dordeduca
0 evenimente in august:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
24 septembrie 2012 brz, Diana

Chapeau Bass

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii
Dracula Bass, festival dedicat contrabasului si chitarii bass, e un fel de sora mai mica a mult mai faimosului Garana Jazz Festival. In miezul anilor ’90, festivalul de jazz din Banat prindea cheag in curtea hanului La Rascruce. In debutul deceniului 2 din secolul proxim, festivalul de bass bucurestean face ochi in curtea Green Hours.

Prim element de legatura: Marius Giura, manager si selectioner oficial la Garana, spectator si selectioner neoficial la Dracula Bass.
Al doilea element de legatura: publicul, mai precis sectiunea sudista a publicului de la Garana, pe care am regasit-o in buna masura si in cele 4 seri bucurestene. In numar mai mic decat ne-am fi asteptat (curtea de la Green n-a fost plina nici sambata, nici duminica, iar la regalul de luni seara Sala Radio a fost mai mult de jumatate goala), dar asta poate si din cauza pretului cam ridicat al biletelor (70ron cel mai ieftin la Green, 100 ron la Sala Radio). Cei prezenti au fost insa bucurosi foarte de cele ascultate reactionand cu entuziasm, caldura si multe aplauze.



Pentru ca ce altceva este jazz-ul decat acea compozitie muzicala instrumentala unde ai voie sa aplauzi intre partile componente? Forma profana a muzicii clasice. Festivalul Dracula Bass se incadreaza foarte bine in aceasta definitie.

In primul rand, sa incepem cu ideea conceptuala a festivalului, care pune accent pe chitara bass si pe contrabas. Contrabasul este deja un prieten simpatic in muzica clasica, cu compozitii grave sau jucause (vezi, de pilda, “Strauss in the Doghouse” by D. Runswick). Dar cum ramane cu chitara bass? Acest instrument fara de care aproape nici o trupa nu se incumeta a exista, dar care de obicei sta undeva in umbra si are grija sa acopere plaja sunetelor.

Vineri seara, intr-o foarte plina curte, cu o calea Victoriei bantuita de luminile farurilor masinilor si cu ritmuri constante si familiare de pickhammer, festivalul debuteaza cu recitalul lui Decebal Badila, acompaniat de Djamel Laroussi. Un inceput clar si limpede, un recital declarativ si simbolic pentru tot festivalul. De remarcat prezenta exotico-talentata a chitaristului algerian Djamel Laroussi.

Dupa pauza, a urmat Arild Andersen si al sau Trio. Norvegianul a prestat pe un contrabas nou nascut, in varsta de doar o luna. O initiativa indrazneata ce ascundea, printre sunete proaspete si culte, mesajul ca muzica este in noi, nu in instrumente. Si asta venind de la un artist experimentat, de 67 ani, care cocheteaza si cu muzica clasica, pe care o imbina foarte bine cu jazz-ul. Muzica sa a incheiat recitalurile zilei pentru publicul zambind si a deschis prima seara de competitie, cu tema Jazz-Blues. Pentru ca Dracula Bass isi propune si reuseste sa organizeze si un concurs, deschis amatorilor ce stiu sa manuiasca un bass, concurs ce, in 2012, a fost castigat de Alexandru Davidescu. Premiul: o chitara Warwick de 2.000 de euro!



Si a venit ziua de sambata Programul a inceput cu trio-ul international ce l-a avut in prim plan pe Pedro Negresco, figura mereu prezenta in jazz-ul romanesc alaturi de interprete precum Teodora Enache sau Maria Raducanu. Recital curat si cald, o bucurie calma intr-o seara blanda de toamna.



Au urmat Dominique di Piazza & Beyond 4et, preferatii nostri. Francezii au fost tare simpatici, au comunicat cu excelent cu publicul si au dedicat ultima piesa unei romance. Desigur, Dominique di Piazza ne-a demonstrat in mai multe randuri cat de bine poate sa sune chitara lui bass. Si cand spun chitara lui, ma refer la faptul ca Dominique si-a construit el insusi instrumentul de cantat. De mare efect, si muzicutza si ale sale solo-uri.

Seara de sambata s-a incheiat cu sectiunea Pop-Rock a concursului, gazduita de Green de subsol, cu 4 interpreti tineri, simpatici, emotionati, insotiti, in public, de prieteni si de familie. Atmosfera din clubul de jazz nu a fost parca niciodata mai intima si mai calda. Ideea concursului e foarte buna, the contest must go on!

Duminica a inceput amestecat. Desi Dixie Krauser si Mario Florescu sunt artisti valorosi si talentati, ce si-au demonstrat in nenumarate randuri dexteritatea, recitalul lor a avut de suferit din cauza negativului. Mai exact, din cauza prezentei negativului. Cand percutia se aude din boxe fara ca tobarul sa faca cel mai mic gest, avem o problema. Apropo, de ce la Fuego vorbim de playback ordinar si la jazz de negativ?



Week-end-ul musical din gradina Green Hours s-a incheiat cu Mats Eilertsen Sky Dive. 2 finlandezi, 3 norvegieni, un contrabas de 107 ani, un contrabassit ce cunoaste foarte bine Romania, mai ales publicul de Garana, un saxofon si o baterie excelente. Pe scurt, minunat. Scandinavia este clar leaganul unui nou curent in ceea ce priveste jazz-ul: un clasic experimental, o compozitie inedita si armonioasa, cu dese improvizatii ce pare sa uimesca pana si membrii trupei, fara sa punem la socoteala publicul ramas in admiratie aplaudativa.

Si s-a facut luni cand Sala Radio a gazduit partea regala a festivalului. Cum ziceam, public cam putin, speram exclusiv din cauza pretului biletelor. Cuminte la inceput, recitalul trupei Yiorgos Fakanas Group si al foarte talentalului Anthony Jackson a devenit din ce in ce mai alert si incitant. Jackson ne ramasese in memorie de anul trecut, la Garana, unde a acompaniat-o exceptional pe pianista Hiromi Uehara (cei doi vor reveni in Romania, chiar in Sala Radio, pe 10 noiembrie). Si la Garana, ca si acum, a uimit atitudinea relaxata a acestui mare artist, si mai ales, modul incredibil in care stie sa comunice cu restul interpretilor de pe scena. O prezenta retrasa, un adevarat profesionist si excelentcunoscator al chitarii bass (omul e inventatorul bassului cu sase corzi!!!), Anthony Jackson ne-a mai mult decat placut (solo-ul sau de chitara a adus la cunostinta urechilor noastre tonalitati total inedite).



Dupa pauza, ei, bine, dupa pauza a urmat un moment istoric: Jack Bruce, 'the' Jack Bruce, insotit de a sa echipa tanara si energica, a urcat pe scena si si-a inceput concertul cu the “Sunshine of your love”. Moment in care am ramas fara aer. La aproape 70 ani, Jack Bruce canta cea mai faimoasa si cea mai bine vanduta melodie a celor de la Cream (trupa ce l-a dat lumii pe Eric Clapton), in cel mai reusit concert al festivalului. Insistam asupra termenului de concert si il deosebim net de cel recital. Pentru ca performance-ul artistic al lui Jack Bruce si al sau Big Blues Band a indeplinit toate cerintele unui mare concert: atitudine, stil, comunicare cu publicul, profesionalism, improvizatie, solo-uri zgomotoase si pline de energie, o raza de soare la 70 de ani. Tot respectul pentru acest artist care inca creeaza, care creste pe langa el noi talente, care calatoreste si se distreaza, un adevarat entertainer.






PS. iata felul simpatic in care libraria Humanitas din Fundul Curtii a omagiat genul si patronul festivalului






______
Autor: Mihai Brezeanu
Diana Deaca
 
Tag-uri
| festival | Green Hours | jazz | Bucuresti |
Impresii
Contine 10 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorAugust 2020 Anul urmator
     0102
03040506070809
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; vom reveni într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [ 📸 instagram]