“
Les Films de Cannes à Bucarest”
19-25 octombrie 2012
Dupa ce a primit, in mai 2007, cel mai important premiu al cinematografiei mondiale (
Palme d’or pentru “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”), premiu ce risca sa fie cea mai importanta distinctie acordata vreodata unui produs cultural romanesc, Cristian Mungiu avea multiple variante si posibilitati de sminteala. Putea deveni un star inconjurat de bodyguarzi si acoperit de ochelari de soare si haine de mall, se putea transforma intr-un intelectual “sofisticat si neinteles”, plutind in aere inalte si emitand ziceri absconse, se putea lansa intr-o cariera de regizor de filme usurele, cu succes de cassa si presa, si tot asa. In loc de toate acestea, Mungiu a preferat sa:
- Isi plimbe filmul de Palme d’Or prin tara, producand o caravana care a poposit in orasele mioritice fara de cinematograf. Modelul caravanei din 2007 a devenit exemplu si a fost preluat de alte iniative similare.
- A continuat sa faca filme de arta, minte si oarece cord. Vezi “Dupa dealuri”.
- Aduce la Bucuresti, din 2010 incoace, in fiecare luna octombrie, o selectie a filmelor din editia la zi a festivalului de la Cannes in ceea ce se numeste “Les Films de Cannes à Bucarest”.
Despre aceasta de pe urma initiativa e vorba in textul de fata. Editia 2012 s-a intamplat intre 19 si 25 octombrie, la Studio si Elvira Popescu. Ambele stabilimente au fost depasite de fluxul de spectatori care le-a trecut pragul vreme de 7 zile, ceea ce a dus la destul de dese perturbari ale programului proiectiilor. Totusi, in ciuda unei stari de nervozitate care a cuprins o parte dintre spectatori, atmosfera generala a fost mai degraba senin-bucuroasa. Si asta, desigur, datorita calitatii filmelor.
“
De Rouille et d’Os” - Intalnirea a doua personaje dominate de instincte in stare pura, o dresoare de orci (Marion Cotillard) ce isi pierde picioarele intr-un accident, si un ex-boxer (Matthias Schoenaerts), posesor de pusti de 5 ani, trecut cetos si slujbe curente dubioase, e povestita si filmata incantator vreme de un ceas si jumatate.
Regalul de splendide cadre contre-jour si memorabile ciocniri inter-personale e oarecum naruit de o ultima jumatate de ora previzibila si comoda. Ramane insa unul dintre filmele semnificative ale anului.
“
Holy Motors” - Cel mai sofisticat, erudit, curajos, proaspat si destept film al Cannes 2012 a venit de la rebelul Leos Carax, omul care turneaza mai rar chiar decat Terence Malick. Filmul lui, o parabola hiper-inspirata despre cinema, om si omenire, ar trebui privit cu creionul in mana si butoanele de stop-rewind-play la indemana. Macar pentru bogatia de referinte cine-artistice si pentru varietatea de solutii de a face cinema pe care le insira in mai putin de doua ore de pelicula.
“
Cosmopolis” - Marea dezamagire a anului a fost produsa de cuplul David Cronenberg - Don DeLillo. Ceea ce avea premisele sa fie o necrutatoare satira la adresa societatii contemporane in versiunea ei cea mai adorat-stralucitoare (pustii multi- miliardarii din limuzinele hi-tech ale New York-ului) s-a dovedit a fi un teribil
delir verbal, capabil sa ascunda sub plapuma plictiselii si cel mai generos
spectator.
“
Killing Them Softly” - Filmul lui Andrew Dominik a insemnat o binevenita bresa in sirul de proiectii sobre si vast-punatoare-pe-ganduri. Ritm bun, poante istete, ironii delicioase (mafia atinsa de criza mondiala!), morala deloc neglijabila (pacat ca prea violent aruncat in ochi de speech-ul final al personajului lui Brad Pitt), “Killing them softly” o sa ramana in istorie pentru dementiala scena a uciderii mafiotului jucat de Ray Liotta si, mai ales, pentru extraordinara interpretare a lui James Gandolfini, in rol de professional killer peste care a trecut demult vremea pensionarii.
“
Dupa dealuri” - (Probabil) cel mai asteptat film al festivalului bucurestean a redus la tacere, gandire si simtire intreaga asistenta. Imaginea lui Oleg Mutu si jocul Cosminei Stratan sunt superlativele absolute ale unei pelicule ce
va face multi pixeli sa curga si multe cinematografe sa aplaude.
Asadar si prin urmare, o saptamana de respirat la cea mai inalta altitudine a cinema-ului contemporan, privilegiu pe care ni-l ofera un om pentru care cucerirea Everest-ului n-a insemnat decat un imbold si o sansa intr-o viata dedicata ascensiunii.
______
Autor:
Mihai Brezeanu