legendele locului) la poalele dealului Sf. Mihail si am inceput sa urcam treptele una cate una, apropiindu-ne cu grija omului venit in vizita, atent sa nu strice ceva. Cetatea Cisnadioara se intrezarea printre fulgi, enigmatica si tacuta, aruncand de sus priviri suspicioase, de baba deranjata. Pe drum sunt locuri de popas, unde poti sa te opresti si sa-ti tragi sufletul, dar dorinta de a ajunge mai repede si frigul de afara ne-au facut sa mergem mai departe, fara oprire.


 
Zgomotul sec al lacatului si scartaitul portii cetatii au spart linistea din jur. Ne-am infiltrat in curtea bisericii cu oarecare stangacie. Din loc in loc, vezi bolovani de piatra, rotunzi, ce amintesc de vremurile de asediu, cand localnicii ii foloseau pentru aparare, aruncandu-i de sus, de pe ziduri, in asediatori. “Tu stii ca si azi, mirele, inainte de nunta, urca pana la cetate si lasa aici o piatra rotunda, drept simbol al protectiei pe care o asigura familiei?..”, imi spuse Pavel, aratandu-mi intr-un colt mai multe pietre inscriptionate... Am dat din cap, apropiindu-ma de locul pe care mi-l indicase. Cateva pietre colorate, de diferite dimensiuni, erau dovada transformarii trecutului in legenda si obicei traditional. “Acum cateva saptamani, a fost aici o tabara de copii, ei le-au pictat pe unele dintre ele...”, imi spuse zambind si se retrase intr-o parte, lasandu-ma sa descopar singura locuri si trairi.


 
Sunetul clopotelor de la biserica din sat ne-au facut sa realizam cum trece timpul. Rupti din reverie, ne-am concentrat atentia asupra cladirii bisericii din cetate, deschizand cu greu usa si tresarind nervos la zgomotul uneia dintre ferestrele de sus, trantita puternic de curent. Ne-am obisnuit relativ usor cu lumina scazuta din interior si am inceput sa exploram:  in dreapta, un altar de piatra; in spatele altarului, cateva zeci de placi funerare; pe un zid, in dreapta, o cruce de lemn superba, in fata un jilt de lemn macinat de vreme...totul strajuit cu demnitate de doua sfesnice uriase, de fier forjat...
Am facut fotografii, incercand sa imortalizam fiecare moment, fiecare detaliu, cu pasiunea omului care vrea sa ia cu sine tot ce vede, vrand sa-i convinga pe cei de acasa ca merita sa viziteze acest loc.



Dupa o ora, am parasit cetatea, inchizand cu grija poarta dupa noi, lasand lucrurile asa cum le-am gasit, pentru viitorii musafiri... nedrept de putini la numar. Coborand treptele, am realizat ca ninge din ce in ce mai tare. Fulgi mari acopereau cu repeziciune ziduri, frunze, alei si amintiri, vrand parca sa pastreze totul intact, pana data viitoare...

Dupa cinci minute, ne-am oprit inghetati la pensiunea Sub Cetate. Ceaiul fierbinte, muzica si amabilitatea personalului ne-au incalzit si ne-au readus in prezent. Ne-am privit si am zambit complice: tocmai traisem prima zapada din anul acesta... la Cisnadioara.

Despre Cisnadioara:
Atestata documentar in 1223, cand Andrei al-II-lea confirma actul prin care capelanul Gocelinus daruie bazilica din Cisnadioara (cu tot cu mosia din jur), cistercienilor de la Carta, cetatea Cisnadioarei este cel mai vechi edificiu in stil romanic din Romania. Situata la 10 km de Sibiu, in mijlocul satului cu acelasi nume, Cetatea Cisnadioara (Michelsberg Burg = cetatea sf. Mihail) a fost construita din piatra in perioada 1162 – 1223.  Pentru mai multe detalii, vezi www.sibiul.ro, www.biserici-fortificate.com. www.wikipedia.com



Date de contact  pentru cheia cetatii: dna Fleps Erika - Str. Principala nr. 246, tel: 0269.564.332/ 0748.918.321. Cost acces cetate: 5 RON/ persoana. 

______
Autor: Cristina Munteanu